Obișnuiești să spui: ’Copilului meu nu-i plac povestile.’? Vreau să-ți spun ceva: Nu există copii cărora să nu le placă poveștile, numai părinți care nu le-au făcut cunoștință cu ele. Copiii iubesc poveștile. Și niciodată nu este prea târziu. Dacă nu ai făcut-o pâna acum, nu-i nimic, începe de azi. Citeste-i, spune-i. Dacă nu ai cărți, iar nu-i nimic, inventează, creează-i propria poveste. Spune Da! Poveștilor. Este foarte important. Asemenea jocului, povestile sunt instrumente de creștere și învățare prin plăcere, pentru că ele fac apel la imaginație, care nu are limite. Și, pe țărâmul acesta infinit, copiii se simt liberi să fie, simtă, gândeasca, facă, aibă ce vor. De aici, starea de bine. Apoi, totul e poveste.
Poveștile le dezvoltă copiilor vocabularul, îi ajută să înțeleagă cuvinte, concepte și idei noi, forme, culori, numere. Dar, cel mai și cel mai important, dezvoltă inteligența emoțională, despre care specialiștii spun că este cheia succesului la școală și, mai târziu, în viață. Copiii învață despre ei, descoperă lumea și cum se potrivesc ei în ea, care este rolul lor în lumea asta mare. Cu ajutorul poveștilor, copiii învață empatia, abilitate cosiderată de psihologi fundamentul biologic al conștiinței și al moralității. Și o învață subtil, fără măcar să știe că o fac. Când aud sau văd o poveste, copiii se transpun inconștient în ea, îmbracă hainele unuia dintre personaje și ajung să simtă tristețea, teama, dezamăgirea sau descurajarea alcuiva decât propria persoană, un prim pas în a o ajuta. Apoi, prin povești, copiii experimentează, simt și trăiesc situații de viață diverse, cu provocări pe care le integrează, într-un final, cu o soluție a lor. Fiecare dintre acestea reprezintă o căramida în plus la stima de sine.
Povestile sunt și terapeutice. Îi ajută pe copii să imagineze decoruri pentru propriile experiențe, emoții, așteptări, pe care nu pot să le pună în cuvinte. Îi ajută să le vadă cu ochii minții altfel decât le-au văzut prima dată. Practic, ele schimbă niște tipare emoționale. Mintea inconștientă lucrează cu tipare de percepții. Iar poveștile sar raționalul, relaxează creierul emoțional, fixează atenția și fac apel la imaginație. Pătrund în inconștient, merg la tiparul care afectează și oferă perspective noi în a percepe aceeași experiență. Aduc speranță și sugestii specifice pentru a se produce schimbarea.
Copiii retrăiesc în imaginație situații din lumea lor reală. Și îi vezi, la un moment dat, cum le sclipesc ochișorii. Acela este semnul că înlocuiesc o percepție neplăcută cu un alt fel de a vedea și simți lucrurile. Eu am trăit asta cu Rareș de multe ori.
Chiar de curând, când am vizionat împreună animația cu albinuța Maya. Poate o știi și tu pe Maya, năzdrăvana, entuziasmata, prietenoasa, nesupusa, simțitoarea, năvalnica, plina de viață, curioasa și curajoasa Maya. Ea simțea altfel și acționa exact după cum simțea ea, nu după cum îi cereau ceilalți, fapt inacceptabil pentru buna funcționare, după reguli stricte, a stupului. Asta i-a adus experiențe foarte divers colorate, dar a și cunoscut lumea. Practic, Maya a fost izgonita din stup din cauza încăpățânării ei și tocmai cu ajutorul acestei calități a salvat stupul. Maya seamănă foarte bine cu Rareș, la fel modul în care a fost percepută din exterior. Deși eu i-am repetat că îl iubesc așa (cu toate câte am înșiruit mai sus pentru albinuță) și nu vreau să se schimbe, povestea aceasta l-am simțit că i-a ajuns adâns în suflet și i-a ridicat până la cer stima de sine. Și a vrut să revada filmul și cu tati, și cu mimi, și cu maia, iar cu mami, iar cu tati. După această poveste, Rareș și-a exprimat dorința de a dormi în camera lui. O poveste care i-a vorbit despre el. A fost ca o revelație.
Și, mai nou, cel mai mult ne place să creăm propriile noastre povești. Cele mai multe sunt amuzante, născocite pe loc, cu replici în care abundă ironia, chiar cuvintele interzise, scoase cu zgomote de râs, care nu pot fi povestite mai departe, dar ne descarcă. Astfel, Rareș pune pe tapet fricile lui și le hiperbolizează, le ridiculizează, sau o fac eu. El le atribuie personajelor, dar eu știu că sunt ale lui și mai știu că e mai ușor să le scoata așa. Și râdem. De fapt, e mai mult decât un simplu râs, că e și cu tensiune, care se eliberează treptat. Și mai punem o cărămidă la stima de sine.
Îți facem cadou una dintre ele, pe care o punem în scenă cu aproximativ același scenariu și care îl ajută să elibereze emoția începutului școlii, cu tot ce implică el:
Titlu: Când nu doarme suficient, Marelui Dino Căpitan frica-i vine de hac!
Scenetă: Marele Dino Căpitan și pirații lui au plecat într-o nouă aventură pe mare, cea mai provocatoare de până acum. Se cere curaj, vigilență și seriozitate în această aventură. Nu e loc de neatenție. Nici de luptă cu frica. Mai ales că, de câteva zile bune, cum se lasă întunericul, se iscă o furtună năpraznică, iar marea devine agitată cum n-a mai fost niciodată până acum. Dimineața, se întâmplă ceva ciudat cu Marele Dino Căpitan, care nu poate închide un ochi până ce echipajul lui nu trece de pericol.
