Copiii învață din experiențele lor.
Tot ce am știut chiar de dinainte să fiu mamă a fost că vreau să cresc un copil LIBER.
Și l-am lăsat pe Rareș să experimenteze. Chiar dacă nu mi-a fost tocmai ușor. Pentru că autonomia nu înseamnă mai simplu pentru părinte, nu, presupune o atenție sporită, timp mai mult, implicare, muncă fizică (curățat pereți, podele, spălat haine mai multe ș.a.), energie pentru alergat, tăvălit, gătit, construit, voce pentru citit și povestit, răbdare pentru explicat chiar și atunci când tot ce visezi e o oră de odihnă.
Dar n-a contat și nu contează. Draga de mama ne-a crescut pe mine și cele două surori ale mele cu iubire și cu libertate și a însoțit libertatea asta cu vorbele: ‚Mamă, nu vreau să mă ascultați pe mine, pentru că eu pot să greșesc, vreau să vă ascultați pe voi. Nu vreau să-mi dați mie dreptate. Să vă luptați până și cu ceea ce cred eu cu tărie, dar să aveți argumente!.’ Am urmat modelul mamei mele.
Apoi, studiile din domeniul neuroștiinței demonstrează că sunt foarte importanți primii ani de viață în dezvoltarea creierului copiilor, perioadă în care creierul cunoaște cea mai mare creștere, este ca un burete care absoarbe tot. Dar o face plastic. Copiii învață experimentând, folosindu-se de instrumentele pe care le au, simțurile. Învață din ce ating, gustă, miros, văd, simt. Și mai învață când simt plăcere. Pentru că se nasc cu doar 2 părți ale creierului dezvoltate: trunchiul cerebral, responsabil cu funcțiile vitale, și creierul emoțional. Celelalte părți ale creierului se dezvoltă ulterior. Când simte plăcere, creierul emoțional se conectează cu trunchiul cerebral și creează premisele unor legături neuronale noi. Să nu ne supărăm pe ei când fac o criză de plâns sau de furie, pentru ca ei, efectiv, nu pot să controleze singuri ceea ce simt. Copiii noștri nu au încă dezvoltată acea parte a creierului responsabilă cu gestionarea emotiilor, cu luarea deciziilor și, aici, au nevoie de noi. Să le îmbrățișăm emoțiile, apoi, să-i lăsăm să descopere lumea, pentru că ei așa învață.
Copiii nu învață din vorbele noastre, ci din ce le arătăm că suntem noi.
Și, dacă vrem să creștem copii liberi, suntem datori să le arătăm că noi suntem liberi. Asta știu din propria mea experiență de mamă. Aș avea multe de povestit, dar cea care m-a ajutat să văd limpede asta a fost experiența datorită căreia m-am apucat de scris.
La 10 luni si jumătate, la 11 noaptea, copilul meu a intrat în convulsii febrile. Eu nu știam ce sunt convulsiile. Îl pusesem de jumătate de oră în pătuțul lui, la 1 metru de patul nostru. A început să plângă. L-am vazut tremurând spasmotic, dând ochii peste cap, rece. Am suferit un șoc. Am gonit spre spitalul județean, sotul conducând pe avarii, cu flash-uri, claxoane, viraje, viteză, iar eu îi repetam puiului meu Te iubește mami mult. Rezistă! A urmat o noapte de coșmar la Spitalul Județean de Urgență Constanța. Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre ce s-a întâmplat cu mine după.
