Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

Povestea unui om care s-a lăsat de fumat după 30 de ani. O altă perspectivă.

Scris de Aura Angheliu
Publicat: 12.07.2016
0 comentarii Comenteaza
Citeste si De ce nu pot copiii să stea nemișcați pe scăunele sau în bănci și ce putem face. Informație de aur.

-Mama, cum a fost când te-ai lăsat de fumat?

 

- Greu, foarte greu! Am intrat efectiv în sevraj! Stare de irascibilitate, transpirație, plâns, tremur, iar plâns. Aveam momente când mă simțeam pusă la zid, neînțeleasă, neiubită. Îmi reveneau toate suferințele vechi atunci. Toate experiențele grele din viața mea îmi păreau cumplite. Le retrăiam și aveam nevoie de o țigară. Ăsta e singurul meu viciu!, mă scuza conștiința. Momentul meu cu mine!

 

- Dar știi că nu era așa...

 

- Acum, da!

 

- Țigara este un tipar de control, cum este suzeta pentru bebeluși. Dependența este psihică. Nicotina creează dependență, dar cea mai mare provocare este contactul direct cu tine. Ți-aduci aminte?! Te supăra tata și aveai nevoie de o țigară. Prin ea, amânai întâlnirea cu emoțiile tale.  Îți ascundea furia, dezgustul, nefericirea, îndoiala, frustrarea, trăiri ale tale pe care le disprețuiai. Nu te plăceai cu ele și, când ieșeau la lumină, fumatul le închidea repede ușa.

 

- Da. Le-am plâns pe toate de când m-am lăsat. Și încă le mai plâng... mai am! Îmi dau seama cât de vechi sunt rănile. De copil. Nu aveam voie să mă revolt. În niciun fel. Iar eu simțeam altfel, voiam altceva pentru mine, deși eram doar un copil. Îmi plăcea să citesc romane  psihologice, de dragoste și o făceam pe ascuns, pentru că mama mea voia să învățăm carte, nu să ne ținem de prostii. Mă simțeam adesea nedreptățită și răbufneam. Îmi ieșeau cuvintele din gură fără voia mea. Le țineam, le țineam și, apoi, dădeau năvală vreo două-trei: Nu e corect! Nu ai dreptate! Nu era permis să răspunzi părinților astfel. Dar eu eram din alt aluat. Niciodată nu plângeam când mă bătea mama. S-ar fi oprit din lovituri dacă plângeam, știam asta. Dar mai știam și că o scotea din minți pe mama tăria mea. Apoi, încet, încet, am învățat să mă rețin. Am înăbușit încăpățânarea, revolta și am început să iau în greutate.

 

- De-aia te-ai apucat tu de fumat?

 

- Într-un fel, da. Colegele mele din liceu fumau și ele erau slabe. Apoi, era ceva interzis. Mama zicea că țigările sunt iarba diavolului și e mare păcat. Dacă ar fi aflat, nu știu cine m-ar mai fi scos din mâinile ei. O simțeam și ca un fel de răzbunare pe ea, cred. O iubesc mult pe mama mea, atât a știut și ea și credea că educația ei autoritară, dură e modul în care ne face oameni. Revenind, mai e și că nu voiam să ies din peisaj. De fapt, îmi plăcea să fumez, eram parte dintr-un grup, eram importantă, valoroasă. Fumul mă îneca, dar țigara în mână și gestul de a fuma îmi dădeau un aer de adult, de om pe picioarele lui, necontestat, nejucat de părinți ca pe o marionetă. Voiam să scap. De-asta m-am și măritat, dar asta e o altă poveste... Sentimentul de Sunt importantă! Contez! Sunt liberă! pe care l-am avut când am băgat pentru prima oară țigara în gură m-a ajutat o vreme. Cel puțin așa credeam... Și, cum mi se zdruncina lumea, fumam o țigară, ca să simt din nou libertate, curaj, forță! Fals curaj, falsă libertate, falsă forță! De-aia îți dau dreptate că este tipar de control.

 

- Ascundeai sub preș!

 

- Da, asta face țigara. Aparent, te liniștește. Sau pentru moment. Dar, în interiorul meu, rănile nu se vindecau. Doar evitam dialogul cu mine. Până ce am aflat că Ioana (Ioana este sora mea mai mică) fumează. Mi-a spus, într-o dimineață, că face parte din grupul de elevi care fumau în curtea liceului și că părinții sunt așteptați de director. Atunci, m-am aruncat în ghearele mele. Mă simțeam vinovată. Cum aveam să îi reproșez ei ceva?! Și eu făceam același lucru. Ce știu de când v-am născut este că puterea exemplului este cea mai importantă lecție pentru un pui, nu cuvintele. (Plânge, semn că încă doare experiența asta!)

