Scriu azi din nou pentru că multe mămici au înțeles articolul de ieri (Cum a răspuns o mamă din Florida atacului altei mame. Și ce ascund mamele care atacă.) ca fiind o încurajare a hrănirii bebelușilor cu lapte formulă, în detrimentul alăptării. Niciodată!
Haideți să vorbim despre altceva! Despre vaccinuri! Sau despre dormitul în același pat cu bebelușul, sau despre naștere, sau despre cum ne creștem copii, sau despre diversificare! Subiecte sensibile pentru mame. Nu e nevoie să fim împărțite pe tabere. Despre asta era vorba! Mame care alăptează, mame care dau lapte praf, mame care vaccinează, mame care nu vaccinează etc. Nu vedeți? Suntem toate mame, facem parte din aceeași tabără. Putem să învățăm una de la cealaltă, în loc să pierdem timp și energie în a ne duela.
Tuturor ne-a fost sau ne este încă greu. Mie mi-a fost. Au fost momente în care am simțit că nu mai pot și, deși nu mă auzea, pentru că nu o spuneam cu voce tare, bebelușul meu, ca printr-o magie, îmi oferea un zâmbet. Mi-era de ajuns!
Eu știu mai puține despre alăptare, mai puține despre diversificare, mai puține despre vaccinuri, dar știu foarte multe despre emoțiile copilului meu, despre comportamentele lui, despre cum să fac echipă cu copilul meu, cum să-l educ blând, cum să-l iubesc și el să se simtă iubit. Dar n-am judecat niciodată pe nimeni, n-am rușinat, n-am umilit. N-am vorbit nimănui cu superioritatea cunoștințelor mele. Am încercat să inspir mamele, am dat sfaturi doar dacă mi-au fost cerute și, chiar și atunci, am făcut-o cu blândețe, cu mare grijă pentru o calitate atât de sensibilă cum este cea de mamă.
Fără să am pretenția că dețin adevărul absolut! Cu convingerea că, tocmai pentru că suntem diferite, suntem frumoase, pentru că avem de oferit una ce-i lipsește celeilalte. Și că, până la urmă, toate învățăm ce avem de învățat, doar că fiecare în ritmul său. Simțim diferit din cauza sau datorită experiențelor pe care le-am trăit încă din copilărie. Ceea ce funcționează la mine cu copilul meu, la altă mamă cu copilul ei poate să nu, sau poate nu acum. Și nu este mai puțin valoroasă decât mine, nici eu decât ea. Suntem două mame care fac tot ce pot și știu ele mai bine pentru puii lor.
Nu știu cum trebuie să procedați ca să nu răniți o altă mamă care face lucrurile altfel decât voi, dar vă pot spune cum fac eu. Am și un exemplu destul de recent. O mămică în mall, la un metru de mine, vizibil epuizată și, tocmai de aceea, fără soluții, își agita brațele, în care ținea bebelușul, sus-jos, stânga-dreapta, transpirată toată, roșie la față, neputincioasă. Iar bebelușul urla cât îl ținea gurița și nici gând să se oprească. Mi-am adus aminte de mine în primele luni de viață ale lui Rareș...
Și i-am zâmbit de câteva ori a 'și eu sunt mamă și știu cum e. E ok, nu ești mamă rea dacă nu poți să-ți liniștești acum bebelușul!'. Am pus în zâmbetul meu înțelegere, susținere, empatie. Autentic. Și fața i s-a relaxat. Încet, încet s-a liniștit ea, apoi, bebelușul ei. S-a apropiat de mine și am purtat o discuție frumoasă. Mi-a mulțumit la sfârșit.
Nu făcusem nimic deosebit, doar i-am povestit despre mine, mamă începătoare, despre fricile mele, despre cum mă simțea bebelușul meu când mă încercau tristețea, nepuntința, epuizarea. Despre cum nu știam, deși credeam că știu, multe despre mine, darămite despre copilul meu. Aaa, i-am mai spus depre plâns, cât este de vindecător și eu nu știam asta când Rareș al meu era bebeluș și i-l opream. Nu-l lăsam să sufere, credeam eu. Mi-a spus că mamele din jurul ei știu toate ce au de făcut, mai puțin ea, ea nu știe nimic despre copii. Iar eu i-am răspuns că este doar o aparență. Că cine pretinde că știe totul ca mamă este într-o mare iluzie. Că suntem atât de diferiți, că nu există rețete perfecte și că învățăm în fiecare zi. Și e firesc să fie așa. E firesc să și greșim. Cum altfel am ști ce e bine și ce nu pentru noi și copiii noștri?!
Nu i-am spus că nu proceda bine zgâlțâind copilul, pentru că asta nu i-ar fi fost de ajutor, doar ar fi rușinat-o. Dar, după ce i-am povestit un episod în care eu făceam fix același lucru și cum mama mea m-a ajutat, mi-a replicat: 'Mă simțea. Da, păi, eram agitată. Toată lumea se uita la mine. O doamnă mi-a și zis să fac ceva, să-i dau sân, că prea urlă, că are ceva copilul...'
Că vaccinează, că nu vaccinează, că alăptează, că nu alăptează, că naște natural ori prin cezariană, este mamă. Nicio mamă nu vrea să facă rău puiului ei, toate acțiunile ei merg spre cum e mai bine pentru copilul ei, așa cum crede ea de cuviință, cu informațiile și experiențele pe care le are, multe, puține. Dacă vreți să o ajutați, făceți-o cu blândețe, cu grijă, cu empatie, că și voi sunteți mame. Dacă nu, părerea mea este că ar fi mai bine să n-o faceți deloc. Nu uitați! Suntem toate mame, facem parte din aceeași tabără.
Sursa foto aici.
