Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

Nu vă feriți copiii de frustrări

Scris de Aura Angheliu
Publicat: 16.01.2018
0 comentarii Comenteaza
Citeste si Dacă privești un copil cu gândul că va înflori, el va începe să înflorească! Sfat pentru dascăli.

Era jumătatea lui iunie ’92, serbare de sfârșit de clasa a IV.

 

Domnișoara învățătoare organiza serbări foarte frumoase, adevărate evenimente, apreciate de întreg corpul profesoral, la care participa cu plăcere și onoare doamna director a școlii. Făcea și scenete. Eu niciodată nu am avut rolul principal, deși știam toate rolurile și le-aș fi interpretat cu dăruire. Nici măcar rol secundar. Cel mai adesea, făceam parte din decor... În Dumbrava Minunată, am avut cel mai frumos costum de copac din pădure. În Domnul Goe, nu am încăput. La o altă serbare, am fost una dintre păpușile prințesei. Îmi motiva că sunt mică de înălțime, apoi, când m-a tuns mama, pentru că îi era prea milă să ne mai trezească cu noaptea-n cap ca să ne împletească, cât să nu răzbească nici cel mai mic fir din coadă, părul înainte să intre schimbul unu, a făcut observația că prințesele au părul lung, ba că am părul prea bogat, că am vocea prea puternică. În clasa a patra, domnișoara învățătoare a considerat că este foarte potrivit să organizam un carnaval și un concurs de dans.

 

La carnaval, am ales să fiu prințesă, dar erau deja prea multe și domnișoara mi-a sugerat să încerc costumul de țigancă. Atunci, mama s-a întrecut pe ea pentru ca eu să strălucesc în rolul "vieții mele". Tataia mi-a confecționat o salbă de bani, matușile mi-au oferit mărgele și brățări, mama a cumpărat (cu greutate cu care găseai materiale pe atunci) un material darnic în culoare, din care mi-a croit mamaia o fustă lungă și cloșată. O prietenă a mamei și-a stricat o cămașă frumoasă, galbenă, din pânză topită, pe care mama a taiat-o pentru mine. O cunoștință de-ale mamei de la țară mi-a oferit un batic înflorat, specific etniei. Mi-a cumpărat dres roșu, pantofi colorați și mi i-a murdărit de parf. Mi-a pictat o aluniță. Am avut părul, cel prea bogat, liber și rebel, doar o codiță împletită cu planglică roșie și... atitudine!

 

 

Nu am fost o copilă îmbrăcată în țigancă, ci o țigancă. Am ajuns în fața clasei, am dansat țigănește, apoi, m-am așezat pe jos, în capul oaselor, am scos din sân un pachet de cărți de tarot și mi-am interpretat rolul memorabil:

 

"Haideți la baba, să vă zică baba unde o să mergeți în vacanță..."

 

Priviri, aplauze și felicitări!

 

A urmat concursul de dans.

 

În ziua în care colegul meu de bancă m-a ridicat până la dumnezeu cu întrebarea dacă vreau să-i fiu parteneră, învățătoarea a reușit să mă dărâme cu decizia de a mi-l lua. Se potrivea mai bine la înălțime, zicea, cu o altă colegă. Nu aveam de ce să mă supăr, mai zicea, era o nimica toată. Și mi-a oferit, în schimb, ca partener, un coleg nou venit la noi în clasă, un băiat, în aparență, retras, timid și ușor împleticit, Tudor. Mă durea gâtul de la nod, dar nu m-am împotrivit. Acasă, i-am sărit în brațe mamei mele și am plâns cu o suferință care credeam că n-o să treacă niciodată.

 

Mama a făcut rost de numărul de telefon al părinților colegului Tudor și le-a cerut permisiunea de a-l învăța pe băiatul lor să danseze. Nu ea. O rugase pe o vecină, elevă la liceu, să ne ajute să ne mișcăm în ritm de dans ca o pereche. Eu și Tudor am repetat la mine acasă.

 

Eram șase perechi. Aveam un tricou alb simplu și o fustă roz, cloș, cât palma, dar pentru care mama și-a sacrificat o rochie.

 

 

Și adrenalina care-mi ardea obrajii. Parcă-i simt. Parcă mă și văd. Și pe Tudor. Era atât de sigur pe el. Nu mai era Tudor pe care toată lumea îl știa ca băiatul cu ochelari, conștiincios și rigid. Eram atât de o pereche! Doar doi copii, dar care-și găsiseră forța aia din interior, aia care-i făcea, ea singură, să iasă din mulțime. Eram până și pentru noi o mare surpriză. Numai așa pot să-mi explic cum putea corpul nostru să audă indicațiile coregrafice ale minții în bufniturile inimii. Știu că-ți par mari cuvintele pe care le-am ales aici, dar nu-s ale mele, sunt ale copilului. Eu doar am încercat să traduc, așa cum m-am priceput, un tumult al unui copil.