 

- Pe asta n-ai plâns-o suficient! Cum nici eu momentele în care așteptam să ne confirme un medic că durerea ta de sân era de la o formațiune benignă... (Plângem amândouă.) Apoi, tusea ta!

 

- Atunci au început presiunile voastre. Dificilă perioadă! Nu suportam gândul ca voi să suferiți pentru mine. Mă ucidea pe dinăuntru. Mi-era ciudă pe mine. Iar sentimentele astea mă împingeau și mai tare spre țigară de fiecare dată când am încercat să mă las în perioada aia. Am folosit plasturi, diverse tratamente, chiar și medicamentoase, nimic! Știi că mă ascundeam de voi?

 

- Știu.

 

- Of, trebuie s-o spun. Geani (Geani este sora mea mai mare.) era asistent medical la UPU și zilnic vedea oameni cu probleme de sănătate, unii în stadii avansate de boală. Mi le povestea pe toate, mă rușina, îmi reproșa, doar-doar să mă las de fumat. Odată, a venit acasă cu radiografia unui om cu cancer la plămâni. Și, când bătea la ușă, mă uitam întâi pe vizor. Dacă era Geani, fugeam la baie să mă spăl pe dinți întâi, apoi, dechideam. Cumplit! Eu, care îmi iubesc copiii fără limite...

 

- A trebuit să treci prin asta! Sunt etape.

 

- Era o etapă din viața mea și urma să trec la alta. Eram convinsă că o să reușesc să mă las de fumat. Era chestiune de curaj să mă înfrunt, în primul rând, pe mine. Trebuia să fac față la ceva ce venea din mine. Dădea pe afară! Erau emoțiile copilului educat cu nuiaua, care se simțea neiubit, neimportant, care făcea orice pentru a primi dragostea mamei. Care, ajuns adolescent, a avut, ca unică țintă, să plece de acasă. Fumatul este, ca și consumul de alcool, ca și mâncatul în exces, o manifestare care ascunde o nevoie arzătoare de afecțiune, de validare, de control, fiecare cu ce o asociază. Eu, cu lipsa de afecțiune din copilărie, cred, și cu cea de libertate.

 

- Mama, cum ai reușit să te lași după 30 de ani de fumat?

 

- Toate trei ați contribuit la motivația mea. Apoi, am vorbit cu tine la telefon, știi? Se născuse Rareș. Tu, care îmi erai aliat în tot ce simțeam, mi-ai spus: Mama, dacă tu n-o să mai fii din cauza țigărilor, n-am să te iert niciodată! Cine îmi mai iubește copilul cu o iubire pură ca a ta? Imaginează-ți, te rog, cum o să alergi cu el peste câțiva ani, cum o să te joci. E băiat, mama, o să vrea să se lupte cu săbiile, să se cațere prin copaci, să se tăvălească. Trebuie să îi dai din bucuria ta! Te cunosc atât de bine, nu vrei, pentru nimic în lume, să pierzi asta! Nepoții, cu ei retrăiești momentele de dragoste pură pe care le-ai trăit cu noi. Și, acum, ai ocazia să o faci fără nicio frică, mult mai liber, că așa o fac bunicii... Of, cum a fost discuția aia! O visam și noaptea. M-ai făcut să văd cu ochii minții o perioadă ce avea să vină și aveam de ales dacă să o trăiesc așa cum mi-ar fi plăcut mie sau cum m-ar fi condiționat țigările... Ce motivație mai puternică?!

 

Apoi, având asta, sevrajul era o chestiune de depășit. Mi-am schimbat locul de cafea, m-am mutat la măsuța din sufragerie. Nu am mai făcut rebus o vreme. Ronțăiam permanent câte ceva, dar nu în bucătărie. Și la serviciu îmi luam fructe, migdale, sâmburi și semințe de toate felurile. Mi-amintesc ce mult mi s-a părut că dau pe 100 de grame de migdale prima dată, deși un pachet de țigări costă mai mult. Și am râs eu de mine. Foarte ciudată combinație de sentimente aveam când îmi cumpăram țigări, de fiecare dată aceeași: întâi, mă simțeam vinovată că dau mulți bani pe țigări, apoi, mă păcăleam cu gândul Asta fac și eu, nimic altceva! 

