Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

Matematica gândită divergent și cum se ajunge la asta

Scris de Aura Angheliu
Publicat: 16.11.2017
0 comentarii Comenteaza
Citeste si Cum și-a învățat o mamă din Rusia fetița să scrie. Metoda mi se pare genială!

 

 

8+7, scriu pe hârtie.

 

15, aud răspunsul rapid al artistului de clasa I, chiar înainte să pun semnul egal.

 

Ridic ochii brusc și mă uit la el într-un fel. Nu știam dacă să fiu încântată, speriată, supărată că... ‚Că ce? Are ambele mâini pe masă, suntem doar noi doi în casă!’

 

Ce?!, mă întreabă și adaugă și o privire drăguț-superioară.

 

‚Memorat în clasă, că acasă nu exersează la matematică’, îmi spun, și continuu să scriu. 9+8=? Tăcere. ‚Da, asta a fost!’, închid gândul de dinainte cu o concluzie logică.

 

17, zice.

 

Scriam săptămâna trecută despre puntea de care are nevoie copilul meu pentru a accesa creierul academic. Dacă nu ai timp să-l citești, ăsta e paragraful cheie:

 

„Am înțeles atunci că nu TREBUIE să-l învăț eu asta, și asta, și asta. Le învață singur. Tot ce are nevoie copilul meu de la mine și de la toți cei care îl vor învăța vreodată ceva este acea punte care să-l conducă de la creierul emoțional la creierul academic. Iar puntea asta poate să fie surpriza, plăcerea, sau tăcerea uneori, sentimentul de siguranță, de aparțenență, de acceptare, de înțelegere, ba și susținere a nereușitei lui nu ca o ratare, ci ca o etapă în procesul învățării. Punte ar putea să fie și sentimentul acela de frustrare că încă nu știe, dar nu, niciodată, frică, rușine, vină, comparare cu alții. Acestea nu fac decât să consume inutil energie, energie care este musai să fie adusă în corp din afară, suplinită cumva.”

 

Azi, povestesc un fapt divers care vine și-mi demonstrează mai mult, chiar genialitatea copiilor atunci când doar te conectezi cu ei. Dacă vei simți că genialitate e prea mult, numește-o gândire divergentă. Eu rămân la genialitate pentru că ce am început și urmează să povestesc are legătură cu matematica, o piatră de încercare, un fel de subsol pentru umanistul Rareș.

 

‚Rareș, hai să faci temele.’, îi repet deja ca o moară stricată. ‚N-am!’, revine răspunsul scurt, ăla de teme amânate pâna la limita oboselii. 'Hai, Rareș!', și sunt mama fermă cu care nu negociază. 'Biine, am, dar nu știu. Nu înțeleg la matematică. N-am înțeles în clasă.' Deschid caietul și văd operații cu trecere peste ordin simplificate, de genul:

 

9+5     = 14

9+1+4 = 10+4

 

Nu înțelegea ce e cu înșirarea de pe rândul 2. Am zâmbit, că-l știu. Nu ținuse ritmul cu doamna învățătoare și, apoi, a recuperat mecanic de pe tablă. Ar fi avut nevoie să facă pasul ăla înapoi, care l-ar fi ajutat să vadă de sus și s-o gândească singur, dar deja nu mai era relaxat.  Nu i-am zis nimic. Am vrut să vadă el. Și mi-am început pledoaria, că-s bună la asta.

 

În timp ce îi explicam, el se proptea cu coatele în masă și balansa înainte-înapoi scaunul cu picioarele, punea și scotea capacul de la stilou, a dărâmat caietul și s-a aplecat după el, se scobea în nas. N-a rezistat mult si bine că a izbucnit el, că nu știu cât mai rezistam eu. ‚Nu înțeleg nimic din ce spui! Nici la școală n-am înțeles nimic.’ ‚Știu și chiar te cred.’, l-am surprins, că mi s-a întâmplat de multe ori sa țip în astfel de momente. 'Ia, vino.' M-am așezat pe un scaun și l-am provocat să fie doamna învățătoare, cu fața la mine și cu spatele la peretele pe care ni l-am imaginat tablă. Doamna vorbea, iar eu am luat un creion și-l loveam ritmic în masă, am scăpat creionul și l-am recuperat, l-am întrebat pe colegul din stânga dacă are o gumă de șters, multe. Doamna râdea a recunoaștere și se oprea la fiecare manifestare a mea. 'Continuă, nu ține cont de mine', i-am zis printr-o mișcare a mâinii. Dar era prea evident ce aveam de demontrat și el suficient de inteligent, cât să se prindă. 'Biiine, da, chiar n-am fost atent. Hai, c-o să fiu.', m-a convins, relaxat fiind, că-i plăcuse mult jocul de rol.

 

Nu i-am explicat mai nimic, că n-aveam ce, doar i-am subliniat că șirul doi este un fel de ajutor pentru a ajunge mai simplu și pe căi deja cunoscute la rezultat. Am lăsat deoparte caietul și am luat o foaie de hârtie ca să exersăm tehnica de lucru.

 

8+7, scriu pe hârtie.

 

15, aud răspunsul rapid, înainte să pun semnul egal.

