Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

Copilul are nevoie de acceptare de la părintele care nu o oferă.

Scris de Aura Angheliu
Publicat: 18.07.2016
0 comentarii Comenteaza
Citeste si De ce nu pot copiii să stea nemișcați pe scăunele sau în bănci și ce putem face. Informație de aur.

Aseară, a fost unul din momentele alea care mă topesc. Rareș a plâns în brațele tatălui lui jumătate de oră...

 

Poate ți se întâmplă și ție, de aceea povestesc. Să-mi spui, te rog! Copilul are nevoie de acceptare de la părintele care nu o oferă. Puteam eu să-l iubesc până la cer și înapoi de o mie de ori, furia lui Rareș n-ar fi fost domolită pe deplin dacă tati nu ar fi învățat cum are nevoie Rareș să fie iubit.

 

Noi am început părinteala așa: eu, răbdătoare și prezentă, adesea, prea, soțul meu, panicat, nerăbdător, cu accente autoritare. Și eu, și soțul meu am învățat să fim părinții cei mai buni pentru copilul nostru! Eu, mai devreme ca el, pentru că el muncea și nu petrecea același timp cu puiul nostru ca mine, dar și pentru că el l-a primit pe Rareș cu ceva teamă, neputință, îndoială. Și, trebuie să spun asta, cred că toate veneau din relația soțului meu cu copilul din el, care nu s-a simțit iubit cu totul. Nu au avut părinții lui răbdare cu el, înțelegere pentru manifestările lui urâte, grijă pentru emoțiile lui cele mai puternice, acceptare pentru cum era el. Și era un răzvrătit, un iute, un profund și în simțire, și în manifestare, exact ca și copilul nostru. Greu de înțeles la prima vedere, dar explicat îndelung și argumentat de psihologi, ajuns părinte și el, soțul meu nu putea să-l audă pe Rareș plângând, nu făcea față cererilor permanente de atenție, îl epuiza energia lui Rareș, îl răvășea graba cu care voia să le facă singur pe toate, neclintirea cu care spunea NU! dinainte chiar să știe să vorbească, forța cu care respingea tot ce simțea el că i se impune. Și se iscau des furtuni între ei...

 

Nici eu nu știam ce să fac, nu mai fusesem mamă, dar aveam siguranța că totul va fi bine. Și eu aveam întrebări multe, mi se părea că nu știu nimic. Și eu aveam momentele mele de panică, de neputință, de teamă că fac greșit ce fac, mai ales când își arăta colții oboseala, dar îmi reveneam repede. Eu am fost un copil care s-a simți iubit și am știut că nu este suficient să-l iubesc pe Rareș, că sunt datoare să se și simtă iubit. Mi-a fost mai greu să-l fac să vadă asta și pe soțul meu..

 

Deși asta era ce ne doream din tot sufletul de când am devenit părinți, nu făceam o echipă la început, copilul nostru ne-a ajutat. A mai tăiat de la mine din ceea ce numeam eu răbdare (care nu era autentică, nu avea cum să fie) și l-a făcut pe tatăl lui să se întrebe din ce în ce mai des ce se întâmplă cu el în momentele de criză.

 

Prin comportamentul lui, Rareș voia să-mi spună mie: 'Mami, te vreau pe tine, nu pe cea pe care ai construit-o ca să placi. Dă-ți masca jos! Cu mine, poți să fii tu, așa cum simți tu să fii, poți să țipi dacă simți, poți să plângi, să fii tristă, neputincioasă, e în regulă. Dar să-mi explici. Nu te vreau perfectă, te vreau mami a mea. Mami, eu te voi iubi și mai mult autentică!', iar soțului meu: 'Tati, eu sunt ca tine, mă vezi? Dacă nu îți place ceva din comportamentul meu, schimbă la tine! Și am nevoie să mă iubești și să mă accepți așa cum sunt. Dar, ca să mă iubești pe mine așa cum sunt, trebuie mai întâi să iubești copilul din tine.'

 

Eu am înțeles mai devreme că tot ce manifestă copilul nostru este în oglindă cu ce avem noi în cea mai profundă intimitate a noastră. El ne vrea senini, echilibrați, înțelegători sincer, iubitori din adâncul sufletului, împăcați cu noi înșine și cu experiențele noastre. Copilul nostru are nevoie de noi conștienți. Când a înțeles asta și soțul meu, s-a produs schimbarea adevărată la Rareș. De la el avea nevoie!

 

Aseară, i-a plâns în brațe... A fost ceva! Mai ales că motivul puteam să jur că nu ar fi produs asemenea suferință în copilul meu. O minge spartă.

