M-au întrebat prietenii de la BIC, care pun preț pe amintirile în culori ale copiilor din vacanță și le și premiază (îți spun la final mai multe despre un CONCURS cu premii vesele și colorate).
Și am răspuns sincer: Noi, altfel, în felul nostru. Stăm cât mai mult afară. Am făcut împreună cu Rareș al meu de 6 ani un plan pe zile și eu încerc să mă țin de el. În fiecare zi, câteva ore afară. Nu e ușor pentru mine, dar e ceea ce are nevoie copilul meu pentru a se pregăti de școală. Dacă mă întrebi pe mine, toți copiii au nevoie de multă mișcare, diversă, presărată cu aventură, însoțită de transpirație, haine murdare, mâini și genunchi negri, zgârieturi, vânătătăi, provocări, pe alocuri, frustrare și necaz, dar, la final, stare de bine. Toate ajută sistemul senzorial să se dezvolte, stima de sine să crească, să se instaleze un confort emoțional, pentru ca al lor creier să-și poată focusa atenția și concentrarea la școală.
Spre exemplu, ieri, am mers împreună în parcul special amenajat pentru copii. Nu se mai dă pe tobogan, sau se dă, dar așa, în treacăt, ca se bifeze și asta. Dar caută altceva. Îl văd, îi fug ochii după o minge pasată de 3 copii de școală. Par că așteaptă coechipieri pentru un joc de fotbal. Rareș, îl simt, ar vrea să intre în gașcă, deși nu cunoaște pe nimeni. Apoi, știe că nu-i ușor, că nu o dată i s-a spus că-i prea mic. Îl întreb dacă se duce, zice că nu, că nu are chef să joace fotbal. Dar eu îl cunosc și îl împing cu mâna ușor să încerce și pleacă imediat de lângă mine. Nu știu ce le zice, dar băieții, după câteva negocieri, îl acceptă. După, îmi dau seama, l-au acceptat pentru că n-aveau alternativă, ori, cu el, erau 4 și puteau începe ceva. Dar nu-i dau pase și lui, ceea ce e firesc, e mai mic, n-au încredere, nu vor să-l rănească, poate. Rareș aleargă mai mult ca toți, cade, se ridică, dar abia dacă atinge mingea. La un moment dat, o oprește și cu mâna, că simte că nu mai face față. Băieții, înflăcărați, țipă la el. Unul zice 'Băi, v-am zis eu că nu știe fotbal, e mic.' 'Ba știu!', zice Rareș, 'dar voi nu-mi dați și mie pase.' Și se oprește dezamăgit, frustrat, furios, neputincios, transpirat, îi vine să plângă, dar n-o face. Și dă să plece, să vină la mine. Dar mingea se oprește lângă el. 'Hai, Rareș, dă gol.', i-am strigat. Și asta a făcut! A alergat cu mingea la picior, a șutat cu forță, iar portarul n-a prins mingea. A fost o bucurie fără margini. L-am auzit pe unul dintre copii: 'Bravo, piciule! Ești tare.' Și jocul s-a încins, au venit și alți copii, toți mai mari, dar el era în prima linie, om de bază.
A fost o zi plină, plină, ca-n copilăria mea, când cuceream câte un teritoriu nou, când câștigam încrederea unui vecin mai mare, când intram în casă murdară, flâmândă, ciufulită, mirosind a praf, cu transpirație și soare, dar cu cel puțin un centimetru de stimă de sine mai mult. N-aveam jucării, doar o minge, un elastic, bucată de BCA pe post de cretă, dar aveam copii pe care mă bazam pentru joacă în fiecare zi, aceiași, tot cu cheia de gât, ca mine. Ne certam, ne mai împingeam, dar ne împăcam singuri, fără să ne spună nimeni cum și de ce e bine s-o facem, și o luam de la capăt cu joaca. Toată vara, asta făceam, alergam afară. Apoi, venea școala și eram pregătiți fizic și emoțional.
Asta vreau să trăiască și Rareș. Ce e drept, e greu. Rar găsești copii de vârsta lui (6 ani) care să fie lăsați liberi. Părinții preferă să le pună tabletele, telefoanele sub ochi, să nu cumva să se rănească. Aleg să le împartă timpul între cercuri, cursuri, ore de de sport, fișe, ca să nu piardă timpul și să fie pregătiți pentru școală cu toate literele, mici și mari, de tipar și de mână, cu toate cifrele și numerele socotite, eventual, și înmulțite. Să ia numai FB și să fie lăudați de doamna învățătoare. Eu vreau altceva de la copilul meu, am mai spus asta, și mă țin de plan. Eu îl pregătesc să aibă răbdarea să țină instrumentul de scris corect în mână, atenția, concentrarea, curiozitatea să le învețe pe toate.
'Așa e la noi', am încheiat răspunsul la întrebarea BIC. Și n-avem grija instrumentelor de scris pentru școală, clasa pregătitoare, în cazul lui Rareș, ne ajută BIC.
Și vor să vă ofere și vouă, ție și copilului tău, premii frumoase pentru un început de școală colorat. BIC vă provoacă să participați împreună la CONCURS. Vă întreabă și pe voi: Cum a fost vacanța voastră? Iar răspunsul îl vor de la cei mai sinceri și mai creativi membri ai familiei, chiar de la copii, în culori.
Participă și tu la CONCURS! Tot ce trebuie să faci este să îl încurajezi pe cel mic să deseneze cea mai frumoasă amintire a lui din vacanță, să încarci desenul pe PAGINA DE CONCURS (www.bic.didactic.ro) și poți câștiga unul dintre premiile de colecție:
- 15 ghiozdane pentru copii
- 50 de seturi de tricouri cu desenele căștigătoare (unul pentru copil, altul pentru părinte).
Acest articol este sponsorizat.
