Când ai nevoie de energie, o găsești în tine. Când ai nevoie de fericire, în tine o găsești. Când ai nevoie de căi să ajungi la ele în tine, vin eu, sau altcineva, să-ți povestesc cum am ajuns eu. Nu e și drumul tău, dar e speranța că se poate.
În relația cu copilul tău, resursele tot în tine sunt. Ceilalți, inclusiv eu, doar îți amintesc că le ai. Nimeni, niciodată, nu va știi mai bine ca tine ce e mai bine pentru tine și copilul tău. Tu chiar știi, nu cu mintea, ci cu sufletul. Copilul tău e parte din tine. Tu știi ce ai pus în el. Și, orice ți-ar spune oricine să zici, să faci, să gândesti în raport cu el, este mai puțin important decât ce simți tu. Doar că uiți. Epuizarea te prinde într-un cerc vicios de supraviețuire, iar creierul se luptă să te țină în viață.
Metodele de educație cu blândețe sunt instrumente care te întorc la tine. Dacă nu funcționează nu înseamnă că nu ești bună, că metodele sunt greșite sau că copilul tău este mai mic, mai slab, mai, ci că ai nevoie să ai grijă de tine. Știi, înainte să plantezi, te ocupi de teren. O vreme, să nu plantezi nimic.
Atunci, respiră. Este cel mai simplu exercițiu de cultivare a liniștii creierului. Nu e nicio grabă. Nu alergi la maraton și nu vei primi medalie la final. Nu concurezi cu celelalte mame. Ești tu cu copilul tău. Eu cu al meu. Ce au nevoie și copilul tău, și copilul meu este iubirea. Dar cum îi hrănește este diferit. Trăim vieți diferite, experiențele ne tăvălesc prin fel și fel de sentimente. Ele, experiențele, pot să semene, și, ca o paranteză, unele am fi jurat înainte de a deveni mame că nu ni se vor întâmpla nouă, dar cum le resimțim este atât de al nostru!
Ce pot eu să fac este să mă arăt ție. Să te liniștesc așa, cu ce fac eu să mă liniștesc pe mine.
Vorbeam, ieri, cu sora mea mai mare și-mi spunea că nu mai are soluții. Ea, proaspătă mămică de doi, de câteva zile amândoi acasă, eroină pentru fetița ei născută prematur, la 26 de săptămâni, în același timp, mamă full-time pentru băiețelul ei de 3 ani. Băiețelul, deși o iubește enorm pe pâinica lui surioară, o vrea pe mami a lui cum o avea înainte, doar pentru el, și reacționează așa cum numai mamele de doi știu. Eu nu, dar emoții atât de puternice am simțit și eu și am ajutat-o să se liniștească. Am ajutat-o să-și amintească (,) cât de bună mamă e ea pentru amândoi. Și i-am propus un joculeț, lantul iubirii, care mi-a venit spontan, doar pentru că îi simt ai mei. Azi, m-a sunat să-mi mulțumească. Dar eu jur că n-am făcut decât să îi amintesc ceea ce ea știa și uitase.
Eu sunt o mamă ca si tine, nu sunt expert în a fi mamă. Am trăit tot ce trăiești. Poate nu aceeași situatie, dar la aceeași intensitate emoțională, care e atât de copleșitoare uneori. Ia de la mine ce simți că-ți folosește ție. M-aș bucura să fie speranța că se poate, nu ce zic sau fac eu. Sau articolele mele să te ajute să-ți amintești că tu ai în tine tot.
Sursa foto aici.
