Da, mă, scuze, scuze! Am greșit., a zis șoferul nostru câtre un alt participant la trafic incomodat.

- Tati, ce bou eci!

- Ce? Unde ai auzit tu cuvântul ăsta?!

- A tati. Tu ai zis. Tati, te-a supăiat omul din macina aia... Și au căjut mie buscuiții.

Pauză. Amândoi, și eu, și soțul meu, încercam să ne amintim dacă așa se întâmplase, dacă el, tatăl, fiind la volan, rostise cuvântul „bou” mai devreme cu câteva minute, când un șofer frânase brusc în fața noastră, pentru a vira la stânga, fără să semnalizeze. Zău că, pe moment, niciunul dintre noi doi nu conștientizase, dar da, așa era. Al treilea și cel mai mic membru al familiei (3 ani) înregistrase termenul și-l refolosea, culmea, chiar în context.

Cea mai eficientă metodă de a-l învăța pe copil orice este exemplul personal. Copiii copiază. Nu înseamnă că, dacă un copil mușcă, părinții lui mușcă sau că e un copil rău. Sunt acțiuni instinctuale de exprimare a unor emoții puternice. Copilul meu a mușcat, a lovit, a împins, iar eu am încercat să-l învăț că furia se poate exprima și altfel. Huh, sunt atât de furioasă acum! Ia să iau eu perna asta să mă eliberez! Plus multă iubire și înțelegere pentru el. A durat ceva, dar am reușit.

Cred că grija principală a părinților n-ar trebui să fie comportamentul copiilor, ci propriul comportament. Copiii imită. O dovadă științifică în acest sens stă descoperirea lui Giacomo Rizzolatti, în 1996, un grup de neuroni specifici, pe care i-a numit neuroni-oglindă.

Studiul s-a efectuat inițial pe animale, prima dată, pe maimuța macac. Apoi, descoperirile fascinante au atras și alți cercetători din aria neuroștiințelor, care, cu ajutorul imagisticii medicale, au ajuns la concluzii clare în privința dezvoltării creierului uman.

S-a observat activitatea neuronilor dintr-o anumită regiune a creierului (lobul parietal superior şi cortexul inferior frontal) când un om mișcă brațul, sau experimentează o emoție. Marea descoperire este că un subset al acestor neuroni descărcă impulsuri chiar și când omul doar observă pe altcineva efectuând mișcarea sau trăind anumite sentimente. În acest fel, acești neuroni oglindesc comportamentul celuilalt, activează ca și cum observatorul însuși ar fi efectuat acțiunea.

Cercetări ulterioare au demonstrat că neuronii-oglindă au activitate și când este stimulat doar sistemul auditiv, fără ca cel vizual să fie funcțional. Cu ajutorul acestor neuroni, orbii pot să efectueze mișcări pe care nu le-au văzut niciodată.

Mai mult decât atât, se pare că neuronilor-oglindă le datorăm posibilitatea de a repeta întocmai acțiunile altor persoane și a învăța comportamente prin imitare. Aceștia nu doar că observă și redau (imită) acțiuni exterioare nouă, dar și interpretează corect și integrează sensul și scopul acelor acțiuni.  Adică, când altcineva ridică o cească de ceai de pe masă, aceștia nu numai că imită mișcarea în creierul nostru, dar pot să și discearnă dacă persoana din fața noastră o face pentru a bea sau doar pentru a elibera masa. Asta a demonstrat, printr-un studiu publicat în 2005, neurocercetătorul Marco Iacoboni. Și că neuronii-oglindă reprezintă baza neuronală pentru capacitatea omului de a simți emoții precum empatia.

Deci, „neuronii-oglindă sunt cei care ne îngăduie să pricepem intențiile altora prin a simți, nu prin a gândi”, a declarat și Giacomo Rizzolatti.

Mai multe despre neuronii oglindă aici.

Sursa foto aici.