Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

Primul tău copil este copilul interior.

Scris de Andreea Runa
Publicat: 08.07.2016
0 comentarii Comenteaza
Citeste si Iar despre emoții. După furie, dialog cu iubire cu mine însămi și cu fiul meu.

Ne naştem ca fiinţe perfecte, cărora nu le lipseşte nimic pentru a fi împlinite. Suntem întregi, dar apoi ne fracturăm în mii de bucăţele care apoi trebuie lipite la loc cu multă grijă şi blândeţe. Procesul greoi de reîntregire a sinelui însumează lecţiile personale pentru care am venit pe acest pământ în această viaţă. Iar unele lecţii sunt tare grele şi dor cumplit. Unii dau vina pe copilărie, alţii pe societate, alţii pe soartă şi karma. Cert este că totul porneşte de la relaţia mamă-copil, respectiv tată-copil. Ce să-i faci? Nu poţi decât să mulţumeşti.

 

În „parenting” foarte mulţi te învaţă scheme pentru gestionarea conflictelor cu proprii copii, răspunsuri mănuşă pentru orice situaţie, atitudini de adoptat în faţa momentelor dificile. Sunt minunate şi extraordinar de utile. Recomand să fie studiate, practicate şi repetate la greu căci se uită. Dar se întâmplă că, deşi ştii, ca părinte informat, ce ai de facut (de ex. să empatizezi şi să-l ţii în braţe cu blândeţe când vezi că plânge că i s-a stricat jucăria), pur şi simplu nu poţi, întâmpini o mare rezistenţă interioară. Ceva în tine spune: „Nu! e un motiv stupid să plângi.”

 

Sau să ne imaginăm că puiul tău vrea foarte multă atenţie pentru orice lucru, se ţine după tine şi la baie, face tot felul de prostioare ca să-ţi capteze atenţia. Ştii că are o nevoie de conectare care să-i confere siguranţă, dar ceva din tine se enervează, refuză să îi confere prea mult timp. De ce? Ce se află în spatele acestor rezistenţe care ne opresc din a face ceea ce ştim că este bine pentru copilul nostru?

 

Relaţia cu copilul tău poate fi grea nu neapărat pentru îngrijirea fizică ce o cere...ci pentru că îţi cere resurse pe care tu nu le-ai primit în copilărie. Şi e greu să scoţi de unde n-ai...sau aparent n-ai. Aparent, pentru că tu de fapt le ai, iar copilul care te-a ales ca părinte mereu va încerca să te împingă la reîntregire (sau la culmea disperării). Îţi va cere mereu ce nu ai, ca să îl dezvolţi în tine, să îl retrezeşti, mai bine zis.

 

Şi aici apare magia copilului interior. Ca să fiu cât mai clară, mă voi referi la copilul interior ca la copilul care ai fost cândva, cu toate experienţele şi percepţiile copilăriei tale, iar copilul exterior este cel care te-a ales ca părinte în viaţa asta (sau copiii altora cu care ai interacţionat).

 

Cu timpul, am înţeles că secretul unei relaţii cât mai armonioase cu copilul tău exterior este să ai o relaţie bună cu cel interior. Copilul interior ne inspiră să ne jucăm, să ne bucurăm şi să descoperim lumea împreună cu copilul nostru exterior. Dar tot copilul interior ne poate şi opri de la a face toate aceste lucruri. Interiorul îşi cere mereu drepturile şi se poate pune între tine şi copilul pe care l-ai adus pe lume. Copilul interior îţi poate zice revoltat:

 

”-Nu te las să te joci prea mult cu fetiţa ta, cu mine nu s-a jucat nimeni cand eram mică.”

 

„-Nu te las să îl ţii în braţe şi să fii blând cu copilul tău când cade şi se loveşte, pe mine nu m-a mângâiat nimeni când m-am lovit la genunchi, mi-au zis să fiu tare."

 

„-Nu îl las pe copilul tău să se simtă acceptat când greşeşte, pe mine nu m-a acceptat nimeni când am spart vaza.”

 

„-Nu îl las să plangă cât are nevoie în braţele tale, pe mine nu m-a ţinut mami sau tati în braţe când plângeam de frică, ba chiar m-au certat şi mi-au zis că exagerez.”

 

De-a lungul timpului, am ajuns la concluzia intimă că nu există copil pe lumea asta care sa aibă mai multă nevoie de tine ca cel din interiorul sufletului tău. Poate pare exagerat, dar când observi proiecţia fidelă a parinţilor  în copil (cu originalitatea lui de rigoare), parcă ai vrea să nu mai pierzi timpul şi să mergi direct la sursă. Odată ascultat, iubit, acceptat şi vindecat copilul interior, rezistenţa în relaţia cu copilul exterior dispare.

