Rareș mi-a zis ieri că abia așteaptă să înceapă școala. Primul gând de bucurie naivă s-a dus spre speranța că-i e dor de școală pentru școală. Mi-a trecut repede, n-avea cum. Ți-e dor de colegii tăi?, l-am întrebat retoric. De fete!, mi-a dat el cu retorica-n cap. Bine, și de băieți, dar fetele mă și plac. S. mi-a zis că-i place că desenez frumos, M. mi-a zis că sunt un gentleman, iar M. râde mereu la glumele mele și mi-a zis ‚Rareș, ești un glumeț!’. Hei, l-am întrerupt, deși părea că mai are cel puțin încă o calitate văzută și plăcută, scuze, dar e importat să spun asta acum. Și mi-a ieșit cu mult entuziasm, egal cu surpriza revelației pe care o avusesem: Rareș, fetelor le place la tine ce-ți place ție la tine!
Celorlalți le place la noi ce ne place nouă la noi!
Tu observi asta?
Și el, și soțul meu au făcut ochii mari.
Păi, uite. Tu ești frumos fizic. Și nu, nu te văd eu frumos, chiar zice lumea de tine că ești frumos. Ți-a zis vreo fetiță că te place pentru că ești frumos?
- Nuu!... ?!. Și e ciudat cum o simplă silabă poate conține o întreagă argumentație necuvântată: ‚Nu, și eu nu sunt frumos. Știu că tu zici asta, doar ești mama mea, dar nu e așa. Și mă enervează și că vrei să mă convingi. Eu nu mă văd frumos, bine?!’
- O-k, lasă asta. Ce-ți place la tine?
L-am lovit fix la țintă. A înțeles imediat. Și mi-a dat dreptate. Lui îi place la el că e artist, că e spriritual, că e iubăreț și știe să fie atent și grijuliu cu fetele.
Era între mine și el. O discuție cum avem multe și pe care pe soțul meu le aplaudă de pe margine de multe ori.
Apoi, m-am trezit că mă gândesc la asta ca și cum el mi-ar fi spus-o mie. Și-mi plăcea să tot repet: Celorlalți le place la noi ce ne place nouă la noi! Bine, și ca să nu uit și să-ti spun și ție. :)
Ce tare!, mi-am zis. Deci, asta e. Și e simplu, simplu de tot. Oamenii văd în noi. Simt cu un simț pe care nici nu știu că-l au. Simt când arătăm și afară ce văd ei înăuntru. E ca și cum s-ar acorda la o stare (pe care o transmitem pe căi de care nu suntem conștienți, nici unii, nici ceilalți). De plăcere, dacă la noi în suflet e armonie. Noi le "spunem" ce să placă și ce să nu placă la noi.
Eu m-am liniștit. Nu e ca și cum de acum înainte toată lumea o să mă placă, dar măcar știu ce am de făcut. E ca la doctor, când ți se pune un diagnostic.
Sursă foto aici.
