Copilul meu s-a lovit puternic la cap, de coltul mesei, efectul fiind o plaga frontala. Motivul pentru care amintesc de experienta cu lovitura la cap a copilului meu este unul simplu: este bine ca parintii sa nu permita panicii sa le blocheze actiunile, sa poata evalua rapid situatia si sa reactioneze prompt si eficient, in astfel de situatii, pentru binele copilului.
In luna noiembrie 2012, cand copilul meu avea 2 ani si 6 luni, ne-am mutat intr-un cartier rezidential la iesirea din oras. Lui Rares i-a placut foarte mult apartamentul acela, mai degraba, perioada aceea. Fiind foarte spatios, apartamentul ne permitea sa ne jucam in voie. Ne jucam fotbal, de-a v-ati ascunselea etc.
Intr-una din seri, la orele 21:30, i-am lasat pe Rares si pe sotul meu jucandu-se in sufragerie si eu am plecat sa fac un dus. Desi era zgomotul apei si ei ascultau muzica, am auzit foarte clar strigatul de ajutor al sotului meu. Atat de tare a tipat.
In cateva secunde, am iesit din dus si l-am vazut in usa pe sotul meu cu Rares in brate, cu sange pe maini, pe tricou. Copilul meu plangea, avea o plaga adanca deasupra ochiului drept si mult sange. Sotul meu era transfigurat, aproape ca abia vorbea. Mi-a spus: "Ce-am facut?! S-a aruncat de langa mine, din canapea, cu capul in masa!"
In momente ca acesta, se produce un soi de atac de panica cu doua tipuri de efect: fie ti se blocheaza reactiile, fie se activeaza instinctul de supravietuire. Si, desi nu era prima situatie critica in ipostaza de mama, panica s-a instalat imediat si am capatat o forta divina. In clipe de genul asta, eu parca am o "trusa de prim ajutor" pregatita dinainte. Nu stiam ca pot functiona asa.
M-am imbracat in cateva secunde cu ce am gasit. Abia cand am ajuns din nou acasa, dupa miezul noptii, am vazut ca puloverul meu era pe dos. L-am luat pe Rares din bratele sotului, i-am pus un prosop curat la cap, l-am infasurat cu geaca mea de iarna si am coborat la masina. Sotul meu a condus cu viteza, pe avarii, flash-uri, claxonand. Nu era prima data.
Am decis, pe drum, sa mergem la o maternitate care asigura si serviciul de urgenta pediatrica. La receptie, ne-a lovit, pur si simplu, balbaiala domnisoarei care ne comunica, ca nu stie sigur, dar nu crede ca asigura si serviciul de chirurgie.
Am ajuns, fara sa avem o alternativa, la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Constanta. Plaga de deasupra ochiului copilului meu era atat de urata, incat toti parintii care asteptau in fata cabinetului de Urgente Chirurgie Pediatrica, fara sa le solicitam noi, ne-au impins sa intram. Grimasele oamenilor erau graitoare. Si ei, ca si noi, credeau ca este o situatie grava.
Doamna dinauntrul cabinetului, care punea unui copil un gips, ne-a chestionat rapid: "Si-a pierdut cunostinta? A varsat?" Cum raspunsul nostru a fost negativ, ne-a poftit afara.
Cu convulsii febrile la Unitatea Primiri Urgente (UPU) Constanta
Pe de o parte, gestul ei ne-a revoltat peste masura, aveam o urgenta, nu se putea sa ne trateze asa, copilul nostru se lovise puternic la cap, avea o plaga urata, avea nevoie de ajutor. Pe de alta parte, stiind de la sora mea, asistent la o Unitate Primiri Urgente din tara, de triajul in functie de gravitate, gestul ei m-a determinat sa consider ca Rares nu se afla intr-o situatie care sa-i puna viata in pericol, atat timp cat nu-si pierduse cunostinta si nu varsase.
Am reintrat in cabinet dupa 10 minute. Asistenta, "multumita" de sotul meu, ne-a marturisit ca timpul nu-i permite sa dea explicatii suplimentare mereu. Cu cateva minute in urma, dumneaei s-a asigurat ca situatia copilului nostru nu era una critica, ce impunea interventia urgenta. Iar interventie urgenta, in cazul unui traumatism in zona capului, o reprezinta simptomatologia care sugereaza ca ar fi afectat creierul: lesin cu pierderea cunostintei, varsaturi. Pe de alta parte, plaga parea foarte adanca, dat fiind faptul ca lovitura foarte puternica a inflamat zona.
Au urmat 4 radiogradii craniene. Am intrat si eu si sotul meu, pentru a-l putea imobiliza pe Rares, care era foarte speriat. Rezultatul a fost unul favorabil.
Ne-am reintors in cabinetul de urgente chirurgicale. Ne-a fost greu. Copilul nostru era speriat, reactiona violent si se blocase pe: "Unde e mami, vreau la mami!" Eu eram exact langa el si, incercand sa-l deblochez, ii spuneam strofe din catecelele lui preferate.
Doamna, aveti varicela! Uitati, o sa va manance bubitele si trebuie sa le dati cu mixtura mentolata. Sa-l rugati pe Rares sa va ajute.
Sotul meu nu a putut sa se uite. Eu, in schimb, mi-am facut un scop din a urmari fiecare miscare a asistentei care ii cosea plaga. In panica de atunci, am crezut ca asta o va responsabiliza pe doamna asistent si va fi mult mai atenta.
Imediat dupa ce a plaga a fost inchisa cu 3 fire, am fost directionati catre consultul neurologic. Sigur ca, dupa o asemenea trauma, copilul meu era extrem de obosit si, pur si simplu, nu mai putea tine ochii deschisi. Era aproape de miezul noptii. Neurochirurgul, lamurindu-se cu datele din fisa medicala si cu radiografiile craniene, a incercat sa ne linisteasca si sa ne asigure ca este o simpla plaga, fara repercursiuni ulterioare.
Norocul nostru a fost faptul ca masa din sufragerie, in coltul careia a plonjat Rares, din canapea, era foarte usoara si s-a deplasat 1 metru din locul initial, ceea ce a atenuat din impact.
Tot ce pot sa spun, dupa aceasta experienta, este ca eu am primit o forta divina si am reactionat cum nu credeam ca voi mai fi in stare sa o fac, dupa episodul cu convulsii febrile.
sursa foto: http://www.sxc.hu/photo/1379242