 

Am câștigat concursul de dans. Și-mi vine aici o vorbă care spune că poți avea totul neavând nimic (exterior), sub auspicii chiar.

 

Mama putea să se ducă peste ea și avea tot dreptul. Era un act de nedreptate care i se făcuse copilului ei. Și nu primul. Cu urme care ar fi putut să rămână pe veci în sufletul minionei. N-a făcut-o. Iar urmele ascuțite de tocuri ale învățătoarei s-au simțit mulți ani, dar n-au rămas pe veci, pentru că în ele a răsărit un copac de curând. Unde aș mai fi plantat eu convingerea că am tot ce-mi trebuie în mine? Poate că aș fi plantat-o și singură la un moment dat, dar crezi că ar fi prins rădăcini atât de viguroase, care să-i permită copacului să rămână în picioare după fiecare furtună?

 

Mă uitam în jur și nu știam de unde am nebunia că pot orice îmi doresc, pentru că nu-i curaj, e mai mult de atât. Pur și simplu, pe mine teama nu mă oprește pe loc. O simt, nu e că nu o simt, dar mă duc înspre ea știind, nu știu cu ce parte a minții știu asta, că sunt mai puternică. Acum știu. Și sunt recunoscătoare vieții că mi-a dat o mamă care a intuit asta.

 

Nu vă feriți copiii de frustrări! Le simt până în măduva oaselor, e adevărat. Dar vă au pe voi, ca să le arătați că se au pe ei și au totul!

 

P.S. Mulțumesc, Ioana, pentru ajutor. N-aș fi reușit să spun povestea la fel fără fotografia originală și fără imaginea cu fusta pe care mama a păstrat-o cu sfințenie.

Citeste si Cum a reușit o mamă să lipească aripile tăiate de o profesoară
Unele articole pot contine informatii si sfaturi legate de anumite tratamente, afectiuni sau situatii. Acestea sunt doar pareri personale ale autorului. Va recomandam ca pentru orice afectiune sau problema medicala, psihologica sau de alta natura sa luati legatura cu un specialist in acest domeniu. Acest site este un jurnal unde sunt impartasite pareri si situatii si astfel orice sfat are o natura pur orientativa.

Articole relevante

 

Comenteaza prin Facebook

Comenteaza

Array
(
)
Comentariile ce contin cuvinte vulgare nu vor fi acceptate. Va rugam sa tineti cont ca toate comentariile necesita moderare de catre un administrator.

Va mai recomandam sa cititi

De ce se imită atât de prost
Am multe începuturi în notițele telefonului, cele mai multe scrise noaptea, tastate neinteligibil de către oricine altcineva decât mine, unele...
Dacă pornești de la premisa că el trebuie să tacă și să asculte, ai greșit din start
    Față de tine.   Față de el, am scris zeci de rânduri cum. În fața ta, va învăța să construiască grimase,...
Un bătrânel, o zi de toamnă revelatoare și un studiu despre viață
    Am ajuns într-un moment al vieții mele când am înțeles niște mici, dar semnificative diferențe. Una dintre ele e asta:...
Știu ce le place celorlalți la tine
    Rareș mi-a zis ieri că abia așteaptă să înceapă școala. Primul gând de bucurie naivă s-a dus spre speranța că-i e dor de școală...
Cel mai bun remediu pentru uitare
Uit. Uit des. Știu că toată lumea uită, dar eu pierd amintiri chiar și de pe o zi pe alta, și nu e o glumă. ‚Păi, tu mi-ai zis!’ , îmi zice...
Mai am puțin, puțin de tot, și scap de măști
    - Rareș, iubitule, cred că am să-ți par schimbată o vreme. M-am hotărât să-mi dau voie să fiu cum simt să fiu. Să nu mai țin în...
Domnu Trandafir sau învățătorul de azi și dintotdeauna
    Domnu Trandafir, de Mihail Sadoveanu. Acum am recitit-o, acum-acum. Mi-a picat sub ochi pe laptop, după o căutare pe temă. Și n-am rezistat...
Dragă mamă, vei ști ce ai de făcut. Sau prin ochi de bebe (P)
„Dragă mamă, vei ști ce ai de făcut, nu cu mintea, dar cu sufletul. Fii sigură de asta! Pentru că nici bebelușii nu înțeleg cu mintea, dar cu emoțiile,...
Am scris cu gândul bun la mama
    Mama cu tata se certau des, zilnic. Au fost într-o luptă continuă, ce zic, război. Tata cu mama, de fapt, de când îl știu....
Matematica gândită divergent și cum se ajunge la asta
    8+7 , scriu pe hârtie.   15 , aud răspunsul rapid al artistului de clasa I, chiar înainte să pun semnul egal....
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!