A lansat Lidl o nouă campanie, am aflat de la televizor, ocazie cu care ne-am prezentat, joi, 14 iulie, cu lista de cumpărături la Lidl-ul din cartier.
'Mami, când e 14 iulie? Că am o surpriză pentru tine de la Lidl! Avem de văzut filmul, de cumpărat albumul și, apoi, de lipit. Colecționăm abțibuilduri. Hai, ce avem de cumpărat?', mi-a spus Rareș cu entuziasmul pe care l-a manifestat dintotdeauna vizavi de o activitate care știe el că are toate șansele să mă prindă și pe mine.
De remarcat, totul începe cu noi și continuă cu verbe la persoana I plural, pentru că, de când l-am născut, descoperirile în lumea asta nouă pentru el le-am făcut împreună. Când era el mai mic, porneam în aventură, așa ziceam. Și fugeam după fluturi, plantam flori, îngropam insecte fără viață, căutam nuci căzute în iarbă, alergam după mașina de gunoi. Asta era aventura lui preferată și gunoierii ne știau deja și încetineau când ne vedeau alergând în urma lor.
L-am îndrumat spre a experimenta și a explora cu toată bucuria care mă caracterizează și el a devenit, în scurt timp, dependent de bucuria asta. Și mă vrea în toate și acum. Iar, dacă activitatea implică răbdare, inspirație, acuratețe, o îmbracă într-o surpriză pentru mine.
Eu pun entuziasm în toate, dar, în vreme ce preferatele lui sunt activitățile care presupun multă mișcare, eventual, fără limite, eu iubesc să colorez, să confecționez decorațiuni pentru sărbători, să desenez flori. (Aș desena flori o veșnicie!) Na, diferențe de gen, totuși, care încep să se contureze din ce în ce mai clar. Mie mi se descarcă bateria când ne luptăm, lui îi mai scade din entuziasm când desfășurăm activități la măsuță. Și, mai nou, de multe ori, începem ceva împreună și mă trezesc singură. Bine, descopăr asta nu imediat, fiind complet absorbită.
Așa s-a întâmplat și cu abțibildurile de la Lidl. Am făcut echipă. La început! Eu mi-am asumat responsabilitatea de a scoate abțibildurile din pachețele și a striga numărul de pe spatele fiecăruia. Rareș răsfoia albumul în căutarea spațiului cu numărul strigat de mine. În timpul acesta, dezlipeam într-un colț abțibildul pe care el îl potrivea cu minuțiozitate pe carte. Ah, n-am rezistat și l-am rugat să mă lase să lipesc și eu unul, prea era chestiune de detaliu, cum îmi place mie. Cred că lipisem vreo câteva când l-am auzit pe Rareș în spatele meu: 'Bravo, mami, ce bine l-ai lipit pe ăsta! Nici nu zici că e abțibild, pare desen din carte'. Am izbucnit în râs, asta făceam, era captivată, dar am continuat și mi-a plăcut mult să lipesc abțibilduri... (se vede în imagini!) Revin la copilărie și o fac bucuroasă.
Mâine, Rareș merge cu grădinița la filmul Epoca de Gheață. Știu că o să-i placă și știu că urmează să cumpărăm toată colecția de DVD-uri de la Lidl. Și seturile de scris, și blocnotes-urile, și pijamalele, tot ce e cu licență Epoca de Gheață. A, și o să mai vizioneze încă o dată (sau de două-trei ori) filmul la cinema, pentru mine, desigur, știind cât îmi plac animațiile... Parcă-l aud: 'Mami, am o surpriză pentru tine! Mergem la Epoca de Gheață. Trebuie să-l vezi și tu.'
Dacă ai copii cum e al meu, pregătește-te să lipești abțibilduri! Dar e chiar o plăcere, să știi!
Acest articol este sponsorizat.
