N-am să înțeleg niciodată de ce unii adulți nu respectă copiii. Dar se așteaptă să fie respectați. Și sunt cei care au primit sau și-au ales misiunea de a face copiii oameni mari. Părinți și dascăli.

Copilul meu este ambițios și încăpățânat, sinceritatea și libertatea cu care se exprimă sunt incomode. Apasă pe suferințe vechi și dărâmă superiorități de vârstă și de raportare. N-o să se subordoneze niciodată dictaturii, dar colaborează cu blândețea unei autorități. Este opozant și sfidează regulile, este energic și își pierde răbdarea ușor, manifestări care se vor tempera odată cu vârta și cu grija și dragostea noastră, a părinților lui. Dar are ceva ce multi adulți nu au: principii. Nu știu dacă e conștient de ele, pot să spun doar că puterea exemplului este vocea pe care a auzit-o. Nu minte, ba e mult prea sincer, nu știe să speculeze, își recunoaște greșelile, își cere iertare când simte cu adevărat să o facă, respectă dreptatea. Nu-și pune măști pe față ca să fie plăcut. Ține la ideile si aduce argumente pentru convingerile lui. Nu menajează, nu îndulcește replicile. E copilul meu minunat!

- Tu nu ești educat, copile! Părinții tăi nu te-au crescut bine!, a încercat să-l reducă la tăcere un dascăl. Nu învățătoarea lui, un om care prețuiește unicitatea copiilor, ci o doamnă care nu și-a ales cu sufletul meseria.

- Ba m-au educat! Tu nu știi să te porți. Țipi și vrei să te ascult, iar eu n-o s-o fac niciodată! i-a răspuns Rareș.

Nu tace. Și refuz să-l fac să tacă. Am să-l modelez, puțin câte puțin, pentru lumea asta în care trăim, tot pentru el, să nu fie marginalizat de majoritate, dar n-o să-i ucid spiritul. Am curajul să nu-l regularizez, pentru că vreau să aibă, când va fi mare, curajul să vorbească lumii despre educația democratică pe care a primit-o, cu libertate, dragoste necondiționată, credit, respect, care ar fi ideal să fie normalitatea în care să trăiască toți copiii.

N-am să înțeleg niciodată de ce unii adulți nu respectă copiii. Dar se așteaptă să fie respectați. Și sunt cei care au primit sau și-au ales misiunea de a face copiii oameni mari. Parinți și dascăli.

N-am făcut-o niciodată, dar vreau să găsesc forța să confrunt suferința din astfel de oameni. Că numai o suferință mare te poate face imun la simțirea unui copil. Și aș vrea să-i întreb ce cred ei că au sădit în ei, copii fiind, cei care au țipat, i-au pedepsit, i-au umilit, criticat, ba chiar lovit? Pentru că eu nu am văzut în jurul meu oameni crescuți în abuz, care să fie bine cu ei. N-am cunoscut. Și le-aș mai spune că niciodată nu e târziu să se vindece. Nu mai sunt copiii abuzați, ci adulți. Mai mult, cârmaci la sufletele și conștiințele copiilor. Au în mâinile lor spirite pure și libere. Si au de ales.

Și le-aș mai spune să-i asculte pe copii. Copiii pot fi adevărați mentori, dacă nu le-am altera noi puritatea cu prejudecățile noastre.

Sursa foto aici.