Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

Urăsc pâra! Și am învățat cum să îl ajut pe Rareș să nu pârască.

Scris de Aura Angheliu
Publicat: 13.06.2016
0 comentarii Comenteaza
Citeste si De ce nu pot copiii să stea nemișcați pe scăunele sau în bănci și ce putem face. Informație de aur.

Nu-mi place pâra. De fapt, urăsc pâra. Trebuie s-o spun așa cum o simt!

 

Am început să scriu vineri despre pâră, sub influența unei întâmplări de la un loc de joacă, dar am stat atât de mult la această prima propoziție... Mi se părea că sunt prea vehementă, prea dură, prea înverșunată vizavi de o chestiune minoră, cum este pârâtul. Am îndulcit cuvintele, din teama de a nu fi judecată. Am scris, am șters, iar am scris, reformulând, iar am șters.  Până la urmă, am închis laptopul.

 

Azi, am revenit. M-am blocat la aceleași prime cuvinte. Le-am scris. Fac parte din mine, mi le asum. Dar mi-am zis: Clar, asta trezește ceva în tine! Este o experiență dureroasă, dar foarte veche, pesemne. Nici acum nu știu s-o definesc. Știu doar că s-a întâmplat la grădiniță, recunosc emoția și presiunea colectivului. N-am imaginea clară, dar cu asta am rămas: pâra este totuna cu arătatul cu degetul. Iar pârâtul, dacă adultul nu știe să gestioneze situația, rămâne cu un sentiment de rușine, i se lipește de frunte eticheta de oaie neagră, i se întipărește imaginea de copil neacceptat, copil care nu este iubit decât dacă. Numai silabisirea și lungirea vocalelor din "Doaam-naaa!", îmi dau un fior.

 

Am fost un copil foarte năzdrăvan, ca și copilul meu, iute, ambițios, dar loial și empatic. Nu mă amintesc pârând vreodată. Eu și Geani, sora mea mai mare cu un an ca mine, ne păruiam, dar niciodată niciuna din noi nu s-a dus la mama să spună despre cealaltă. Și nu de frică, ci pentru că mama a ținut foarte mult ca noi să ne iubim necondiționat și a știut cum să ne facă (,) ca, după o ceartă, să învățăm noi singure. N-a intervenit în conflictele noastre ca judecător, ci ca mediator, cu răbdare și blândețe, cu întrebări și pentru una, și pentru cealaltă.

 

Deci nu de acasă mi se trage. Cel mai probabil, de la grădiniță. Mai mult, cred că acest comportament al copiilor și reacția educatoarelor erau radical diferite de ceea ce aveam acasă și m-au rușinat. M-am simțit și nedreptățită.

 

Urăsc pâra. Și am realizat asta când am fost pusă în situația să o gestionez. Mă aflam cu Rareș la un loc de joacă în exterior. Întâmplător, eram singurul adult și, în fața mea, copilul meu și alți 4 copii care săreau într-o trambulină cu spații individuale. Un băiețel, cu care interacționasem înainte și care îmi spusese că îl cheamă Petru și are 5 ani, a început, deodată, să plângă zgomotos. A venit la mine și mi-a spus, în cuvinte țipate și tărăgănate: Doaaam-naaa, fetița aia m-a lovit! Văzusem ce s-a întâmplat, o șicană între doi copii, culmea, provocată de Petru, nicidecum unul lovindu-l pe celălalt. Mi-am ridicat privirea înspre fetiță, iar ea se îndepărta ușor, cu ochii speriați. Se aștepta, probabil, să o cert. Am asigurat-o că nu. Reacția ei mi-a amintit de o emoție veche. Simțeam să-l cert pe Petru, dar am realizat în timp util că este ceva acolo care nu are legătură cu cei doi copii și am reușit să chem adultul din mine să-i răspundă. L-am întrebat cum se simte, apoi, dacă fetița pe care o reclamase îl lovise intenționat sau fusese numai un accident. Ceea ce l-a șocat. Plânsul a încetat și Petru a plecat senin la joacă, lângă aceeași fetiță.

 

Cred că asta au nevoie copiii să facem pentru ei, să-i ajutăm cu un vocabular al emoțiilor și cu o gândire înspre ei, nu înspre ceilalți.

 

Copiii mici pârăsc din mai multe motive. Dar, cel mai adesea, ei vor să câștige atenția adultului, să îi intre în grații, să fie văzuți, să primească lauda pentru că ei cunosc și respectă regulile, spre deosebire de celălalt copil. Este o nevoie de atenție, atenție pe care au învățat să o ceară așa, pârând, pentru că, astfel, le-a fost satisfăcută. 

 

Dar nu este în regulă. Pâra nu trebuie încurajată, pentru că pâra, ca și comportament, îi va face pe micuții care o practică să fie, în timp, marginalizați de ceilalți copii. Nimănui nu-i plac pârâcioșii. Apoi, fac un obicei din a fi ajutați și le va fi foarte greu să-și rezolve singuri conflictele. Iar pe cei pârâți să simtă tristețe, furie, să se simtă nepotriviți, într-un cuvânt, viciați. Și fie strâng resentimente care se întorc împotriva pârâciosului, fie integrează un sentiment că nu sunt suficient de buni, care îi poate urmări toată viața.

 

Cred că în loc de dialogul sec pe care îl aud des:

 

- Maaaamiiii, Mihai nu mă lasă în pace.