De fiecare dată când copilul meu făcea febră, se instala panica, iar corpul meu răspundea cu indigestie, spasme abdominale, greață și stare de vomă, îmi înghețau efectiv expremitățile. Episoadele erau pe același calapod (debut nocturn, neanunțat, febra mare cu frison la limita convulsiilor, care nu ceda la nimic). Și au fost multe. Eu îi spuneam lui Rareș că este în siguranță, dar ceea ce simțeam, gândeam, puneam în mimica feței și în mișcările corpului vorbea atât de tare, că el nu mai auzea cuvintele mele. Zi și, mai ales, noapte, îl verificam de febră. Până când Rareș, la trei ani și zece luni, mi-a zis textual: "Mami, nu mă mai verifica de febră. Nu mai suport!" N-a fost convingător răspunsul meu: "Iubitule, nu te verific de febră, te pup și eu mereu, pentru că te iubesc." Și mi-a răspuns:"Când mă pupi de iubire, nu mă pupi pe frunte..."
Acela a fost momentul în care am conștientizat că Rareș simte frica mea, că simte nesiguranța mea si mi-am propus să fac ceva în sensul ăsta. Să mă eliberez eu. Am reușit cu acest plan de acțiune:
- Când simt ceva, să nu mai ascund în cuvinte.
- Să-mi dau puțin timp înainte de a răspunde. Asta ca să nu fie o reacție mecanică a fricii.
- Să mă concentrez pe ceea ce simt.
- Să accept ceea ce simt. Nu sunt emoții rele și emotii bune. Toate fac parte din noi și toate ne ajută.
- Să respir profund de câteva ori. Ca să liniștesc creierul emoțional, care a bombardat deja trunchiul cerebral și acesta crede că e în pericol.
- Odată emoționalul echilibrat, pot să accesez cortexul si să conștientizez.
E greu, nu e usor. Dar se poate. Cu mult exercițiu.
Cand eu am fost în stare să-i transmit siguranță dincolo de cuvinte, copilul meu a simțit-o și episoadele de febră mare și zgomotoasă au încetat. Eram liberă, era liber.
Am învățat atât de multe de când sunt mamă, în primul rând, despre mine. Am și gresit, desigur, dar am înțeles că numai un adult liber poate să crească un copil liber.
Îți spun și ție. Fii tu exact cum vrei să fie copilul tău când va fi mare. Apropo, cum vrei să fie copilul tău când va fi mare?
Este ceea ce am avut să împărtășesc la conferința Social Moms „Spune Da autonomiei! Învață cum să crești un copil autonom”, powered by Danonino. Eu am fost onorată să le fiu partener la Constanța, dar părinții s-au putut bucura de emoții și informații despre autonomia copiilor și în Timișoara și Iași, unde s-au alăturat alți doi bloggeri de parenting îndrăgiți: Taticool și Meseria de părinte.
La toate cele 3 evenimente au fost prezenți peste 300 de părinți.
Gabriela Maalouf, trainer NLP pentru copii și părinți, este specialistul care le-a argumentat acestora de ce e importantă autonomia și cum pot să o ofere. Întâi, a spus ea, copilul este dependent și e firesc să fie așa, are nevoie de susținerea părinților. Imediat ce dezvoltă anumite abilități este ideal să fie lăsat să le exerseze. Autonomia este cea care le permite copiilor să prindă încredere în ei înșiși. Apoi, se dezvoltă acea relație de interdependență, de schimb de calități și abilități între părinți și copii. Și e minunat.
A doua componentă, de nutritiei, a fost susținută de nutriționiști: Dr. Mihaela Martin la Timișoara, Ionut Ignat la Iași și Dr. Luiza Pîrvu la Constanța. Toți au fost de acord că poveștile, jocurile și creativitatea sunt mijloace de care orice părinte se poate folosi pentru a-l determina pe copil să încerce un anumit aliment care nu îi pare foarte atrăgător.
Și copiii au fost invitați. La joacă. Eliana Club, Doamna de Pictura si Momki au asigurat ateliere creative și au venit și cu daruri.
Mai multe fotografii de la eveniment găsiți pe pagina de faceook Social Moms.
Parteneri media: desprecopii.com, qbebe.ro, mamicamea.ro, sfatulmamicilor.ro, gokid.ro, kidsnews.ro, mamica.ro, taticool.eu, meseriadeparinte.ro, jurnaluluneimame.ro.
