Când ne privim copiii ca pe niște daruri, îi iubim cu totul, așa cum merită ei să fie iubiți.
Copiii chiar vin în lumea asta ca să crească. Să înfrumusețeze. Au nevoie de noi ca de niște ghizi. Nu vin să se lupte cu noi. Nici nu vin să demonstreze, să concureze și să fie primii sau, altfel, să urmeze calea noastră. În niciun caz n-au vreun defect pe care suntem noi datori să-l reparăm. Pentru că nu există perfecțiune, cel puțin nu așa cum o înțelegem noi.
Când o să renunțăm la șabloane, ne vom vedea copiii minunați. Așa sunt toți, fiecare cu talentul și misiunea lui, cu ce are și ce mai are de învățat, cu nevoile lui. Cine a creat aceste șabloane și pentru ce? Ceea ce trăiesc copiii noștri e un concurs de miss sau e viață? Ori, viața înseamnă diversitate și infinit mai mult decât ceea ce se vede la exterior și poate fi standardizat. Comportamentul copiilor este tot exterior, pentru că-l putem vedea, și este doar un efect. Cum ar fi să privim dincolo de comportament, să nu ne mai pierdem vremea etichetându-i obraznici, neatenți, neascultători și să îi modelăm până intră în șablon, ci să ne întrebăm ce au nevoie ca să își arate calitățile? Apoi, să ne îngrijim de ele, să le stimulăm.
O plantă n-are suficientă apă, lumina potrivită, temperatura optimă ei și se usucă. Ce facem, ne supărăm macar o secundă pe ea că se usucă? Îi cerem să nu se mai usuce? Plantă obraznică ce ești!, îi spunem? Ce e în neregulă cu tine?! M-am săturat de comportamentul ăsta al tău! Sau ne gândim ce sa facem noi? O înconjurăm cu mult mai multă grijă, îi oferim ce are nevoie ca să fie ea înseși din nou? Dacă nu știm despre ea și plantele din familia ei și ne pasă de ea, căutăm informații? O mutăm, îi schimbăm pământul, o udăm mai des? Eu n-am auzit până acum vorbindu-se despre plante în termenii: plante bune și plante rele, cum am auzit despre copii. Și nici pe cineva să compare inflorescența magnoliei cu veșnicia bradului. Ambele sunt daruri și le prețuim și ne bucurăm de ele. Pe copii de ce-i comparăm? Doar pentru că sunt toți copii? Și plantele sunt toate plante!
Aseară, am vorbit cu Rareș și i-am mărturisit că n-am știut de la început cine e el și cum are nevoie de mine. Dar că acum știu și îi mulțumesc că m-a ales pe mine să-i fiu mamă. Și i-am promis că voi fi mama lui mereu. Iar o mamă, în primul rând, iubește.
Lecția 1 pe 2017, copilul meu este un dar. Sunt atât de recunoscătoare pentru acest dar! Nu mă uit la ce au ceilalți, decât ca să admir și frumusețea lor, alta decât a copilului meu, nu mai mare, nici mai mică. Pur și simplu, alta.