 

Ridic ochii brusc și mă uit la el într-un fel. Nu știam dacă să fiu încântată, speriată, supărată că... ‚Că ce? Are ambele mâini pe masă, suntem doar noi doi în casă!’

Ce?!, mă întreabă și adaugă și o privire drăguț-superioară.

 

‚Memorat în clasă, că acasă nu exersează la matematică’, îmi spun, și continuu să scriu. 9+8=? Tăcere. ‚Da, asta a fost!’, închid gândul de dinainte cu o concluzie logică.

 

17, zice.

 

- Serios?!

 

- Da, ce? E simplu.

 

- Păi știu că e, doar că descompui rapid în minte. E bine, e perfect chiar.

 

- Nu, nu descompun nimic, că mi-e greu așa.

 

- Dar?

 

- Fac mai simplu de atât.

 

- ?, din priviri.

 

- Păi, la prima, 17-2 fac 15, nu? Ai scris 8+7. Am pus la 7 o zece și am scăzut 2, cât îi mai trebuie lui 8 până la 10. La fel, pentru 9+8. Am făcut 18-1. Înțelegi? Hai, mai dă-mi.

 

Înțelegeam, da, dar nu înțelegeam de unde. Mi s-au umplut ochii de lacrimi. 'Iubitule, asta e genialitate. Ăsta ești tu. Când nu ti-e teamă că nu vei ști, când nu pui presiune pe tine să faci ca alții și, mai ales, când ești atent, tu știi. Tu știi matematică, vezi?', i-am subliniat, pentru că știu că are nevoie s-o audă exact așa. Era de-a dreptul încântat. El știa despre el că nu e bun la matematică, de aici reacția de copil care vede întinderea mării pentru prima dată-n viață.

 

Nu-nseamnă că o să folosească metoda asta, sau c-o să fie vreodată as la matematică, ci că, odată puntea construită, copilul accesează zona asta din creier, gândirea divergentă de care am vorbit la început, o haină care-i vine ca turnată, dar pe care are nevoie să-i mai aduci aminte că o are în cuier.

 

Sursa foto aici.

Citeste si Susține-i unicitatea și stimulează-i creativitatea ca să gândească divergent când va fi mare!
Unele articole pot contine informatii si sfaturi legate de anumite tratamente, afectiuni sau situatii. Acestea sunt doar pareri personale ale autorului. Va recomandam ca pentru orice afectiune sau problema medicala, psihologica sau de alta natura sa luati legatura cu un specialist in acest domeniu. Acest site este un jurnal unde sunt impartasite pareri si situatii si astfel orice sfat are o natura pur orientativa.

Articole relevante

 

Comenteaza prin Facebook

Comenteaza

Array
(
)
Comentariile ce contin cuvinte vulgare nu vor fi acceptate. Va rugam sa tineti cont ca toate comentariile necesita moderare de catre un administrator.

Va mai recomandam sa cititi

O medalie de bronz și trei lecții valoroase pe care viața i le-a predat într-o singură zi
Rareș a venit de la Cupa Olteniei karate kyokushin cu bronzul și cu trei lecții învățate într-o jumătate de zi. Lecția nerenunțării, lecția credinței că...
Esti și tu prea sensibilă?
    Sunt diferită, asta e cert și mi-e clar. Cei mai mulți oameni se bazează pe cele cinci simțuri. Eu mai simt ceva. Și simt mai mult. Și,...
De ce se imită atât de prost
Am multe începuturi în notițele telefonului, cele mai multe scrise noaptea, tastate neinteligibil de către oricine altcineva decât mine, unele...
Dacă pornești de la premisa că el trebuie să tacă și să asculte, ai greșit din start
    Față de tine.   Față de el, am scris zeci de rânduri cum. În fața ta, va învăța să construiască grimase,...
Un bătrânel, o zi de toamnă revelatoare și un studiu despre viață
    Am ajuns într-un moment al vieții mele când am înțeles niște mici, dar semnificative diferențe. Una dintre ele e asta:...
Nu vă feriți copiii de frustrări
Era jumătatea lui iunie ’92, serbare de sfârșit de clasa a IV.   Domnișoara învățătoare organiza serbări foarte frumoase, adevărate...
Știu ce le place celorlalți la tine
    Rareș mi-a zis ieri că abia așteaptă să înceapă școala. Primul gând de bucurie naivă s-a dus spre speranța că-i e dor de școală...
Cel mai bun remediu pentru uitare
Uit. Uit des. Știu că toată lumea uită, dar eu pierd amintiri chiar și de pe o zi pe alta, și nu e o glumă. ‚Păi, tu mi-ai zis!’ , îmi zice...
Mai am puțin, puțin de tot, și scap de măști
    - Rareș, iubitule, cred că am să-ți par schimbată o vreme. M-am hotărât să-mi dau voie să fiu cum simt să fiu. Să nu mai țin în...
Domnu Trandafir sau învățătorul de azi și dintotdeauna
    Domnu Trandafir, de Mihail Sadoveanu. Acum am recitit-o, acum-acum. Mi-a picat sub ochi pe laptop, după o căutare pe temă. Și n-am rezistat...
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!