 

Eram în altă cameră și l-am auzit pe soțul meu: 'Țineai la mingea aia, nu? Plângi, iubitule, plânge-i lui tati! Iubitul meu! Ți-e greu și ție, cum să nu-ți fie! Tati te iubește mult, să știi. Plângi, ... așa ....plângi. Plânge-i lui tati tot ce te doare pe tine. E bine să plângi. Ești mic, dar ai un suflet maaare de tot. Te iubește tati!... După fiecare propoziție, Rareș izbucnea cu și mai mare of. Și a plâns cu multe lacrimi și scâncete, a transpirat, au transpirat amândoi. Avea să-i plângă lui tati al lui multe. Nu a fost vorba de minge, poate, puțin, la început. A fost despre a plânge și a fi ascultat de cel care nu putea să o facă până atunci cu ușurință. Și nu pentru că nu ar fi vrut, ci pentru că nici plânsul lui nu a fost ascultat...

 

Sursa foto aici.

Citeste si Așteptările pozitive ale profesorilor cresc performanțele elevilor. Efectul Pygmalion. Experimentul Rosenthal.
Unele articole pot contine informatii si sfaturi legate de anumite tratamente, afectiuni sau situatii. Acestea sunt doar pareri personale ale autorului. Va recomandam ca pentru orice afectiune sau problema medicala, psihologica sau de alta natura sa luati legatura cu un specialist in acest domeniu. Acest site este un jurnal unde sunt impartasite pareri si situatii si astfel orice sfat are o natura pur orientativa.

Articole relevante

 

Comenteaza prin Facebook

Comenteaza

Array
(
)
Comentariile ce contin cuvinte vulgare nu vor fi acceptate. Va rugam sa tineti cont ca toate comentariile necesita moderare de catre un administrator.

Va mai recomandam sa cititi

Nu arăta asta, că nu e de bine!
    Am fost dură cu Rareș. I-am zis că sunt atât de furioasă, că aș putea să-l închid într-o cameră, sau să-l ameninț, sau să-l...
O medalie de bronz și trei lecții valoroase pe care viața i le-a predat într-o singură zi
Rareș a venit de la Cupa Olteniei karate kyokushin cu bronzul și cu trei lecții învățate într-o jumătate de zi. Lecția nerenunțării, lecția credinței că...
Esti și tu prea sensibilă?
    Sunt diferită, asta e cert și mi-e clar. Cei mai mulți oameni se bazează pe cele cinci simțuri. Eu mai simt ceva. Și simt mai mult. Și,...
De ce se imită atât de prost
Am multe începuturi în notițele telefonului, cele mai multe scrise noaptea, tastate neinteligibil de către oricine altcineva decât mine, unele...
Dacă pornești de la premisa că el trebuie să tacă și să asculte, ai greșit din start
    Față de tine.   Față de el, am scris zeci de rânduri cum. În fața ta, va învăța să construiască grimase,...
Un bătrânel, o zi de toamnă revelatoare și un studiu despre viață
    Am ajuns într-un moment al vieții mele când am înțeles niște mici, dar semnificative diferențe. Una dintre ele e asta:...
Nu vă feriți copiii de frustrări
Era jumătatea lui iunie ’92, serbare de sfârșit de clasa a IV.   Domnișoara învățătoare organiza serbări foarte frumoase, adevărate...
Știu ce le place celorlalți la tine
    Rareș mi-a zis ieri că abia așteaptă să înceapă școala. Primul gând de bucurie naivă s-a dus spre speranța că-i e dor de școală...
Cel mai bun remediu pentru uitare
Uit. Uit des. Știu că toată lumea uită, dar eu pierd amintiri chiar și de pe o zi pe alta, și nu e o glumă. ‚Păi, tu mi-ai zis!’ , îmi zice...
Mai am puțin, puțin de tot, și scap de măști
    - Rareș, iubitule, cred că am să-ți par schimbată o vreme. M-am hotărât să-mi dau voie să fiu cum simt să fiu. Să nu mai țin în...
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!

Modificari si setari importante online

In Uniunea Europeana s-a modificat legea privind datele personale ale utilizatorilor online si dorim sa va informam. Va rog sa le vedeti dureaza doar cateva minute. Te rog acceseaza aceste informatii pentru a putea folosi in continuare site-ul nostru.

Aflati:

Cum ne asiguram ca sunt protejate datele tale.

Cum utilizeaza site-ul nostru datele dumneavoastra personale.

Noile modificari la: Termeni si conditii, Politica de confidentialitate si Politica de cookie-uri.