Numele de Margareta este cunoscut inca din primele doua secole crestine, el fiind purtat si de martirii crestini, asa cum arata unele inscriptii latine.

Margareta are la baza numele comun latin "margarita" - "perla", cu un sens derivat care desemneaza si  "floare". Dupa unii cercetatori, forma latina are, insa, la baza o forma greceasca de "margarites", cu sensul de "nisip", "perla", floare de aprilie, denumita si "lacramioara".

Prenumele a patruns in onomastica crestina datorita martirelor care au purtat de-a lungul timpului acest nume, cum ar fi Sf. Margareta fecioara, socotita patroana orasului Cremona, din Italia. Tatal acesteia, preot slujitor la templul idolilor, a fost cel care a acuzat-o si a chinuit-o pentru a o face sa renunte la credinta sa, si tot la ordinul lui a fost ucisa. De asemenea, Fericita Margareta, regina a Scotiei si mama a opt copii, este canonizata si pomenita pe data de 16 noiembrie in fiecare an, datorita credintei sale in Iisus Hristos.

Insa cel mai probabil, la noi, prenumele exclusiv feminin Margareta copieaza numele florii cu acelasi nume. Este cunoscuta preferinta din trecut a parintilor de a-si boteza copiii cu nume de flori, din dragoste si apreciere pentru natura si frumos. Florile sunt inmiresmate, gingase, fine si, mai ales, iubite de toti. In alegerea numelui de botez, importanta era si sarbatoarea sfanta a Floriilor.

Regasim in limba romana regionala si termenul "a margari", cu sensul de "a inflori".

Numele s-a gasit in atestarile documentare din secolul al XIV-lea in Moldova, unde Margareta era mama domnitorului Petru I Musat. La sfarsitul secolului al XV-lea apare atestat in forma sa micsorata de Marga, intalnita si astazi.

Margarit si Margarint sunt derivatele ale numelui, la fel ca multe nume de familie existente: Margalina, Margan, Margaret, Margaritescu, Margarit, Margau, Margaritis, Margaritescu, Margasoiu etc.