Pe temperamentalul, iutele, impulsivul, dar sensibilul și profundul Rareș l-a ajutat foarte mult desenul. De altfel, desenul este modalitatea recomandată de psihologi prin care copiii exteriorizează cel mai ușor experiențele care le-au produs stres și au dat naștere unor stări de frică, angoasă, de frustrare, poate.
Dintotdeauna, am avut senzația că-și dorește să fie mare deodată! Mi-aduc aminte cum, pentru că nu reușea să ne facă repede să înțelegem ce vrea, țipa și țipa cu tot corpul. De multe ori, țipa înainte măcar să încerce să pună ideile în gesturi și cuvintele puține pe care le putea rosti. Mi-era clar că țipa a neputință, el care voia să le facă pe toate singur, repede și bine.
A urmat o sumedenie de experiențe, multe, provocatoare și stresante, toate noi pentru el, desigur, unele, și pentru noi: viața în trei, mutări de domiciliu, convulsii febrile, internare, chist, computer tomograf, intervenție chirurgicala cu anestezie generală, toxocara canis, tratament cu medicamente toxice, intoleranțe alimentare, os de pește în gât, plagă frontală, grădiniță nepotrivită etc. Toate acestea ne-au dereglat echilibrul nouă, adulților, iar pe Rareș l-au transformat într-un copil cu frici, angoase, frustrări, care aveau nevoie să iasă. Le-am scos împreună, una câte una, întâi, de la noi, apoi, de la el. Instrumentele la care am apelat: plânsul ascultat, crize de furie acceptate și îndrumate, jocul simbolic, timpul special. Dar cel mai la îndemână i-a fost copilului meu desenul. Și a desenat mult și în toate pozițiile planșe pline de culoare și de bucurie, dar și planșe agitate, monocolore, rapide, în funcție de ce experiențe avea de exteriorizat.
Într-o zi de iarnă, când avea 1 an și 8 luni, Rareș încerca să-mi spună ceva: Mami, ania, mimi! Mami! Mimi! Nu reușeam să ințeleg. Am chemat toată casa și toți eram atenți la fiecare mișcare a lui, fiecare sunet. Nimic. M-a luat de mână (toți în urma mea, soțul, mimi, bunica în scaunul cu rotile) și m-a dus la birou. A escaladat scaunul, a luat o foaie din imprimantă, un creion colorat din zecile de creioane colorate din găleata lui și a desenat ceva. Rapid. Două linii paralele, curbate la capetele din față, unite pe mijloc de două linii tot paralele. Și a ridicat ochii victorios! Chiar semăna cu o sanie. Voia afară cu sania, așa cum îl plimbase mimi cu săptămâni în urmă. Atunci, am știut că are talent la desen și am știut că îl ajută. (Am căutat de nebună desenul prin toată casa, dar nu l-am găsit. Știu că l-am păstrat și promit să vi-l arăt când dau de el.)
Am învățat multe de când sunt mamă, foarte multe despre mine, foarte multe despre copii și dezvoltarea lor. Am citit mult, am ascultat specialiști și am experimentat cu carul. Am învățat să fiu un părinte conștient. Acum, Rareș are 6 ani, împliniți chiar pe 19 mai, și este un copil inteligent emoțional. Cunoaște foarte bine vocabularul emoțiilor și le poate exprima cu ușurință în cuvinte. Desigur, nu e un copil-icoană, nu despre asta este vorba, este un copil liber, pentru că și eu am devenit un părinte liber.
Acestea fiind spuse, mă pot declara masterand în acceptarea emoțiilor și eliberarea de stres a copilului meu și îți pot da câteva sfaturi. Cum specialiștii recomandă terapia prin desen ca fiind foarte eficientă în cazul copiilor și desenul, un mijloc de comunicare foarte la îndemâna lor, mai ales atunci când nu pot exprima suficient de bine în cuvinte ceea ce gândesc și simt, vreau să îți vorbesc despre cum am îmbrățișat noi desenul și cum poți și tu să îi dezvolți copilului tău această abilitate:
Pune-i devreme instrumente de scris în mână.
De îndată ce motricitatea i-a permis să apuce și să mențină un obiect, pe la 6 luni, (la toți copiii, după vârsta de 6 luni, mult după, sau aproape de această vârstă, depinde de ritmul propriu de dezvoltare și experiențele cu care au fost stimulați), i-am oferit un instrument de scris, mai gros, de dimensiune mică, neascuțit, confecționat din materiale netoxice și cu care să poată trasa linii fără prea mult efort. Noi, și pentru că soțul este absolvent de arte plastice, am avut suficiente materiale pentru colorat și desenat. Aproape de 1 an, Rareș putea să mâzgălească ceva.
