Domnul doctor chirurg pediatru ne-a recomandat sa operam copilul in spital, insa am refuzat categoric, in mai multe discutii referitoare la interventia chirurgicala. Am cateva variante de explicatie pentru care doctorul sustinea efectuarea operatiei in spital, insa prefer sa nu le discut.
Miercuri, 17 august, am convenit ca RMN-ul copilului sa se faca in spital, fiind posibilitatea sa il facem a doua zi, doctorul asigurandu-ne ca nu sunt riscuri si vom pleca acasa cu copilul dupa 2 ore de la investigatia neinvaziva. Ne-a recomandat sa ajungem in Spital la orele 10:00, pe sectia de A.T.I. (Anestezie si Terapie Intensiva), urmand copilul meu sa fie sedat usor, pentru a i se efectua un RMN. Ne-a recomandat sa cumparam de la farmacie o fiola de fenobarbital si alta de algocalmin.
In drumul spre spital, a doua zi dimineata, am trecut pragul a 4 farmacii, incercand sa achizitionam cele doua fiole, pentru care nu aveam prescriptie medicala. Am cumparat, intr-un final, cu promisiunea ca vom aduce reteta in aceeasi zi.
Am ajuns pe sectia de ATI insotiti de doctorul chirurg. Ne-a prezentat si a plecat in graba cu sotul meu. Am ramas cu Rares in camera doamnei doctor anestezist, pentru a completa un formular prin care imi asumam riscurile unei anestezii.
Anestezista fusese vizibil deranjata de faptul ca doctorul ne expusese, aceasta fiind de fata, investigatia prin care urma sa treaca Rares ca fiind una fara riscuri si ca urma sa plecam acasa la scurt timp dupa. Asa incat, in momentul in care m-am aratat panicata in legatura cu hartiile pe care mi le daduse sa le semnez, a refulat si a inceput sa ridice tonul, spunandu-mi:
"Doamna, ce credeti, poate fi necesara o anestezie si sunt riscuri, copilul poate sa ramana paralizat, poata sa si moara!" Nu apucaseram sa o "multumim".
Atunci, desi venisem doar cu teama ca nu voi putea fi cu copilul meu in timpul investigatiei si ca urmeaza sa fie intepat, am inceput sa simt cum ma cuprinde panica.
O asistenta m-a condus intr-un salon de asteptare, pe ATI, de unde am fost scoasa in momentul in care a fost adus un copil care suferise o interventie chirurgicala. Am fost introdusa in urmatoare incapere, cu copilul in brate, de unde am fost de-a dreptul izgonita de o asistenta care mi-a spus ca sunt o inconstienta si nu am ce cauta in acea incapere in care trebuia facuta o sterilizare dupa ce fusese un copil cu arsuri si septicemie. M-a scos pe hol.
In cateva minute, am fost certata de o alta asistenta pe motiv ca nu am voie sa stationez pe hol, avand halat steril si m-a introdus in a treia incapere ATI. La cateva minute dupa ce am patruns in camera in care era un baietel ventilat mecanic, au intrat 2 asistente pentru a-l deconecta, pentru a i se efectua un computer tomograf. Am fost alungata cu tipete, dat fiind ca acel copil, despre care am aflat ulterior ca are tetrapareza spastica si alte afectiuni derivate, a inceput sa elimine sange pe nas, pe gura ... Stiam unde eram, stiam ce pacienti ajung pe sectia ATI a unui spital, cu ce probleme, nu aveam nevoie sa fiu cocolosita, ci respectata, de fapt, sa-mi fie respectat copilul.
Am reintrat in acea incapere si a venit o asistenta care i-a facut lui Rares o injectie cu fenobarbital, pentru a-l seda, si i-a introdus un "fluturas" pe vena, pentru perfuzia de dupa. Atunci le-am auzit pe asistente vorbind de CT (computer tomograf). Citisem despre RMN ca nu iradieaza, insa nu stiam ca nu este sinonim cu CT. Nu as fi acceptat niciodata o asemenea investigatie pentru copilul meu de 1 an si 3 luni, insa mi-am pus toata increderea in doctorul cu care nu am vorbit decat depre RMN.
Cu convulsii febrile la Unitatea Primiri Urgente (UPU) Constanta
Dupa mult timp, am aflat cat de nociva este o astfel de investigatie si cat de mult poate sa doara ignoranta cu care mi-am expus copilul unui CT. Ignoranta venita din increderea cu care il investesti pe un om specializat si platit pentru a face totul pentru binele pacientului, mai ales, copil.
Dupa trei ore de stat cu copilul meu in brate si sotul, neputincios, pe hol, Rares a fost conectat la un monitor si purtat pe un pat catre un etaj inferior. Au revenit cu copilul meu adormit inca dupa 30 de minute. Am intrat cu el in incaperea din care fusese preluat. M-am speriat tare cand l-am vazut. Era o imagine de cosmar: copilul meu era palid-vinetiu, cu buzele vinete si contur vanat in jurul gurii, cu manuta in care avea branula cu perfuzia umflata.
Am chemat o asistenta si i-am cerut explicatii. Mi-a raspuns ca este normal sa arate asa, ca i-a fost introdusa substanta de contrast. Substanta de contrast?! Deja eram panicata rau, nu fusese nicio discutie despre substanta de contrast. Chiar, ulterior, am primit un rezultat scris, in care era mentionata o investigatie de tipul CT in zona toracica, fara substanta de contrast.
I-a scos branula, desi hidratarea sa era esentiala in starea respectiva, a incercat sa-l trezeasca, fara rezultat si a disparut. Eu aveam apa la mine, intr-un biberon, insa copilul meu nu reactiona in niciun fel. Chiar nu stiam ce sa fac, eram intr-o institutie care ma dezamagea pentru a doua oara ...
Am rezistat o ora, ora in care nu a venit nimeni si asistentele nu erau de gasit. Am iesit pe hol la sotul meu si i-am zis ca trebuie sa plecam, nu mai puteam rezista sa-mi vad copilul in starea aceea. Au incercat sa-mi explice ca nu ma pot lasa sa plec decat dupa ce-si revine copilul. Insa au ramas fara replica atunci cand le-am intrebat ce fac ele pentru ca Rares sa reactioneze macar. Si am plecat cu copilul in brate!
Ajunsa acasa, am inceput sa-i umezesc buzele cu apa, ore in sir ... La un moment dat, a prins biberonul cu ceai si a inceput sa bea. Dar nu-l puteam trezi. I-am dat ceai si apa si supa cu lingurita. Copilul meu a deschis ochii, l-am ridicat in picioare, a zambit, dar nu a reusit sa stea pe picioarele lui. S-a trezit abia a doua zi la orele 12:00, dupa aproape 24 de ore de somn ... Cu siguranta i-au facut o doza prea mare de fenobarbital!