"- Rares, hai, te rog, sa vorbim! Nu vreau sa ne mai suparam. Tie iti place sa ne suparam, in loc sa ne bucuram?!

- Nuu, dar voi ma certati mereu!

- Imi pare rau ca simti asta. Noi nu vrem sa te certam, nu ne place asta, dar ne pierdem si noi rabdarea.  Noi vrem doar sa ne spui ce te deranjeaza si sa incercam sa rezolvam situatia. Si, daca am gresit noi, ne vom cere iertare si vom incerca sa reparam greseala. Dar nu este in regula sa te comporti violent, nu este in regula sa trantesti lucruri, sa ne lovesti. Nu rezolvi nimic. Si, drept sa spun, chiar nu stiu cum sa procedez. Si eu sunt furioasa, de multe ori. Crezi ca ar fi in regula sa te lovesc pe tine cand sunt eu furioasa?!

- Mami, dar tu nu esti furioasa!

- Sunt si eu, dar incerc sa ma controlez si sa nu sufere cei din jurul meu. Nu mi-ai raspuns la intrebare ...

- Ce intrebare?!

- Crezi ca ar fi in regula sa te lovesc pe tine cand sunt eu furioasa?!

- Cum sa ma lovesti?! Dar tu esti mare, stii sa vorbesti, nu esti bebelus. Spune ce te deranjeaza!

- Asa este, ai dreptate, noi stim sa vorbim. Deci, nu iti place sa te certam, nu ar fi in regula sa te lovim. Atunci cum sa procedam cand tu ai un comportament urat?!

- Paaaai, mami, uite, cand eu sunt furios si arunc jucariile si ma comport urat, tu sa-mi spui o gluma!

- O gluma?!

- Da, dar nu o sa ma linistesc imediat. O sa mai stau putin, o sa plang putin si, dupa, ma linistesc. Si gata. Am rezolvat problema.

- Ok. Ramane stabilit. S-ar putea sa fie chiar o metoda care sa dea rezultate. Multumesc pentru solutie.

- Vezi, nu sunt eu ajutorul tau de pret?!"

Am purtat aceasta discutie cu Rares aseara, dupa o furtuna. Sotul meu lucra la laptop si eu eram prinsa cu activitati casnice. Nu ii oferea niciunul dintre noi atentie. Desi eu facusem o promisiune: timpul de la venirea lui de la gradinita pana in momentul in care adormim i-l dedic lui. Nu imi respectasem promisiunea. El tot venea dupa mine, eu ii tot spuneam: "Imediat, imediat!".

La un moment dat, supararea copilului meu s-a transformat in furie si a inceput sa arunce lucruri prin casa. Am gresit a doua oara, intrebandu-l, suparata: "De ce te comporti asa?". A inceput sa ma loveasca si am ridicat iar tonul. A inceput sa planga si l-am lasat, stand langa el. Apoi, l-am luat in brate si am inceput sa vorbim.

In multe dintre discutiile noastre, eu inversez voit rolurile. Rares isi asuma imediat postura de adult, cu placere, chiar, si ma invata cum sa procedez, folosind aceleasi cuvinte cu care ii argumentez eu o situatie. Copilul meu se simte important, apreciat si chiar se gandeste la solutii.

Cu riscul de a ma repeta, nu exista copil furios, copil agresiv, copil rau sau copil problema. Sunt copii care se manifesta. Si manifestul cel mai simplu de accesat si cel care ajunge cel mai rapid la receptor este cel pe care parintii il amendeaza cel mai des: comportamentul neadecvat. Comportamentul neadecvat al copilului se poate traduce prin tipete, plans, furie, razvratire, distrugere de obiecte, actiuni violente, cuvinte pe care le cunoaste a fi urate etc.

Copilul meu chiar alatura actiunilor furioase si cuvinte foarte puternice: "Niciodata!", "Promit!". Sigur, noi le-am folosit, nemaiavand resurse de rabdare, intr-o furtuna.

Citeste si: Cum evit sau temperez crizele de furie ale copilului meu. Experiente de mama.

Copiii nostri sunt evoluati. Consider ca nu mai putem folosi aceleasi metode de crestere si educare pe care le-au folosit bunicii si parintii nostri, in mare parte. Consider ca este ideal sa inlocuim celebra sintagma "bataia este rupta din rai" cu metoda, mai de durata, insa foarte eficienta, "comunicarea este solutia", pentru dezvoltarea armonioasa a copiilor nostri.