Apreciază-i efortul și găsește în desenul lui naiv elemente pe care să le evidențiezi cu bucurie
Eu am considerat mare lucru, chiar dacă era doar o mâzgălitură, și l-am încurajat, dar nu artificial și bombastic (un simplu Bravo! sau Superb! nu-i ajută deloc. În plus, copiii au un sezor pentru a detecta sinceritatea), ci natural și autentic, cu constatări, ori descrieri, interpretări ale mele, umate de întrebări de confirmare: Ce-mi place cum ai făcut tot desenul dintr-o singură mișcare! Eu cred că este un fluture, asta ai vrut să faci? Uau, ai vrut să desenezi un soare? Uite, fac și eu un soare lângă, cu galben, pentru că soarele este galben. Ia să vedem, ai făcut niște linii cu albastru. Hai la fereastră să vezi cerul, este albastru, de-aia cred că tu ai încercat să desenezi cerul. Am intuit bine?
Nu pune presiune pe copil.
Poate nu are talent și nu e nicio problemă. Desenul, la vârstă mică nu poate să fie artă, este un canal de comunicare și unul care merge direct în interior și îl ajută pe copil să proiecteze în exterior stări sufletești. Presiunea perfecțiunii formelor, a neieșirii din contur, a reprezentării culorilor din viața reală, pe care o pun mulți dintre părinții, îi provoacă un stres ce îi inhibă eliberarea. Nu se mai poate conecta, astfel, la imaginația lui, la emoția lui, fiind focusat pe a face bine, corect, fără greșeală. Nu va mai avea nicio plăcere în a desena, s-a demonstrat deja asta.
Copilului meu nu i-a plăcut să coloreze până pe la 5 ani, n-avea răbdare și ieșea mereu din contur, ba chiar nu colora, ci umplea spațiul cu linii mari, groase, apăsate. Dar, pentru că nu l-am stresat cu rigoarea conturului, acum, la 6 ani, și colorează în contur, și pictează cu pasiune.
Nu cenzura desenul în niciun fel și nu-l critica
Rareș al meu nu desena cu tati, pentru că tati îi corecta poziția, îi recomanda culorile, cu intenția cea mai bună, desigur, de a-i îmbunătăți tehnica și a-i șlefui talentul. Ce nu înțelegea tati era că cea mai eficientă cale de învățare a copilului este propriul exemplu. Trebuia doar să deseneze alături de el și să-i vorbească, puțin câte puțin, despre cum făcea și ce culori alegea, fără să intervină pe desenul lui Rareș. Eu l-am lăsat să folosească liber culorile și bine am făcut. Și soarele a fost și violet, pisica, roz, puiul, verde, iarba, albastră. Nu l-am criticat, el avea nevoie să exteriorizeze o anumită stare. Asta îi spuneam: Aa, ți-ai imaginat o văcuță roz! Și el imediat îmi explica de ce el a asociat-o cu această culoare. Apoi, a avut o perioadă în care nu folosea culori. Avea atât de multe de scos afară și atât de presante pentru el, că le avea pe toate de exprimat cu aceleași non-culori: negru și gri. Ba chiar desena cu pixul.
Oferă-i un colț al desenului.
Copilul meu are își manifestă talentul cât se poate de viu și de caracteristic lui. De pe la 2 ani și ceva, a început să deseneze cu adevărat, iar desenul lui era rapid, din câteva mișcări, fără să țină cont de limita foii. Și cum desena peste tot, mai puțin la măsuță, găseam mâzgăleli pe canapea, pe pereți, pe parchet, pe unde îl mâna talentul. Avea foi de desen nenumărate, iar mimi, mama mea, la 3 ani ai lui, i-a oferit un întreg perete pentru a-și pune talentul în funcțiune. Credeți-mă că n-a mai mâzgălit pereții de atunci, pentru că avea colțul lui de desen. Am și o imagine cu el.
Folosește desenul ca temă de discuție atunci când copilul poate să se exprime bine în cuvinte
Pleacă de la un element din desenul lui și interpretează-l așa cum simți. Copilul o să-ți dea feedback imediat și va începe o discuție eliberatoare despre ce simte, ce s-a întâmplat în ultima perioadă, chiar ziua respectivă, care l-a supărat, l-a nemulțumit, nu i-a îndeplinit nevoile. Fă constatări, apoi, cere o confirmare. Apoi, mergi mai departe cu întrebări deschise, cu interes și empatie, o să-ți vorbească. La 3 ani, într-un desen la grădiniță, Rareș i-a colorat lui tati fața cu negru. L-am întrebat direct, dar cu blândețe: Tu ești cumva supărat pe tati?! Și a urmat un dialog eliberator. I-am ascultat suferința că simte că tati "îl iubește mai mult pe laptopul ăsta urât!". Ar fi vrut ca tati să se joace mai mult cu el... La fel, când grădinița nu mai era un spațiu al jocului, ci unul al fișelor multe, al competiției etc.
