Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

Am primit un mesaj de la tine, mamă bună, într-un moment al tău de epuizare.

Scris de Aura Angheliu
Publicat: 21.09.2016
0 comentarii Comenteaza
Citeste si De ce nu pot copiii să stea nemișcați pe scăunele sau în bănci și ce putem face. Informație de aur.

Am primit un mesaj de la tine, mamă bună, într-un moment al tău de epuizare, firesc, de altfel: Nu mai pot! Am un băiețel de 5 ani pe care l-am lovit. Mă simt oribil că l-am lovit, mai ales că nu sunt străină de cum ar trebui să mă comport cu el. Vreau să îl cresc altfel decât am fost crescută eu și am început, de ceva vreme, să mă documetez, să citesc, să merg la seminarii de parenting și am învățat foarte multe, pe care le și aplic. Cu toate astea, uneori, când V. face o criză, îmi pierd răbdarea și țip la el, îl ameninț, îl sperii, îl condiționez. Ieri, l-am și lovit. Of, mi-e greu! Nu mai găsesc nicio ieșire. Mi-ar plăcea să fiu ca tine, atăt de înțeleaptă. Mi-a zis că sunt cea mai rea mamă. Mă simt cea mai rea mamă!

 

Nu ești cea mai rea mamă! De fapt, nu ești rea deloc. Ești cea mai bună mamă pentru V., așa cum eu sunt cea mai bună mamă pentru Rareș. Știi de ce? Pentru că nu ai ridicat un perete între tine și copilul tău și vrei să schimbi ceva, dar la tine. Cred că asta face o mamă bună, nu se ascunde, nu se retrage. Se confruntă. O mamă are, aproape în fiecare zi, de urcat un munte. Ori, să urci un munte e greu, provocator, uneori, imprevizibil, chiar riscant. O mamă bună alege să o facă, desi i-ar fi  mult mai confortabil să rămână la baza lui.

 

Ce scriu acum scriu și pentru mine. Și eu mă confrunt cu probleme și spun probleme, pentru că așa am învățat să le numim, probleme, dar ele nu sunt negative, nu vin să ne facă rău. Sunt aspecte de viață care, într-un final, ne ajută să creștem. Învățarea are nevoie de timp și experiențe. La început, par de netrecut. Apoi, cu exercițiu, le integrăm. Pe rând. Ele vin pe rând. E ca atunci când învățăm să mergem. Ne desprindem cu greu, cădem și ne ridicăm, ne și accidentăm, plângem, apoi, se produce învățarea, iar această abilitate, mersul, nu mai este un act de curaj și o practicăm fără efort conștient. Trecem la următoarea etapă, iar nouă, iar neprietenoasă la început. Până ce o exersăm suficient. Și ne împrietenim cu ea. Și tot așa. Urcăm. Și tot învățăm.

 

Iar eu nu sunt o înțeleaptă. Oo, nici pe departe. Sunt un om care greșește des. În fiecare zi, mai învăț câte ceva. Nu am timp să scriu câte aș avea de scris. Copilul meu mă provoacă mereu. Mă scoate din zona mea de confort. Îmi apasă butoanele, întocmai pe acelea care sunt de un roșu aprins. Și eu simt, uneori, că nu mai pot, că nu mai am ieșire. Și eu am țipat la el, și eu l-am amenințat, l-am bruscat. Și m-am simțit vinovată. Și am plâns. Și plâng. Dar nu rămân la baza muntelui, asta mă face o mamă bună. După ce cad, mă ridic și urc.

 

Hai să-ți spun (și să-mi repet) cum văd eu lucrurile. Copiii noștri sunt ai noștri. Ei vin cu părți din noi, cu emoții, unele neacceptate de noi, și vor să ni le scoată afară. Și ce instrumente au ei?! Cum ne pot atrage atenția, dacă nu prin comportamente?!

 

Copilul meu mă provoacă să renunț la tiparele mele. Eu am o teamă de conflict, am mai spus. Și, unde este conflict, eu mă retrag, cedez, sau împac, aplanez. Nu-mi plac conflictele, deși conștientul meu știe că sunt benefice, pentru că le asociez cu emoții care-mi blochează respirația. Pentru că, în copilăria mea, conflictul năștea dispute aprinse, adevărate lupte în tranșee. Ei bine, copilul meu a simțit asta de la primul nostru conflict. Și mă provoacă direct, mă pune față în față cu el. Devine furios și se manifestă zgomotos. Și mă lovește, îmi spune că sunt cea mai rea mamă. Vrea să îl iubesc cu tot cu furia lui. Și, ca să pot face asta, trebui întâi să o accept la mine. Furia este emoția mea pe care vrea să o scoată afară Rareș. Dar, furia, a văzut copilul din mine că, manifestată, rănește și a reprimat-o. Așa a perceput copilul de atunci. Este o emoție greu de acceptat... Aș fi putut să-l cresc autoritar pe Rareș, să ridic un perete între mine și el și n-ar mai fi existat astfel de momente, pentru că al meu copil nu și-ar fi permis să se manifeste, ceea ce nu înseamnă că n-ar fi simțit... Dar asta nu m-ar fi făcut o mamă bună, ci una care alege să stea la baza muntelui.

