Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

Numele Ovidiu

Despre numele Ovidiu

Numele Ovidiu, din punct de vedere etimologic, are la baza cuvântul latin “ovis”, care înseamnă "oaie". De aici, cel care poartă numele Ovidiu ar putea fi blând, docil, atent la nevoile celorlalți.

 

Prenumele de băiat Ovidiu a ajuns la noi pe filiera latină, provenind de la numele gentilic Ovidius, făcut cunoscut de poetul Publius Ovidius Naso.

 

Dar sunt și etimologi care leagă numele Ovidiu de sărbătoarea Ovideniei.

 

La sat, românii sărbătoresc încă Ovidenia sau Vovedenia în data de 21 noiembrie. Cuvântul Ovidenie provine din termenul slav „vovedenie”, cu semnul de „intrare, aducere în”. 21 noiembrie este ziua intrării Maicii Domnului în Biserică sau aducereea Fecioarei Maria la Templu de către părinții săi, Sfinții Ioachim și Ana. Iar creștinii o numesc zi magică.

 

Este o sărbătoare a luminii ce „sparge întunericul iernii și al morții”. În noaptea de Ovidenie, se spune că se deschid cerurile, ca și în noaptea de Crăciun, iar cei curați la suflet pot înțelege graiul animalelor. De asemenea, bătrânii povestesc cum că se puteau vedea lumini albastre sânteind deasupra locurilor unde erau îngropate comori.

 

21 noiembrie este zi de sărbătoarea a luminii sub toate formele ei: soare, foc, candelă, lumânare. De aceea, femeile dau de pomană lumină.

Nume asemanatoare
Inapoi la nume
Contribuie

Va mai recomandam sa cititi

Când și cum spun NU copilului.
Mulți părinți confundă educația democratică (,) cu educația permisivă. Sunt două concepte total opuse. Educația democratică este blândă, bazată pe conectare,...
Copii bogati - copii saraci sau copii fericiti?!
Eram, acum cativa ani, cand inca nu il aveam pe Rares, la rand, la casa, intr-un magazin cu articole de imbracaminte cu un pret redus. Intrasem sa cumpar sosete. In...
Cum mi-am ajutat copilul să se elibereze de frici, angoase, frustrări.
Pe temperamentalul, iutele, impulsivul, dar sensibilul și profundul Rareș l-a ajutat foarte mult desenul. De altfel, desenul este modalitatea recomandată de psihologi...
Cum poți identifica nevoile copilului tău, dacă tu însuți porți o povară?!
Ascultându-l pe Gaspar Gyorgy (și credeți-mă că l-aș asculta zile întregi), am început să mă analizez.   Introspecția m-a obligat să mă...
Mai am puțin, puțin de tot, și scap de măști
    - Rareș, iubitule, cred că am să-ți par schimbată o vreme. M-am hotărât să-mi dau voie să fiu cum simt să fiu. Să nu mai țin în...
Urăsc pâra! Și am învățat cum să îl ajut pe Rareș să nu pârască.
Nu-mi place pâra. De fapt, urăsc pâra. Trebuie s-o spun așa cum o simt!   Am început să scriu vineri despre pâră, sub influența...
Azi, sunt fericita!
Azi, sunt fericita! Mi-a redat sotul meu o discutie de azi-dimineata cu Rares in masina, in drum spre gradinita.   In drumul spre gradi, au loc...
Este foarte important modul in care spunem NU copilului. Putem comunica sau putem interzice!
"Cred ca abia atunci comunic cu un copil cand iau o pozitie in fata lui, spunandu-i < Nu sunt de acord sa... >. Ma adresez lui si ii spun punctul meu...
Copilul meu are un suflu sistolic, insa benign, fara semnificatie patologica.
Am atat de multe experiente, in calitate de mama, de impartasit si, comparativ, atat de putin timp, incat mi se intampla sa omit aspecte deosebit de importante. Unul...
'Nu, mami, nu înțelegi. Să râdem că ne iubim.' 20 martie, Ziua Internațională a fericirii.
- Mami, mai zi-mi o dată povestea cu(,) când m-am născut eu.   - Iubitule, o știi... Cum ar fi să mi-o spui tu?   - Dar, mami, tu o...
Încăpățânarea copiilor este o calitate.
Suntem diferiți, din fericire! Avem amprente unice. Dacă am fi fost toți la fel, cum am fi învățat ce este răbdarea, înțelegerea, iertarea, dragostea...
Sifilisul in sarcina. Simptome, explicatii, recomandari.
Sifilisul este o boala cu transmitere sexuala. Desi numarul infectiilor cu sifilis a scazut simtitor in ultimele decade datorita avansului tehnologic, educatiei si...
Pe tine cine te-a purtat în suflet?
A fost întrebarea cu care și-a încheiat Gașpar Gyorgy discursul la Social Media for Parents. Și cred că nu am fost singura care a lăcrimat...  ...
Viața nu e o luptă!
    Mama avea o vorbă, ‚Viața e o luptă!’ , cu care ne îndrepta umerii ori de câte ori ni-i vedea un pic aplecați. N-o...
Prima zi de școală. Domnul Stancu.
    Deși eu eram încă la grădiniță, n-am să uit niciodată prima mea zi de școală ...   Ultimele zile ale vacanței din vara...
Negru pe desen la grădiniță. Două abordări diferite ale educatoarei.
  Negru pe desen la grădiniță. Prima educatoare, prima abordare.   Rareș mi-a povestit acasă că a desenat la grădi familia lui. Printre altele...

Contribuie cu informatii

Contributia dumneavoastra va fi publicata in urma aprobarii de catre un administrator. Adauga
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!