Și nu e nicio exagerare, ne-am lins pe degete! Și după gustul delicios al pizzei noastre cu toate legumele care ne-au ieșit în ochi la piață, pe un blat subțire, dar și pufos, aromat și doldora de semințe, îmbrăcată în mozzarella. Și după starea de bine a întregii echipe de pizzeri!
De data asta, l-am primit și pe tati, că ne-am propus să facem pentru voi un video cu rețeta și aveam nevoie de un om curat pe mâini în spatele camerei. Surprinzător pentru seriozitatea și responsabilitatea rolului său, s-a bucurat cu noi. Așa că și mâinile lui mari au apărut în diverse cadre.
Deși pare că durează să faci o pizza cu copilul, am simțit-o cea mai rapidă rețetă de mâncare pentru cină. Și pentru că Rareș s-a implicat, pentru prima dată, în tot procesul și au fost patru mâini la spălat, tăiat, aruncat pe blat legume, la frământat, întins aluatul și îmbrăcat pizza toată în mozzarella. El și tati au gândit și decorul. Și pentru ca a fost voie bună.
A fost ca un joc, din care Rareș a ieșit mai independent, mai încrezător în creativitatea și abilitățile lui motrice, mai sănătos cu multe linii. Pentru că a mâncat legume, din toate, până și din vânătă crudă, semințe, suc de roșii. Să ne fie înțeles, copilul meu face nazuri când îi pun legume în farfurie. Ba a mușcat direct din pachetul de mozzarella. După experiența asta, ca mamă de mofturos la mâncare, recomand gătitul cu cei mici!
Dar hai să-ți spun ingredientele pentru rețeta noastră de Pizza cu de toate legumele, pe un blat subțire, pufos și aromat, cu mozzarella gourmet din plin.
Pentru două pizza de 32 de cm, am folosit:
- Mozzarella Gourmet Delaco
- O vânătă mică
- Un zucchini mic
- Jumătate de dovlecel
- 1 ceapă mică roșie și una mică albă
- Jumătate de ardei galben și o alta de ardei roșu
- 3 ciuperci mari
- 6 roșii chery
- 2 buchețele mici de broccoli
Pentru blat:
- 1 cană cu apă călduță
- 10 grame de drojdie
- 2 linguri ulei cu măsline
- 1 lingură cu lapte
- Jumătate de linguriță cu zahar
- 1 linguriță rasă cu sare
- 1 crenguță mica de rozmarin verde
- 2 fire de cimbru verde
- 4 lingurițe cu amestec de semințe (in, susan, chia, floarea soarelui, dovleac) puse pentru 2 ore la hidratat
- Făină cât cuprinde
Pentru sosul de pizza, am pus în blender:
- 4 roșii chery
- 1 roșie mare
- 1 crenguță de busuioc proaspăt
- 2 lingurițe rase cu oregano uscat
- Un praf de piper
- Un parf de sare
- 1 lingură cu ulei de măsline
Întâi de toate, am spălat, am tăiat si așezat în boluri separate toate legumele.
Apoi, am făcut aluatul pentru blatul de pizza. Este unul special. Îl recomand cu toată inima. Pe lângă că nu îl lăsăm deloc la crescut, am adăugat în el arome și sănătatea din multe semințe. Noi avem ierburi aromatice verzi și am învațat să le folosim la cât mai multe preparate culinare. Pentru pizza noastră cu de toate legumele, Rareș a cules rozmarin și cimbru și le-am tăiat cât de mărunt am putut. Într-un ibric, am încălzit 1 cană cu apă și o ligură de lapte, am adăugat ierburile aromatice, sarea, zahărul, semințele, uleiul, drojdia și l-am lăsat acoperit până ce am pregătit masa pentru întins aluatul, câteva minute. Într-un bol cu făină, am adăugat tot conținutul ibricului și am amestecat. Coechipierul meu mă aștepta cu mâinile pline de făină (și hainele, și parchetul!) la masă. El s-a ocupat de frământat. Mai are cineva copil căruia să-i placă mult coca?
În timp ce am terminat eu ce a început el, întins aluatul și așezat în tavă, Rareș a blenderuit roșiile pentru sosul de pizza. (A făcut două compoziții, pentru că pe prima a mâncat-o el.)
Peste blat, am pus sosul de roșii. Și am deschis cuptorul la 170 de grade.
Apoi, ne-am înconjurat de bolurile cu legume și le-am aruncat pe blat.
La sfârșit, copilul meu a răzuit mozzarella gourmet. Cu pauze de mușcat din el, multe. Sincer, m-am temut că n-o să ne ajungă, atât de mult i-a plăcut!
Am introdus-o în cuptor pentru numai 15 minute. Iată ce a ieșit!
Mami, e cea mai bună pizza pe care am mâncat-o vreodată!, a zis Rareș. Chiar așa e! Garantat, cea mai bună pizza cu de toate! Legume, ierburi aromatice, sănătate, culoare, făină,veselie!
Nu o mai făcusem de ceva vreme, dar experiența aceasta mi-a reconfirmat că gătitul cu cei mici înseamnă sănătate, învățare prin plăcere, stimă de sine ridicată, independență! Uită-te la video și te vei convinge:
Provocarea de a găti pizza a venit de la Delaco. Și, pentru că suntem fani branză, am acceptat imediat. În plus, Rareș iubește mozzarella Delaco și se întinde să o ia singur de pe raft de când a apărut. O preferă. Iar, pentru pizza, este cum e dulceața pentru papanași, brânza pentru plăcintă, de neînlocuit!
Hai și tu! Lasă-te provocat! Ajută-l pe cel mic să participe la Campionatul Național de Pizzaiolo Junior. Pe lângă cum ajută gătitul, juniorul tău poate să câștige glorie, tablete Ipad și sute de alte premii. Și marele premiu, un weekend în Italia pentru toată familia. Hai și tu! E simplu. Și e distractiv.
Acesta este un articol sponsorizat.