Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

Vrei să înceteze comportamentul urât al copilului tău? Împacă-te cu tine.

Scris de Aura Angheliu
Publicat: 25.05.2016
0 comentarii Comenteaza
Citeste si Ferestrele de oportunitate în dezvoltarea creierului copiilor, descoperire a oamenilor de știință.

Ce te deranjează cel mai tare din comportamentul copilului tău? Că plânge din orice? Că lovește? Că țipă? Că se tăvălește? Că refuză? Că te ignoră? Că e prea moale? Că este dependent de tine? Că nu este empatic? Știu că toate sunt comportamente greu de acceptat, dar unul e mai mult decât altul pentru tine. Am dreptate? Adică, e în regulă pentru tine dacă face o criză de plâns, dar ți-e greu, aproape de imposibil, să îi accepți o criză de furie. Nu ai o problemă să te combată copilul, dar nu suporți să te ignore. Poți să faci față refuzurilor și răzvrătirii lui, dar suferi foarte tare când este ținta loviturilor altui copil și el nu reacționează. Sau te lupți cu un copil care nu vrea să se supună. Înțelegi ce spun? Te-ai gândit vreodată că nu e întâmplător comportamentul copilului tău? Că al tău copil te-a ales pe tine să-i fii părinte? Că te ajută să te vezi mai bine? Că te pune în situațiile din care ai nevoie tu să înveți? Că te trimite la emoțiile cu care ai nevoie tu să faci pace?

 

Te-ai întrebat vreodată de ce copilul tău îți apasă pe butoane, fix pe acelea care fac cea mai mare dezordine în tine? Eu, da. Și am făcut-o cu adevărat abia după ce am greșit. Dintre comportamentele lui Rareș, cel mai greu mi-a fost să răspund conștient reacțiilor lui agresive. Când amigdala lui se umplea și emoțiile dădeau să iasă pe afară, el nu plângea (mie mi-ar fi fost foarte la îndemână să-i ascult plânsul chiar și ore întregi), nu se tăvălea (la fel, nu m-ar fi afectat peste măsură), ci mă lovea. Și, când mă lovea, pur și simplu, simțeam cum inima mi-o ia din loc și primul impuls era să contraatac. Nu mai eram eu. Mâna mea dădea să plece din loc singură, sau cu o comandă automată a inconștientului. O opream, dar cu mare efort, cu suferință, cu furie îngropată. Mai mult, eram o neputincioasă și o rănită. Și, cel mai adesea, plângeam. Nimic din ce-i spuneam copilului meu în starea aia nu funcționa. Rareș, care este un copil minunat, după ce reușeam eu să mă adun și mă conectam cu el, îmi spunea sincer și din tot sufletul că-i pare rău! Dar povestea se repeta, după același scenariu mereu.

 

Până în ziua în care l-am lovit și eu. Nu sunt mândră de mine, dar, deși poate părea cinic, experiența aceasta m-a ajutat, pentru că, după, m-am retras cu mine. Mă dezamăgisem. Și am plâns, am plâns mult și zdravăn. Până am ajuns să-mi plâng o experiență similară din copilărie. Da, asta am făcut. Când eram foarte mică, am fost lovită de tata. Și nu m-a durut fizic, ci emoțional. Nu aveam resursele să ripostez, dar nici să gestionez umilința, nedreptatea, neputința, furia, dezgustul care veniseră ca o viitură. Și le-am închis în mine.

 

Nu-i fac proces de intenție tatălui meu, atât a știut el despre cum se cresc copiii. Apoi, el a crescut într-o familie în care emoțiile erau pentru oamenii slabi și manifestarea lor a fost înabușită din fașă, plânsul era pentru muieri, îmbrățișările, pupăturile trădau vulnerabilitate, iar vulnerabilitatea era antonimul curajului. Mi-aduc aminte cum, odată, bunicul meu, tatăl lui, a răspuns pornirii mele de a-l îmbrățișa cu un refuz categoric și cât se poate de vocal: Nu, nu, mie nu-mi trebuie. Eu nu sunt cu de-astea! La fel, handicapul emoțional nu era al bunicului, ci al bunicilor, străbunicilor lui, el doar îl moștenise și îl transmitea mai departe, ca virtute, că asta fusese învățat că este. Ei bine, la mine s-a terminat cu moștenirea asta.

