Intalnit destul de rar la noi, prenumele feminin modern “Barbara” vine de la latinescul Barbara.

Barbara era corespondentul feminin al lui Barbarus, numele provenind din epoca Romei imperiale. Termenul “barbarus” insemna “strain” si era imprumutat din greceste. Initial, in greceste “barbaros” insemna “balbait”, cuvant care facea referire la orice strain care vorbea o limba neinteleasa de greci.

Crestinii foloseau cuvantul “barbarus” in vremurile stravechi si cu sensul de “necredincios, necrestin”.

Prenumele Barbarus, Barbara, Barbaros, Barbara devin nume personale des intalnite in onomastica crestina prin nume de martiri sau sfinti.

In Europa, popular este cultul sfintei Barbara ce era inzestrata cu o serie de calitati (aparatoare impotriva fulgerelor, patroana a artileriei, protectoare a femeilor, pe care le poate scapa de boli).

Numele Barbara a ajuns la noi prin intermediu slav, sub forma Varvara, Virvara, Virvoara, Farvara, Virva, Varvaruca, Varuca etc. Astazi, din cauza influentei occidentale, a inceput sa fie folosit Barbara, cu destula retinere insa, din cauza existentei termenului “barbar”.