 

Eu nu sunt mamă, dar asta nu pune capăt experienţelor mele materne, pentru că primul meu copil este copilul interior.  Cu fetiţa mea interioară ma joc, cu ea râd şi mă minunez de gâze, cu ea glumesc şi fac şotii. Pe ea învăţ să o ţin în braţe când plânge, când îi e dor de cei dragi, când se simte singură şi neputincioasă. Astfel, deschid o poartă fermecată spre copiii din viaţa mea şi intru ca un personaj de poveste.

 

 

 

Acest articol este scris de Andreea Runa, un OM cu spirit de copil, care se dedică jocului și conectării cu cei mici autentic și plin, natural și creativ, cu înțelegere și iubire pentru copilăria din ei. Iar copiii îi răspund cu atâta entuziasm, încât ai putea crede că ascunde la spate o baghetă magică. Citește mai multe despre Andreea aici.

Sursă foto aici.

Citeste si Dacă privești un copil cu gândul că va înflori, el va începe să înflorească! Sfat pentru dascăli.
Unele articole pot contine informatii si sfaturi legate de anumite tratamente, afectiuni sau situatii. Acestea sunt doar pareri personale ale autorului. Va recomandam ca pentru orice afectiune sau problema medicala, psihologica sau de alta natura sa luati legatura cu un specialist in acest domeniu. Acest site este un jurnal unde sunt impartasite pareri si situatii si astfel orice sfat are o natura pur orientativa.

Articole relevante

 

Comenteaza prin Facebook

Comenteaza

Array
(
)
Comentariile ce contin cuvinte vulgare nu vor fi acceptate. Va rugam sa tineti cont ca toate comentariile necesita moderare de catre un administrator.

Va mai recomandam sa cititi

Nu arăta asta, că nu e de bine!
    Am fost dură cu Rareș. I-am zis că sunt atât de furioasă, că aș putea să-l închid într-o cameră, sau să-l ameninț, sau să-l...
O medalie de bronz și trei lecții valoroase pe care viața i le-a predat într-o singură zi
Rareș a venit de la Cupa Olteniei karate kyokushin cu bronzul și cu trei lecții învățate într-o jumătate de zi. Lecția nerenunțării, lecția credinței că...
Esti și tu prea sensibilă?
    Sunt diferită, asta e cert și mi-e clar. Cei mai mulți oameni se bazează pe cele cinci simțuri. Eu mai simt ceva. Și simt mai mult. Și,...
De ce se imită atât de prost
Am multe începuturi în notițele telefonului, cele mai multe scrise noaptea, tastate neinteligibil de către oricine altcineva decât mine, unele...
Dacă pornești de la premisa că el trebuie să tacă și să asculte, ai greșit din start
    Față de tine.   Față de el, am scris zeci de rânduri cum. În fața ta, va învăța să construiască grimase,...
Un bătrânel, o zi de toamnă revelatoare și un studiu despre viață
    Am ajuns într-un moment al vieții mele când am înțeles niște mici, dar semnificative diferențe. Una dintre ele e asta:...
Nu vă feriți copiii de frustrări
Era jumătatea lui iunie ’92, serbare de sfârșit de clasa a IV.   Domnișoara învățătoare organiza serbări foarte frumoase, adevărate...
Știu ce le place celorlalți la tine
    Rareș mi-a zis ieri că abia așteaptă să înceapă școala. Primul gând de bucurie naivă s-a dus spre speranța că-i e dor de școală...
Cel mai bun remediu pentru uitare
Uit. Uit des. Știu că toată lumea uită, dar eu pierd amintiri chiar și de pe o zi pe alta, și nu e o glumă. ‚Păi, tu mi-ai zis!’ , îmi zice...
Mai am puțin, puțin de tot, și scap de măști
    - Rareș, iubitule, cred că am să-ți par schimbată o vreme. M-am hotărât să-mi dau voie să fiu cum simt să fiu. Să nu mai țin în...
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!

Modificari si setari importante online

In Uniunea Europeana s-a modificat legea privind datele personale ale utilizatorilor online si dorim sa va informam. Va rog sa le vedeti dureaza doar cateva minute. Te rog acceseaza aceste informatii pentru a putea folosi in continuare site-ul nostru.

Aflati:

Cum ne asiguram ca sunt protejate datele tale.

Cum utilizeaza site-ul nostru datele dumneavoastra personale.

Noile modificari la: Termeni si conditii, Politica de confidentialitate si Politica de cookie-uri.