Sportul e minune pentru corp și suflet. Te încarcă de o energie bună, de care se bucură, apoi, copilul tău. Dacă și tu crezi asta și vrei să faci sport, dar n-ai parte de ajutor adevărat, articolul ăsta e și despre tine. Lasă să-l citească și cel/cea care ar putea să te ajute. Știi tu, cel sau cea care îți „recomandă” să faci ceva pentru tine sau, mai mult și mai urât de atât, să slăbești, el/ea rămânând în confortul unui program normal.
După atâția ani de sedentarism, am început să fac sport. Și mă simt atât de bine. Altă viață! Când spun sedentarism, nu mă refer la stat în pat, ci la lipsa de mișcare în care corpul se simte în conectare profundă și în echilibru cu sufletul. Că mișcare am tot făcut în anii ăștia. În primii, cu copilul în brațe ore-n șir, aplecându-mă după chestii aruncate peste tot prin casă, dansând cu aspiratorul printre și pe sub obiectele de mobilier, frecând baia, pete, pereți și altele asemenea. Cu copilul în urma mea sau prins de piciorul meu. Cu copilul pe bratul stâng, cu cârpa în mâna dreaptă. Cu o cârpă eu, cu o mini-cârpă copilul, care mai și trântea, spărgea, darâma cu cealaltă mână. Cu copilul pe blatul de la bucătărie, baricadat de șoldul meu, iar restul corpului în cealaltă direcție, amestecând în mâncare. Mișcările erau de fracțiune de secundă, ochii în direcții diferite în același timp. Stau și mă gândesc acum, zici că mă pregateam pentru legiunea străină.
Când avea Rareș vreo 2 ani, am încercat și la o sală. Minunea n-a ținut decât câteva zile. De două-trei ori am reușit să fug de-acasă. Dacă ești mamă fără ajutor adevărat, știi la ce mă refer!
Ajutor adevărat pentru o mamă e să faci tu, cel care citești aceste rânduri din pură întâmplare, în așa fel încât să te prindă din urmă cu somnul măcar. Ea nu doarme neîntrerupt și nici numărul minim de ore pentru o funcționare normală. Și serviciul ei nu e full-time, ci full-day and night. Așa că, spun și eu așa, înainte să îi sugerezi să slăbească, las-o să doarmă. Și, după, dacă te mai țin pe tine condiția fizică și psihică, ea se va ocupa și de ea, va face și sport. Numai n-o suna de cum a ieșit pe ușă, n-o bombarda cu sms-uri. A, și nu sta cu ochii pe ceas, nici la televizor, nici în telefon, joacă-te și n-o să se întâmple niciun dezastru natural.
Ajutor adevărat pentru o mamă nu e ăla de îți lași copilul plângând cu cineva, ci când îi faci cu mâna zâmbind, iar el îți răspunde cu bezele de la geam. Și pleci liniștită. Altfel, stai sau pleci alergând să te întorci mai repede acasă.
Ajutor adevărat pentru o mamă nu e ăla care începe cu: Cât stai?! Eventual, continuă și cu: Da’, dacă vrea să mănânce, dacă face caca?! Adică cine stă cu copilul cât îi pregătesc masa?! sau cine stă cu copilul cât îi potrivesc apa?!, de parcă o mamă are mâini în plus. Ea poate, sigur că poate, doar e mamă. Ea știe, sigur că știe, doar e mamă. Odată cu puiul, la naștere, a primit și manualul.
Ajutor adevărat pentru o mamă nu e ăla care se „oferă” ocazional și cu jumătate de gură. Ori ești, ori nu ești. Nu întrebi dacă are nevoie de ajutor. Și, acum vorbesc doar din experiența mea de mamă de copil atomic, iți zic, are, o mamă are nevoie să știe că are pe cineva pe care se poate baza. Întreab-o CU CE să o ajuți. Poate nici nu va apela în fiecare zi, dar contează atât de mult confortul emoținal.
Dacă îi oferi ajutor adevărat, mama va fi în formă fizică și psihică excelentă mai devreme de cei 5, 6, respectiv 7 ani ai copilului. Și cred că psihic întâi, apoi fizic. Zic.
Sursa foto aici.
