Chen Miller este o profesoară din Israel, care face educație cu dragoste. Are de transmis un mesaj important pentru toți părinții și dascălii:
În primul meu an în învățământ, am intrat să predau la o clasă a II-a. În mijlocul clasei, pe un scăunel, stătea un băiețel cu ochi mari. Copilul țipa, sporovăia și înjura.
S-a uitat la mine și eu la el.
M-am apropiat și i-am șoptit: „Eu știu că tu ai o inimă mare. Știu că ești isteț. Și mai știu că ești un băiat bun.”
În gura mare, el mi-a aruncat: „Profesoară proastă, tu nu știi nimic. Eu sunt un copil problemă. Toată lumea știe că eu sunt un copil problemă. Profesorii mei spun că sunt un copil problemă, directorul spune că sunt un copil problemă. Chiar și părinții mei spun despre mine că sunt un copil problemă.”
„Ba, ai o inimă mare , ești isteț și eu știu că ești un copil bun.”, i-am spus din nou, cu blândețe. Iar băiețelul a fugit din clasă.
Săptămâna următoare, când am intrat în aceeași clasă, scenariul s-a repetat: băiețelul înjura, țipa, scuipa.
Am tras adânc aer în piept, m-am dus lângă el și i-am șoptit: „Ai o inimă mare, ești isteț și eu știu că ești un copil bun.
În a treia săptămână, când am intrat în clasă, un scaun mai mic era așezat lângă locul meu, iar pe scăunelul mic stătea un băiețel cu ochi mari.
În acea zi, el m-a ales pe mine să-i fiu dascăl.
Aproape de sfârșitul anului școlar, băiețelul m-a întrebat de unde știu eu că (,) copiii sunt buni. Atunci, i-am spus că am un secret:
‚Până în clasa a V-a, n-am reușit să citesc și să scriu. Nu puteam să fac adunări. Credeam despre mine că sunt proastă, că am un creier defect. Eram sigură deja că n-o să iasă nimic bun din mine vreodată.’
Eu, Chen Miller, elev al unei clase cu nevoi speciale... Eu sunt acum profesoară în Israel. Eu, la care sistemul de învătământ era gata să renunțe, și nu o dată, eu sunt acum parte din acest sistem. Am intrat în acest sistem ca să-l schimb. Vreau să arăt că lucrurile se pot face altfel.
Profesori, directori, educatori, gândurile voastre și cuvintele pe care le folosiți la adresa unui copil pot deveni gândurile și cuvintele lui, cu care se descrie el însuși. „Nu voi reuși, nimic bun nu va ieși din mine. Nu sunt în stare, sunt puturos, nu pot...”
Vreau să știți: Nu există copii care nu pot, doar copiii care pot. Amintiți-vă întotdeauna că educația se face întâi la nivelul sufletului și că impactul este crucial. Educație cu dragoste. Mulțumesc.
Astăzi, 9 decembrie 2016, se fac 3 ani de când am publicat primul articol în jurnal. În fiecare scriere, mi-am pus sufletul și m-am arătat așa cum sunt eu cu adevărat. La început, cu teamă și sfială, în propoziții tăiate, rescrise, apoi în doar câte o frază. Acum, scriu ce simt, dintr-o suflare, fără frică, dar cu grijă pentru fragilitatea celor care mă citesc. Am căzut și m-am ridicat și nu o dată. Din ce în ce mai puternică, mai încrezătoare, mai liberă. Cu o imensă și furtunoasă dorință de a schimba ceva în lumea asta. Am vrut și vreau să arăt că se poate și altfel, cu sufletul curat și cu blândețe, cu răbdare și încredere în minunea din copilul meu. Din fiecare copil.
N-aș fi putut găsi o ocazie mai potrivită pentru a vă dărui cuvintele acestui om special, Chen Miller, profesoară în Israel. N-am făcut decât să traduc și să adaptez un mesaj care, deși îmbrăcat în vorbe simple, atinge sufletul. Dați mai departe discursul ei emoționant!
Sursa foto aici.