’E ceva ciudat în toată această situație. Ce se petrece oare?! Să-i fie frică Marelui Dino Căpitan, celui mai de temut pirat din toate mările?!’, se întrebă, în drumul spre cabina șefului, în sinea lui Dino Pirat, mâna dreaptă a Marelui Dino Căpitan. Ba, stai, mâna stângă, că-n dreapta are un cârlig deja. Pătrunse în încăpere și...
Căă-pii-taa-nee!, șopti sfios Dino Pirat și îi gâdilă, de la departare, cu o pană, talpile.
- Aaa, nuuu, uș, uș de-aici, soro! Dă-te mai încolo...
- Soro?! Iar începe! Cum să fac să-l trezesc fără să sară pe mine?! Când se culcă târziu, are niște obiceiuri tare nesănătoase dimineața... În aventura asta, e și mai ciudat. Ieri, zicea că-i câine și m-a lins din cap până-n picioare secunde-n șir. Și făcea și târâș-grăbiș pe coate prin toată încăperea. Uf, greu își mai vine în fire! Da’ și când își revine... Tot pe mine pică! Și continuă cu același glas temător și, tocmai din această cauză, îndulcit: Căăă-pii-taa-nee! Că sunteți căpitan.
- Cuuu-cu-ri-guuuu! Și sare cu pintenii-nainte, întocmai ca un cocoș. Da’ să mai dea și alții deșteptarea!
- Da, căpitane, să trăiți! Dau eu! Sunt eu cocoșul, dumneavoastră sunteți căpitan. Înțelegeți?
- Căpitan, zici?
- Da, căpitane.
- Asta-i ogradă?! Jalnic! Adună suratele și pune-le la treabă. Ouăle nu se lasă așaa, la întămplare. Cheamă-le la adunare!
- ’Cum să-l vadă așa pirații?! Și-ar lua tălpășița și s-ar duce pe mare curajul și vitejia, și dârzenia de sute de ani a piraților! Cui i-ar mai fi frică de pirați?! Și Peter Dino, dușmanul cel mai aprig, i-ar râde-n nas căpitanului. Oooo’, se tânguie el, ’Doamne, ăsta chiar ar fi sfârșitul... Și s-a zis cu piii-raaa-țiii! Nu, asta nu pot permite!’ Căpitane, să trăiți, să le lăsăm să mai doarmă puțin. Strâng eu ouăle. Și se apucă să ridice de jos, una câte una, hainele căpitanului.
- Dă trezirea, Dino Cocoș!, se iuți căpitanul.
- Dau, căpitane! Cum să nu dau?! Cu-cu-ri-guuu! Cu-cu-ri-guu!
- Mai taaare! Suntem cocoși! Ciocul sus! Umflă bărbia! N-ai nevoie de cioburile astea la ochi. Ce-ai, orbul găinii?! Și creasta asta?! Asta-i creastă? Ține-o mândru! Mândru, am zis! Ești cocoș, doar!
- Da, căpitane. Cocoș mândru și dârz sunt, căpitane. Dumneavoastră mergeți să vă răcoriți cu un pic de apă rece la ... râu. Dau eu trezirea, așa cum se cuvine, n-aveți grijă. Cu-cu-ri-guu! Cu-cu-ri-guu! Cu-cu-ri-
- Dino Pirat!, țipă scurt și contrariat Marele Dino Căpitan. Pare-se, apa rece îl adusese în fire.
- Da, căpitane. Ordonați, căpitane.
- Ieri, câine, alaltăieri, maimuță, azi, cocoș! Până aici! Nu mai pot tolera asta. Este sub nivelul meu de conducător de oaste.
- Dar, căpitane...
- Nimic!
- Capitane, ier-taaa-re! Și plânge. Eu, eu..., știți, mie, când nu dorm suficient, îmi vine frica de hac!
- Încă o dimineață ca asta și te arunc în mare. Noi ne luptăm, Dino Pirat, cu săbii, cu tunuri, cu pistoale! Înfruntăm pericole. Pe mare. Suntem pirați. N-avem timp de frică! Frica este a lui Peter Dino și a picilor cu care umblă. Lor le este dușman. Noi ne împrietenim cu frica, n-o lăsăm să ne conducă. Și iese triumfător din încăpere. Și se aude: 'Pânzele sus, pirați! E o nouă zi. Aventura continuă. Și nu uitați, frica este camaradul nostru!'
Sper că v-a plăcut și v-a ajutat și pe voi să vă eliberați prin hohote de râs și chicoteli, cum s-a întâmplat la noi. Ne distrăm pe cinste când inventăm povești. Cu această scenetă haioasă am participat și la concurs.
Poți și tu să faci asta, chiar împreună cu băiețelul sau fetița ta. Danonino te inspiră cu noile marionete Dino și te provoacă la acest CONCURS inedit. Spune și tu Da! Creativității. Scrie o scenetă inspirată de marioneta preferată și o poți vedea jucată de-ndată! Sau poți câștiga premii în ținute de poveste și brânzică Danonino.
Este simplu. Creează propria poveste amuzantă sau doar scrie-o pe cea mai cea dintre cele născocite de voi și împărtășește-o cu noi. Înscrie-o în secțiunea potrivită pentru vărsta copilului tău aici. Abia aștept să ne amuzăm.
Acest articol este sponsorizat.
Sursa foto aici.
