- Da?, încep eu, cu emoții. De obicei, nici nu așteaptă să confirm preluarea apelului și mă salută cu: ‚Ce faci, iubita?’. Acum, pauză. Plus scânceli ale lui Rareș.
- Uite, am luat băiatu’ de la școală..., încearcă să mă introducă soțul meu. Nu voia nu pară dramatic, dar respira a dezamăgire.
- Și..? S-a întâmplat ceva?!
- Mai bine ți-l dau pe el.
‚Nu, nu, spune-i tu!’, aud tânguieli de pe bancheta din spate a mașinii. Îi recunosc emoția, e vină și părere de rău.
- Iar s-a luptat!
- ... E prima zi după vacanță. Iar perioadă de adaptare..., cred., încerc eu o îmbrățișare prin telefon.
- Cu 15 băieți de data asta! Și a supărat-o și pe doamna învățătoare. Nu a vrut să participe la nicio sarcină.
- S-a întâmplat ceva! El e în regulă? Încearcă să afli de la el ce a provocat toate astea.
- A făcut pe el, asta s-a întâmplat!, tună el. (De fapt, exprimarea a fost mai directă, dar finețea nu mă lasă să o și reproduc aici.)
- Doamne!, scot eu după ce mi-am făcut și derulat propriul scenariu în cap.
- Da, a făcut pe el! De acolo, pleacă toate.
Și izbucnesc amândoi în râs. Ce, că se prăpădeau! Farsa era mai lungă, dar n-au mai rezistat. Râd și eu. Râd și acum, când scriu. Sunt o țintă sigură, recunosc. Mi-au făcut-o!Rareș se bucură tare de astfel de farse. Le face și el. Iar cuvintele neacceptate în societate, folosite acasă, îl descarcă, mai ales, în contextul relaționării cu tati. La mami vine când vrea să plângă în siguranță, la tati se duce când vrea să râdă liber.
Studiile arată că ambii parteneri, când devin părinți, au un răspuns hormonal, în mare parte, datorat creșterii în corp a nivelului oxitocinei, o neuropeptidă care favorizează conectarea și încrederea. Doar că răspunsul este diferit de la mamă la tată. Proaspetele mămici primesc impulsuri în amigdală, zona emoționiilor din creier, iar tăticilor le este impulsionat cortexul, partea creierului responsabilă cu planificarea și luarea deciziilor. Ceea ce determină un comportament structural diferit în interacțiunea cu copilul. Mamele se conectează cu bebelușii ochi în ochi, iar tații prin mișcări ale corpului. Mamele îi mângâie, tații îi aruncă în sus. Mamele sunt protetoare, tații îi încurajează să exploreze. Mamele îi învață vocabularul emoțiilor, tații le ridică stima de sine.
În fine, tații sunt diferiți de mame. Și este bine că e așa. Ambele părți, mama și tata, aflate în echilibru (cu ele însele în primul rând!) una cu cealaltă, cresc un copil LIBER să fie, să simtă, să facă.
P.S. Acest articol e despre cât de autentic se pot conecta tații.
Sursa foto aici.