 

A fi mamă este cea mai împlinitoare, dar și cea mai provocatoare misiune din câte există. O mamă bună nu este o mamă perfectă, ci un om cu o viață proprie, care a ales să dea sens și altei vieți. Ce poate fi mai important, mai frumos, mai copleșitor, mai înălțător, mai riscant, mai minunat, mai neprevăzut de atât?

 

Ești o mamă bună, cea mai bună pentru copilul tău! Hai să urcăm muntele împreună. Vrei?

 

Sursa foto aici.

Citeste si Așteptările pozitive ale profesorilor cresc performanțele elevilor. Efectul Pygmalion. Experimentul Rosenthal.
Unele articole pot contine informatii si sfaturi legate de anumite tratamente, afectiuni sau situatii. Acestea sunt doar pareri personale ale autorului. Va recomandam ca pentru orice afectiune sau problema medicala, psihologica sau de alta natura sa luati legatura cu un specialist in acest domeniu. Acest site este un jurnal unde sunt impartasite pareri si situatii si astfel orice sfat are o natura pur orientativa.

Articole relevante

 

Comenteaza prin Facebook

Comenteaza

Array
(
)
Comentariile ce contin cuvinte vulgare nu vor fi acceptate. Va rugam sa tineti cont ca toate comentariile necesita moderare de catre un administrator.

Va mai recomandam sa cititi

Nu arăta asta, că nu e de bine!
    Am fost dură cu Rareș. I-am zis că sunt atât de furioasă, că aș putea să-l închid într-o cameră, sau să-l ameninț, sau să-l...
O medalie de bronz și trei lecții valoroase pe care viața i le-a predat într-o singură zi
Rareș a venit de la Cupa Olteniei karate kyokushin cu bronzul și cu trei lecții învățate într-o jumătate de zi. Lecția nerenunțării, lecția credinței că...
Esti și tu prea sensibilă?
    Sunt diferită, asta e cert și mi-e clar. Cei mai mulți oameni se bazează pe cele cinci simțuri. Eu mai simt ceva. Și simt mai mult. Și,...
De ce se imită atât de prost
Am multe începuturi în notițele telefonului, cele mai multe scrise noaptea, tastate neinteligibil de către oricine altcineva decât mine, unele...
Dacă pornești de la premisa că el trebuie să tacă și să asculte, ai greșit din start
    Față de tine.   Față de el, am scris zeci de rânduri cum. În fața ta, va învăța să construiască grimase,...
Un bătrânel, o zi de toamnă revelatoare și un studiu despre viață
    Am ajuns într-un moment al vieții mele când am înțeles niște mici, dar semnificative diferențe. Una dintre ele e asta:...
Nu vă feriți copiii de frustrări
Era jumătatea lui iunie ’92, serbare de sfârșit de clasa a IV.   Domnișoara învățătoare organiza serbări foarte frumoase, adevărate...
Știu ce le place celorlalți la tine
    Rareș mi-a zis ieri că abia așteaptă să înceapă școala. Primul gând de bucurie naivă s-a dus spre speranța că-i e dor de școală...
Cel mai bun remediu pentru uitare
Uit. Uit des. Știu că toată lumea uită, dar eu pierd amintiri chiar și de pe o zi pe alta, și nu e o glumă. ‚Păi, tu mi-ai zis!’ , îmi zice...
Mai am puțin, puțin de tot, și scap de măști
    - Rareș, iubitule, cred că am să-ți par schimbată o vreme. M-am hotărât să-mi dau voie să fiu cum simt să fiu. Să nu mai țin în...
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!

Modificari si setari importante online

In Uniunea Europeana s-a modificat legea privind datele personale ale utilizatorilor online si dorim sa va informam. Va rog sa le vedeti dureaza doar cateva minute. Te rog acceseaza aceste informatii pentru a putea folosi in continuare site-ul nostru.

Aflati:

Cum ne asiguram ca sunt protejate datele tale.

Cum utilizeaza site-ul nostru datele dumneavoastra personale.

Noile modificari la: Termeni si conditii, Politica de confidentialitate si Politica de cookie-uri.