 

Nu ajută prea mult vina, e nevoie de o imagine pozitivă. Când simțeam că nu mai pot, că trebuie să fumez o țigară, numai una, mă gândeam la cât de fericită o să fiu alergând cu nepoții. Am și plâns mult în perioada aia. M-am și îngrășat 5 kilograme. Creierul meu căuta tipare, era obișnuit să ascundă emoțiile. Acum, după aproape 5 ani, respir ușor, nu îmi mai miros mâinile a tutun, nici hainele. Am dat jos surplusul de greutate. Mă simt tânără, am 2 nepoți și unul pe drum și tot mai aștept. Încă lucrez la  o frumoasă, dar și spumoasă relație cu mine însămi, pentru că m-am hotărât să-mi accept toate emoțiile, chiar și cele de revoltă care nu mi-au fost acceptate în copilărie. E greu, dar nu imposibil!  Am câștigat mult mai multe îmbrățișări cu copiii și nepoții mei, timp de trăit, nu de fumat!

 

Dialogul acesta a fost inspirat de acțiunea de conștientizare a efectelor fumatului decorată de o echipă de oameni curajoși și iubitori de alți oameni. Parte din această echipă este o bună prietenă, un om deosebit, care s-a implicat cu mai mult decât idei frumoase. Este o campanie anti-fumat altfel, pentru că nu judecă, nu pune la colț, nu rușinează, dar ajută fumătorii să vadă cu ochii minții ce ar putea face cu cele 13.8 minute, altceva decât să fumeze o țigară.

 

 

Sursa foto aici.

Citeste si Dacă privești un copil cu gândul că va înflori, el va începe să înflorească! Sfat pentru dascăli.
Unele articole pot contine informatii si sfaturi legate de anumite tratamente, afectiuni sau situatii. Acestea sunt doar pareri personale ale autorului. Va recomandam ca pentru orice afectiune sau problema medicala, psihologica sau de alta natura sa luati legatura cu un specialist in acest domeniu. Acest site este un jurnal unde sunt impartasite pareri si situatii si astfel orice sfat are o natura pur orientativa.

Articole relevante

 

Comenteaza prin Facebook

Comenteaza

Array
(
)
Comentariile ce contin cuvinte vulgare nu vor fi acceptate. Va rugam sa tineti cont ca toate comentariile necesita moderare de catre un administrator.

Va mai recomandam sa cititi

Nu arăta asta, că nu e de bine!
    Am fost dură cu Rareș. I-am zis că sunt atât de furioasă, că aș putea să-l închid într-o cameră, sau să-l ameninț, sau să-l...
O medalie de bronz și trei lecții valoroase pe care viața i le-a predat într-o singură zi
Rareș a venit de la Cupa Olteniei karate kyokushin cu bronzul și cu trei lecții învățate într-o jumătate de zi. Lecția nerenunțării, lecția credinței că...
Esti și tu prea sensibilă?
    Sunt diferită, asta e cert și mi-e clar. Cei mai mulți oameni se bazează pe cele cinci simțuri. Eu mai simt ceva. Și simt mai mult. Și,...
De ce se imită atât de prost
Am multe începuturi în notițele telefonului, cele mai multe scrise noaptea, tastate neinteligibil de către oricine altcineva decât mine, unele...
Dacă pornești de la premisa că el trebuie să tacă și să asculte, ai greșit din start
    Față de tine.   Față de el, am scris zeci de rânduri cum. În fața ta, va învăța să construiască grimase,...
Un bătrânel, o zi de toamnă revelatoare și un studiu despre viață
    Am ajuns într-un moment al vieții mele când am înțeles niște mici, dar semnificative diferențe. Una dintre ele e asta:...
Nu vă feriți copiii de frustrări
Era jumătatea lui iunie ’92, serbare de sfârșit de clasa a IV.   Domnișoara învățătoare organiza serbări foarte frumoase, adevărate...
Știu ce le place celorlalți la tine
    Rareș mi-a zis ieri că abia așteaptă să înceapă școala. Primul gând de bucurie naivă s-a dus spre speranța că-i e dor de școală...
Cel mai bun remediu pentru uitare
Uit. Uit des. Știu că toată lumea uită, dar eu pierd amintiri chiar și de pe o zi pe alta, și nu e o glumă. ‚Păi, tu mi-ai zis!’ , îmi zice...
Mai am puțin, puțin de tot, și scap de măști
    - Rareș, iubitule, cred că am să-ți par schimbată o vreme. M-am hotărât să-mi dau voie să fiu cum simt să fiu. Să nu mai țin în...
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!

Modificari si setari importante online

In Uniunea Europeana s-a modificat legea privind datele personale ale utilizatorilor online si dorim sa va informam. Va rog sa le vedeti dureaza doar cateva minute. Te rog acceseaza aceste informatii pentru a putea folosi in continuare site-ul nostru.

Aflati:

Cum ne asiguram ca sunt protejate datele tale.

Cum utilizeaza site-ul nostru datele dumneavoastra personale.

Noile modificari la: Termeni si conditii, Politica de confidentialitate si Politica de cookie-uri.