Ați avut vreodată sentimentul că ai vostri copii vă pun oglinda în față? Că tot ce fac și spun "vorbește" despre voi? Eu am avut de când l-am născut. Parcă voia să ne vindece, să ne dea jos pietrele pe care le tot căram după noi. Vă amintiți de bulgărele de zăpadă mai mare decât fetița Aura din articolul de ieri? Ei bine, copilul meu parcă voia să-l topească. Și m-a obligat, într-un fel sau altul, să ajung la punctul din care s-a format bulgărele și să înțeleg că plânsul nu implică suferință. Rareș avea nevoie să-l las să plângă.
Copiii noștri ne apasă niște butoane, tocmai pe acelea care produc reacțiile cele mai răvășitoare. Nu vi se pare ciudat că, oricât continuați să le explicați, comportamentul lor se repetă? Vor continua să o facă până când vor obține ce vor.
Și nu vor, ei, copiii noștri, să ne facă rău, nu vor să ne rușineze, nu vor să ne manipuleze. Ne vor părinți mai buni pentru ei. Ne vor în echipă cu ei, autentic, sincer, necondiționat. Până să aibă un vocabular al emoțiilor lor, ne-o cer prin comportamente care nu ne plac. Apoi, chiar în cuvinte. Așa cum s-a întâmplat la noi azi, dis de dimineață, într-o discuție tată-fiu:
- Lasă-mă, tati. Nu vreau să stai lângă mine. Să pleci! O vreau pe mami. Nu te iubesc pe tine.
- Iubitule, te iubesc așa de mult! Așa de mult, c-am să te mănânc. Și-o să încep cu gura, ca să nu mai poți să-mi zici să plec. Apoi, picioarele, ca să nu mai ai cu ce să mă împingi. Și mâinile!
După un râs zdravăn și, pentru că tati nu s-a supărat pe el că l-a respins, Rareș a continuat în brațe la tati:
Tati, nu mi-a plăcut ieri, în parc, cum te-ai comportat cu mine. Eu chiar nu voiam să mă joc cu băiețelul ăla și tu trebuia să mă înțelegi pe mine, nu pe el. Tu trebuia să-mi iei mie apărarea, nu să zici ca mama lui, 'căăă să mă joc cu el, căăă să fiu și eu mai prietenos, căăă nu e frumos să fac așa...'. Știi?! Parcă erai o jucărie cu cheie!
- Cum jucărie cu cheie?
- Păi, da. Îți întorcea cheia băiețelul. Că tu aveai grijă să nu se supere el și mama lui.
- Acum, că mi-ai explicat, chiar ai dreptate și chiar îmi pare rău. Știi?! Cred că mi-era rușine că n-ai fost tu prietenos cu băiețelul. Și m-am simțit rușinat, pentru că eu, când eram și eu mic, eram certat dacă nu eram prietenos... Mulțumesc, iubitule, că mi-ai spus tot ce mi-ai spus!
Sursa foto aici.
