Când suntem fericiți, zâmbim. Știai asta, desigur. Dar ce ai zice dacă ți-aș spune că este posibil și invers sau că, de fapt, zâmbetul ne face fericiți?
Ești uimit. Da, e Uau! Așa a fost și pentru mine când am citit despre asta acum câțiva ani. Și, de atunci, tot pun în practică. Rezultatul este și mai uimitor. Zâmbesc și oamenii îmi zâmbesc înapoi, chiar și cei mai încrâncenați. Zâmbesc atunci când în interiorul meu e întuneric și, ca prin magie, se face lumină. E doar chestiune de schimbare de perspectivă și de exercițiu. Zâmbești și atragi experiențe pozitive.
Citez, în acest sens, pentru că-mi place să și argumentez, un studiu mititel, dar foarte interesant, „Pune un zâmbet pe față și menține-l. Influența expresiei faciale manipulate în răspunsul la stres.” (Grin and bear it: the influence of manipulated facial expression on the stress response.), publicat în Psychological Science. Cercetătorii au investigat în ce măsura o expresie facială, chiar și manipulată din exterior, poate influența sistemul cardiovascular și răspunsul afectiv la stres. Și au monitorizat bătăile inimii și nivelul de stres raportat de 170 de participanți la experiment. Cercetătorii s-au folosit de niste bețișoare pentru a putea manipula mușchii faciali ai participanților, obținând trei tipuri de expresii faciale: una neutră, nezâmbitoare, o alta cu un zâmbet forțat si o a treia cu un „Duchenne smile,” acel zâmbet natural al întregii fețe. Jumătate dintre aceștia au fost rugați să zâmbească, în vreme ce celorlalți nu le-a fost dată nicio indicație cu privire la zâmbet. Cu toții au fost supuși unor activități multi-tasking, generatoare de stres.
Rezultatele. Toți participanții care au zâmbit, din cei conștienți că o fac, au avut un nivel mult mai scăzut al bătăilor inimii decât cei cu expresie facială neutră. Iar cei cu un zâmbet cu toată fața au fost cei mai relaxați, cu cel mai pozitiv răspuns afectiv la stres. Din cealaltă jumătate, aceia purtând un zâmbet fals pe chip, susținut numai de bețișoare, au raportat și ei o stare emoțională mult mai bună în timpul stresului decât cei care nu au zâmbit deloc.
Concluzia. Când ne confruntăm cu o situație stresantă, chiar și un zâmbet forțat ne poate îmbunătăți starea de spirit. Zâmbetul ne face fericiți!
Ei, ce zici? Acum, vei zâmbi mai des? Îi vei povesti copilului tău despre magia zâmbetului?
Eu, ori de câte ori simt că are nevoie, îi spun fiului meu de 6 ani: Hai să zâmbim, orice ar fi, noi să zâmbim! Când zâmbim, emoția numită bucurie se înviorează și își începe activitatea. Ea împrăștie în tot corpul praf magic bucuros și, ca prin minune, fiecare celulă a corpului nostru se simte bine. Asta face ca centrul de comandă, creierul, să-și folosească toate resursele pentru a te ajuta să reușești tot ce îți propui.
Din păcate, sunt copii cărora nu are cine să le povestească despre magia zâmbetului. Și ei nu zâmbesc orice ar fi. Sau poate că acum o fac, cu naivitatea și inocența lor. Dar, mai târziu, se vor rușina, sunt convinsă, cu zâmbetul lor și nu o vor mai face. Pentru că nu are cine să le vorbească acum și despre igiena orală, despre sănătatea zâmbetului.
Pentru ei, m-am alăturat, așa cum știu eu cel mai bine, scriind, campaniei Orbit Dăruiește Zâmbete. Campania are loc pentru al doilea an consecutiv și își propune să ajute și mai mult copiii din zonele defavorizate. Anul trecut, Orbit, cu ajutorul consumatorilor și al partenerilor, a reușit să strângă suma de 196.000 lei, care a fost donată către organizația SOS Satele Copiilor România pentru cursuri de igienă orală. În total, în cadrul campaniei din 2015, 3500 de copii au beneficiat de consultații stomatologice, de cursuri și de kit-uri de îngrijire orală. Anul acesta putem obține împreună 5000 de zâmbete sănătoase! Implică-te și tu și cumpără gumă Orbit în perioada 10 octombrie – 4 decembrie, când 1% din suma fiecărui pachet de Orbit cumpărat va fi donată către SOS Satele Copiilor Romania. Împreună putem trata, cu atenție și grijă, zâmbetul copiilor din comunitățile pe care cei de la SOS Satele Copiilor le au în grijă.
Acest articol este sponsorizat.
Sursa foto aici.