Nu te panica dacă al tău copil desenează chestii macabre.
Asta nu înseamnă că este un copil violent sau că, dacă îl lași să reprezinte monștri, se va apuca să bată copiii la grădiniță. Nici pe departe. Dimpotrivă, îl ajută mult și înseamnă că are de scos afară experiențe care l-au speriat, i-au afectat stima de sine, siguranța, echilibrul interior. Rareș desena mult și planșe agitate într-o perioadă foarte grea pentru el, la grădiniță, când nu se simțea în siguranță, apreciat, când îi erau subliniate trăsăturile de personalitate ca fiind inacceptabile și era etichetat drept obraznic. Aș putea-o numi perioada piraților, pentru că desena lupte între pirați, toate pe marea agitată, care mai de care mai fioroși și mai de temut. Apoi, monștri, sânge, personaje cu super-puteri negative. Nu m-am speriat, nu l-am criticat, nu l-am cenzurat niciodată, pentru că știam deja despre puterea vindecătoare a desenului. Acum, desenează mult flori, peisaje, inimioare, adesea însoțite de cereri în căsătorie.
În concluzie, înconjoară copilul de culori de mic. Lasă-l să le apuce, să le cunoască. Lasă-l să te vadă desenând. Nu seta bariere, nu transforma desenul într-o chestiune serioasă. Și, cel mai important, nu critica! Niciodată!
BIC m-a provocat să vorbesc despre ce înseamnă desenul în dezvoltarea copilului meu, pentru că BIC ajută copiii de toate vârstele să-și pună imaginația, creativitatea, emoțiile în culoare. Și o face cu o gamă foarte variață de produse, de la creioane cerate, îndrăgite de cei foarte mici, până la creioane colorate, carioci, instrumente de scris, folosite de preșcolari și școlari. BIC ajută și părinții cu un raport calitate/preț avantajos și cu atenție și grijă în fabricarea produselor.
BIC m-a provocat pe mine, iar eu, mai departe, te provoc pe tine să participi la un CONCURS cu premii foarte colorate. Concursul începe astăzi, 23 mai 2016, și se va derula până duminică, 29 mai 2016. Vor fi 3 câștigători, pe care îi voi extrage cu ajutorul random.org și îi voi anunța, în data de 30 mai 2016, printr-un comentariu, dar și via e-mail. Premiile, te asigur, îi vor bucura mult pe cei mici.
Tot ce trebuie să faci este să-l lași pe copilul tău să pună în culori ce simte. Apoi, fă o poză desenului și înscrie-te cu imaginea la concursul nostru, adăugând-o într-un comentariu la acest articol. Mergi la câmpul Comentează și completează datele tale, spune-ne ce a vrut copilul să reprezinte în opera lui de artă și apasă butonul Adaugă o imagine, pentru a adăuga desenul.
Alege una din variantele care i se potrivește cel mai bine copilului tău:
1. Accesează link-ul BIC împreună cu el și lasă-l să aleagă o planșă. Dacă ai o imprimantă, apasă butonul IMPRIMARE și oferă-i planșa spre colorare.
2. Accesează link-ul BIC împreună cu el și lasă-l să aleagă o planșă pe care să o reproducă singur pe o foaie de hârtie.
3. Pur și simplu, oferă-i o foaie de hârtie și culori și lasă-l să deseneze ce vrea.
Nu este concurs de talente, ci unul de eliberare a emoțiilor. Este important ce își alege copilul să reprezinte și cu ce culori, chiar și dacă o face din numai câteva linii sau/și puncte! Mie îmi plac toate desenele, mai mici, mai mari, reprezentări realiste sau fantastice, monocolore sau pline de culoare, mai triste sau mai vesele, făcute cu migală sau schițate, pentru că desenele înseamnă emoții care vor să fie exteriorizate. Să le lăsăm să iasă!
Găsești aici regulamentul concursului.
Recomand BIC. Și prefer BIC, pentru că BIC preferă calitatea și siguranța. Instrumentele de colorat BIC sunt confecționate din rășină sintetică, ceea ce nu le permite să se rupă în așchii, nu sunt toxice, minele sunt rezistente, au culori sunt vii și putere mare de acoperire, ceea ce face desenul și coloratul ușoare și pentru copiii foarte mici, iar pentru cei mari, o plăcere. Markerele și cariocile sunt lavabile, nu se usucă fără capac, au un vârs care nu se retractează. Creioanele cerate nu murdăresc mânuțele copiilor, sunt robuste, nu se topesc, nu sunt uleioase.
