N-ai cum să ieși de acolo fără cel puțin 6 delicii culinare. N-ai cum! Ești om și ai simțuri.
Am mai povestit eu despre viteza cu care reacționăm când o experiență prezentă ne amintește de ceva ce am trăit demult, dar o mai spun o dată. E așa: experiență trăită - emoție - gând - comportament. Cozonacii aburinzi ai bunicii, a căror aromă trecea prin broasca masivă a celor două uși mici de lemn și ne trezea cu noaptea-n cap în ajunul Paștilor sau al Crăciunului, prăjitura cu vișine dulce-acrișoară a mamei mele, pâinea caldă pe care ne-o rupea mama cu ștergarul imediat ce o scotea din cuptor, bucuria cu care lingeam castronul în care prepara checul, ca să ne potolim pofta cu care așteptam să fie gata. Îmmm, fursecurile, sărățelele cu brânză rasă, mirosul cornulețelor cu rahat care îi aducea la ușa noastră și pe prietenii din cartier, prăjitura cu mere, dulce și aromată. Toate acestea sunt momente din copilărie care trezesc în mine emoții din cele mai calde. Și gustul era delicios, nu zic, dar știi?! Eram cu bunica, eram cu mama, era bucuria aia pură de copil care primea dragostea pe farfurie aproape o jumătate de zi.
Iar dacă ți-e și foame... Dar hai să-ți povestesc cum a fost. Miercuri, am fost cu treabă prin București. Am plecat de acasă în zori, n-am avut timp nici să iau micul dejun. Două guri de cafea, atât. Am străbătut capitala într-un trafic infernal. Înainte de ultima întâlnire, stabilită la orele 16.00, deși nemâncată, eram încă zen. Mă ajuta mult gândul că aveam să mă întâlnesc cu o bună prietenă la un restaurant după. Dar, știi cum e, una e ce-ți propui, alta e ce-ți oferă universul. Era trecut bine de 18.00 când am sunat-o pe prietena mea să o rog să mă ierte că nu mai pot zăbovi în București și să-mi recomande ceva de mâncat rapid, eventual în mașină, în zonă, undeva prin Tineretului.
Așa am ajuns la Brutărești. Când am intrat, tot mecanismul de care ți-am povestit la început s-a pus în funcțiune. Pâinea caldă, cozonacul plin cu de toate tăiat felii fix sub ochii mei, plăcinta dobrogeană cu muuultă brânză, checul lor umplut cu cremă în mai multe straturi, prăjitura cu vișine, sărățele, amandinele, eclerele, pișcoturile. Și oamenii de la Brutărești îmi ofereau să gust din toate. Pur și simplu, n-aveam cum să renunț la ceva, toate semănau cu cele ale copilăriei mele, fiecare prăjitură cu formă și aspect unic, fără să fie perfect modelate, fiecare pâine cu personalitatea ei, așa cum i-a ieșit brutarului, că n-au mașini. Brutăreștii m-au invitat să văd cum fac ei pâinea cu mâinile, cum prepară maiaua, cum stă pâinea la dospit. Puteau să nu mă invite, pentru că la ei totul e la vedere.
Mă grăbeam să ajung la Constanța, dar nu mă puteam dezlipi de Brutărești. N-am știut până atunci cât tânjea sufletul meu după gustul cu sănătate și aromele din perioada aia de libertate, de țineri în brațe necerute, de râs fără un motiv anume, de bucurie plină, de joacă din zori și până-n seară, când mama era tânără și eu eram copilul ei mic... Mi-era dor și nu știam!
M-au ivitat să iau loc la masa oaspeților, m-au servit cu o limonadă și am stat de vorbă. Atunci, am aflat ca și-au propus să dezvolte în România un business 100% românesc, cu întoarcere la tradiție, manufactură, natural, sănătate, sârguință, grijă și respect pentru oameni, virtuți pe care vor să le reînvie prin gustul și aromele de odinioară. Bunicile noastre n-aveau în bucătăria lor aditivi și amelioratori. Nici ei n-au. Ne îndulceau în funcție de ce îngrediente avea cămara, de ce fructe rodeau copacii. Așa și Brutăreștii.
Și n-am avut parte de un tratament preferențial. N-au știut că pot să povestesc multor oameni despre ei decât la sfârșit, când i-am rugat să facem o poză cu care să fac dovada că există un asemenea loc și eu m-am bucurat de el. Acum, Jurnalul unei mame și Brutărești sunt buni prieteni.
Și-ți zic: Dacă ești unul dintre aceia care caută gustul copilăriei și sănătatea pâinii frământată cu mâinile și dospită cu maia a bunicii, du-te la Brutărești, pe strada Constantin Rădulescu Motru, nr. 16, București! Dar să nu mergi când ți-e foame, că iese dezmăț culinar!
