Din ce in ce mai rar in onomastica contemporana, Eufemia reproduce numele  grecesc Euphemia, atestat destul de tarziu in izvoarele grecesti; mult mai vechi si frecvent este insa masculinul Euphemos, intalnit in operele ui Hesiod, Homer, Tucidide, Pindar etc, fie ca nume mitologic (fiul lui Poseidon si al Europei), fie ca nume personal obisnuit si chiar cu valoare de supranume al lui Zeus (in insula Lesbos).

Ca multe alte nume grecesti, Euphemos (forma ceva mai tarzie este Euphemios) este un compus din "eu-" -  „bine" si "pheme" -  „vorbire".

Ca termen comun, grecescul "euphemia" era folosit in limbajul religios precrestin pentru a desemna tacerea care urma dupa indeplinirea libatiilor (varsarea unei cupe de vin sau lapte, in cinstea zeilor, dupa ce cineva si-a muiat buzele in ea).

Avand aceeasi etimologie cu neologismul eufemism (gr. euphemizein -  „a vorbi frumos"), vechiul termen pagan este preluat si de catre crestini care il folosesc — schimbandu-i sensul — pentru a denumi multumirea adresata lui Dumnezeu. Probabil aceasta noua semnificatie a contribuit la raspindirea numelui Euphemia printre credinciosii din primele secole ale erei noastre.

Atestat si in inscriptiile crestine latinesti, numele a fost purtat de numeroase martire sanctificate si celebrate de biserica, prin cultul carora Eufemia se raspandeste in Europa (mai cunoscut este cel al unei legendare fecioare din Asia Mica, martira in timpul imparatului Diocletian).