- Mihai, potolește-te!

 

- Doamnaaa, Mihai mi-a zis că sunt urâtă!

- Mihai, de ce i-ai spus asta Mariei? Și, fără să aștepte un răspuns de la Mihai, Maria, tu ești frumoasă, ignoră-l pe Mihai.

 

Putem să le răspundem copiilor cu un real ajutor. Pentru că ei asta fac, ne cer ajutorul. Când s-a întâmplat ca Rareș, mic fiind, să vină la mine cu o pâră:

 

  • Niciodată nu l-am ignorat.
  • Dar, când mi-a vorbit despre celălalt, ce a făcut, ce a zis celălalt, l-am învățat să vorbească despre el, despre nevoia lui. L-am întrebat cum și dacă l-a afectat pe el, ce simte el vizavi de comportamentul celuilalt copil. (Sunt supărat că... /Sunt furios că.../ Nu-mi place că.../ Mă deranjează că...)
  • Iar, dacă nu l-a afectat pe el în niciun fel, i-am numit comportamentul lui pâră, care, pentru mine, este egal cu a arăta cu degetul, a rușina.
  • I-am explicat cum cred că se simte copilul pârât și cum mă simt eu când el pârăște.
  • Dacă a fost vorba despre un conflict între el și alt copil, am ascultat ambele variante ale poveștii.
  • Am vorbit blând, astfel încât amândoi copiii să se simtă în siguranță.
  • Am încercat să mediez conflictul, doar punând întrebări.
  • Nu am judecat cine a greșit, pentru că nu asta este important.
  • Am repetat că fiecare este liber să acționeze cum vrea atât timp cât nu se rănește pe el ori pe ceilalți.

 

Foarte rar se întâmplă ca Rareș să pârască și o face copiind. De fiecare dată, eu îi răspund la fel. 

Citeste si Inteligența emoțională, deși nepredată și nenotată în școală, este cheia reușitei școlare, în carieră, viață. Studiu TransformingEd.
Unele articole pot contine informatii si sfaturi legate de anumite tratamente, afectiuni sau situatii. Acestea sunt doar pareri personale ale autorului. Va recomandam ca pentru orice afectiune sau problema medicala, psihologica sau de alta natura sa luati legatura cu un specialist in acest domeniu. Acest site este un jurnal unde sunt impartasite pareri si situatii si astfel orice sfat are o natura pur orientativa.

Articole relevante

 

Comenteaza prin Facebook

Comenteaza

Array
(
)
Comentariile ce contin cuvinte vulgare nu vor fi acceptate. Va rugam sa tineti cont ca toate comentariile necesita moderare de catre un administrator.

Va mai recomandam sa cititi

Nu arăta asta, că nu e de bine!
    Am fost dură cu Rareș. I-am zis că sunt atât de furioasă, că aș putea să-l închid într-o cameră, sau să-l ameninț, sau să-l...
O medalie de bronz și trei lecții valoroase pe care viața i le-a predat într-o singură zi
Rareș a venit de la Cupa Olteniei karate kyokushin cu bronzul și cu trei lecții învățate într-o jumătate de zi. Lecția nerenunțării, lecția credinței că...
Esti și tu prea sensibilă?
    Sunt diferită, asta e cert și mi-e clar. Cei mai mulți oameni se bazează pe cele cinci simțuri. Eu mai simt ceva. Și simt mai mult. Și,...
De ce se imită atât de prost
Am multe începuturi în notițele telefonului, cele mai multe scrise noaptea, tastate neinteligibil de către oricine altcineva decât mine, unele...
Dacă pornești de la premisa că el trebuie să tacă și să asculte, ai greșit din start
    Față de tine.   Față de el, am scris zeci de rânduri cum. În fața ta, va învăța să construiască grimase,...
Un bătrânel, o zi de toamnă revelatoare și un studiu despre viață
    Am ajuns într-un moment al vieții mele când am înțeles niște mici, dar semnificative diferențe. Una dintre ele e asta:...
Nu vă feriți copiii de frustrări
Era jumătatea lui iunie ’92, serbare de sfârșit de clasa a IV.   Domnișoara învățătoare organiza serbări foarte frumoase, adevărate...
Știu ce le place celorlalți la tine
    Rareș mi-a zis ieri că abia așteaptă să înceapă școala. Primul gând de bucurie naivă s-a dus spre speranța că-i e dor de școală...
Cel mai bun remediu pentru uitare
Uit. Uit des. Știu că toată lumea uită, dar eu pierd amintiri chiar și de pe o zi pe alta, și nu e o glumă. ‚Păi, tu mi-ai zis!’ , îmi zice...
Mai am puțin, puțin de tot, și scap de măști
    - Rareș, iubitule, cred că am să-ți par schimbată o vreme. M-am hotărât să-mi dau voie să fiu cum simt să fiu. Să nu mai țin în...
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!

Modificari si setari importante online

In Uniunea Europeana s-a modificat legea privind datele personale ale utilizatorilor online si dorim sa va informam. Va rog sa le vedeti dureaza doar cateva minute. Te rog acceseaza aceste informatii pentru a putea folosi in continuare site-ul nostru.

Aflati:

Cum ne asiguram ca sunt protejate datele tale.

Cum utilizeaza site-ul nostru datele dumneavoastra personale.

Noile modificari la: Termeni si conditii, Politica de confidentialitate si Politica de cookie-uri.