Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

Numele Ovidiu

Despre numele Ovidiu

Numele Ovidiu, din punct de vedere etimologic, are la baza cuvântul latin “ovis”, care înseamnă "oaie". De aici, cel care poartă numele Ovidiu ar putea fi blând, docil, atent la nevoile celorlalți.

 

Prenumele de băiat Ovidiu a ajuns la noi pe filiera latină, provenind de la numele gentilic Ovidius, făcut cunoscut de poetul Publius Ovidius Naso.

 

Dar sunt și etimologi care leagă numele Ovidiu de sărbătoarea Ovideniei.

 

La sat, românii sărbătoresc încă Ovidenia sau Vovedenia în data de 21 noiembrie. Cuvântul Ovidenie provine din termenul slav „vovedenie”, cu semnul de „intrare, aducere în”. 21 noiembrie este ziua intrării Maicii Domnului în Biserică sau aducereea Fecioarei Maria la Templu de către părinții săi, Sfinții Ioachim și Ana. Iar creștinii o numesc zi magică.

 

Este o sărbătoare a luminii ce „sparge întunericul iernii și al morții”. În noaptea de Ovidenie, se spune că se deschid cerurile, ca și în noaptea de Crăciun, iar cei curați la suflet pot înțelege graiul animalelor. De asemenea, bătrânii povestesc cum că se puteau vedea lumini albastre sânteind deasupra locurilor unde erau îngropate comori.

 

21 noiembrie este zi de sărbătoarea a luminii sub toate formele ei: soare, foc, candelă, lumânare. De aceea, femeile dau de pomană lumină.

Nume asemanatoare
Inapoi la nume
Contribuie

Va mai recomandam sa cititi

Care este numărul de telefon al lui mami?
Am primit o informație prețioasă în cabinetul unei doamne doctor zilele trecute și este de transmis mai departe.   - Cum te cheamă? , îl...
Copilul cu atașament sigur plânge când rămâne singur cu o persoană străină
Asta spun rezultatele unui experiment care se numește Situația Străină. Despre el a vorbit Gaspar Gyorgy , psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, la...
O medalie de bronz și trei lecții valoroase pe care viața i le-a predat într-o singură zi
Rareș a venit de la Cupa Olteniei karate kyokushin cu bronzul și cu trei lecții învățate într-o jumătate de zi. Lecția nerenunțării, lecția credinței că...
De ce să schimbi cine ești?
    Eu cu mine știu cum sunt. Știu despre mine că n-aș ezita să sar în apă dacă aș vedea că se îneacă un om, deși ar fi o maaare...
Sentimentul matern s-a nascut din minunea de a fi imbratisat o parte din mine.
Fara doar si poate, toate mamele simt ca, odata cu prima imbratisare a puiului pe care l-au purtat in pantece atatea luni, se intampla o minune, se naste sentimentul...
Imagini care vor ajuta viitoare mame să renunțe la fumat. Studiu Pilot
Dr. Nadja Reissland, profesor asociat al Secției de Psihologie a Universității Durham, specialist în dezvoltarea fetală, a inițiat un studiu privind efectele...
Empatia dascălilor este cheia succesului preșcolar și școlar al copiilor. Rezultatul unui studiu de un deceniu.
Dascălii empatici reprezintă un sprijin major în succesul preșcolarilor și al școlarilor. Acesta este rezultatul unui studiu finlandez multi-universitar...
Dragă mamă care te ascunzi după Bine!,
Cum ești? , te întreb. Bine! , te întorci șoptind. Sunt bine! , te grăbești să repeți. Nu vrei să citesc paranteza dintre cele două cuvinte. Și...
Gradinita nepotrivita poate naste o trauma
Unii copii se adapteaza mai usor la o situatie noua, altii mai greu, la fel si adultii. Gradinita reprezinta una dintre situatiile noi la care trebuie sa se...
Ne prindem în muncă și uităm că el are nevoie zilnic de dovezi de iubire.
- Mami, tu îi înveți pe alți părinți cum să se comporte cu copiii lor, iar tu cu mine te comporți urât!   - Iubitule, nu-i...
"Mami, mie imi e frica sa nu fac febra!" Cum i-am provocat copilului meu anxietatea legata de febra
Am marturisit deja, am inceput sa scriu ca mijloc de a ma vindeca. Am trait o experienta care m-a marcat profund si care a alterat legatura emotionala dintre mine...
Alăptați, dragi mămici! Despre firescul creșterii copilului cu dragoste, naturalețe, sănătate.
Îngerașul nostru a venit după aproape 10 ani de așteptări. Și l-am primit așa cum cred că trebuie să fie primiți toți copilașii, cu dragoste, cu naturalețe, cu...
Matematica gândită divergent și cum se ajunge la asta
    8+7 , scriu pe hârtie.   15 , aud răspunsul rapid al artistului de clasa I, chiar înainte să pun semnul egal....
Copil retras, timid? Nu, copil minunat care are nevoie să fie văzut.
Copilul, și cel mai retras și mai timid copil din lume, când îi este satisfăcută nevoia de a fi văzut, se deschide ca o floare.   Și o spun...
In situatia in care copilului dumneavoastra ii ramane un os de peste in gat, nu intrati in panica. Eu am facut-o! Nu a ajutat la nimic.
In situatia in care copilului dumneavoastra ii ramane un os de peste in gat, nu intrati in panica. Eu am facut-o! Nu a ajutat la nimic, dimpotriva, s-a instalat...
De ce mă duc ca vrăjită la raionul pentru bebeluși
    Când intru în Carrefour, nu pot sa nu trec pe la raionul pentru bebeluși. Și, dacă nu am timp sau mă zorește soțul, care, apropo,...

Contribuie cu informatii

Contributia dumneavoastra va fi publicata in urma aprobarii de catre un administrator. Adauga
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!