 

Rareș n-a făcut decât să descuie cămăruța aia veche și să elibereze monștrii deveniți peste ani. Aveam nevoie să fac pace cu emoțiile alea dezgropate. Comportamentul copilului meu m-a ajutat. Vina a produs în mine un declic și, deodată, nu l-am mai întrebat pe el de ce se comportă așa, ci m-am întrebat pe mine: Crezi că a avut în intenție să-ți facă rău? Ce ai simțit când te-a lovit? Ce a trezit în tine reacția lui? De unde vin trăirile astea? Și discuția cu mine a ajutat. Mult. Dacă îți spun că, odată ce am eliberat o suferință a mea veche, am reușit să gestionez foarte bine furia copilului meu, mă crezi?

 

Copiii noștri ne ajută, de fapt, când au comportamente în fața cărora noi ne pierdem controlul. Poate că o fac pentru că au venit să ne ajute. Sau au nevoie de noi întregi, echilibrați, ca să se simtă ei iubiți cu totul. Ce zici?

 

Sursa foto aici.

Citeste si Cum mi-am ajutat copilul să se elibereze de frici, angoase, frustrări.
Unele articole pot contine informatii si sfaturi legate de anumite tratamente, afectiuni sau situatii. Acestea sunt doar pareri personale ale autorului. Va recomandam ca pentru orice afectiune sau problema medicala, psihologica sau de alta natura sa luati legatura cu un specialist in acest domeniu. Acest site este un jurnal unde sunt impartasite pareri si situatii si astfel orice sfat are o natura pur orientativa.

Articole relevante

 

Comenteaza prin Facebook

Comenteaza

Array
(
)
Comentariile ce contin cuvinte vulgare nu vor fi acceptate. Va rugam sa tineti cont ca toate comentariile necesita moderare de catre un administrator.

Va mai recomandam sa cititi

Nu arăta asta, că nu e de bine!
    Am fost dură cu Rareș. I-am zis că sunt atât de furioasă, că aș putea să-l închid într-o cameră, sau să-l ameninț, sau să-l...
O medalie de bronz și trei lecții valoroase pe care viața i le-a predat într-o singură zi
Rareș a venit de la Cupa Olteniei karate kyokushin cu bronzul și cu trei lecții învățate într-o jumătate de zi. Lecția nerenunțării, lecția credinței că...
Esti și tu prea sensibilă?
    Sunt diferită, asta e cert și mi-e clar. Cei mai mulți oameni se bazează pe cele cinci simțuri. Eu mai simt ceva. Și simt mai mult. Și,...
De ce se imită atât de prost
Am multe începuturi în notițele telefonului, cele mai multe scrise noaptea, tastate neinteligibil de către oricine altcineva decât mine, unele...
Dacă pornești de la premisa că el trebuie să tacă și să asculte, ai greșit din start
    Față de tine.   Față de el, am scris zeci de rânduri cum. În fața ta, va învăța să construiască grimase,...
Un bătrânel, o zi de toamnă revelatoare și un studiu despre viață
    Am ajuns într-un moment al vieții mele când am înțeles niște mici, dar semnificative diferențe. Una dintre ele e asta:...
Nu vă feriți copiii de frustrări
Era jumătatea lui iunie ’92, serbare de sfârșit de clasa a IV.   Domnișoara învățătoare organiza serbări foarte frumoase, adevărate...
Știu ce le place celorlalți la tine
    Rareș mi-a zis ieri că abia așteaptă să înceapă școala. Primul gând de bucurie naivă s-a dus spre speranța că-i e dor de școală...
Cel mai bun remediu pentru uitare
Uit. Uit des. Știu că toată lumea uită, dar eu pierd amintiri chiar și de pe o zi pe alta, și nu e o glumă. ‚Păi, tu mi-ai zis!’ , îmi zice...
Mai am puțin, puțin de tot, și scap de măști
    - Rareș, iubitule, cred că am să-ți par schimbată o vreme. M-am hotărât să-mi dau voie să fiu cum simt să fiu. Să nu mai țin în...
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!

Modificari si setari importante online

In Uniunea Europeana s-a modificat legea privind datele personale ale utilizatorilor online si dorim sa va informam. Va rog sa le vedeti dureaza doar cateva minute. Te rog acceseaza aceste informatii pentru a putea folosi in continuare site-ul nostru.

Aflati:

Cum ne asiguram ca sunt protejate datele tale.

Cum utilizeaza site-ul nostru datele dumneavoastra personale.

Noile modificari la: Termeni si conditii, Politica de confidentialitate si Politica de cookie-uri.