Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

Iubitule, uite, plânge băiețelul! Spune-i că-ți pare rău că l-ai împins!

Scris de Aura Angheliu
Publicat: 14.04.2016
0 comentarii Comenteaza
Citeste si Nu opri plânsul copilului! Ascultă-l și ascultă-l cu convingerea că vindecă!

- Da' mie nu-mi pare rău!

 

La momentul acela, simțeam să-mi cresc copilul pentru el și o făceam în mediul nostru intim cu toată convingerea, dar nu eram în stare în public. Nu aveam toate instrumentele atunci. Și ce simțeam eu era în contradicție cu ce gândeau despre educație cei mai mulți dintre părinți.

 

Copilul meu, la 3 ani, împinsese alt copil mai mic și nici nu-i părea rău. Nu-l învățasem că nu împingem, nu lovim, ci comunicăm. Nu-l învățasem empatia. Asta am văzut în privirea celeilalte mămici, care s-a simțit în măsură să îmi și arate cum se face educația și a pornit un dialog cu Rareș al meu:

 

- Nu e frumos să împingi. Puteai să-i ceri jucăria, ți-o dădea.

 

- I-am cerut-o, dar n-a vrut să mi-o dea înapoi.

 

- El e mic și nu știe. Nu trebuia să-l împingi.

 

- Ba trebuia să-i fac mai rău!

 

L-am luat de mână și am plecat din parc. Știam de ce îi dăduse Rareș ultima replică doamnei. Se simțise încolțit, amenințat și eu, cea de care avea nevoie să-l susțină, tăcusem. A făcut, atunci, ce a știut el mai bine cu resursele pe care le avea...

 

Tot drumul spre casă am vorbit. În primul rând, i-am spus copilului meu că-mi pare rău că l-am lăsat singur. Mi-a și explicat tot ce s-a întâmplat și n-a fost pic de răutate în intenția lui. Am ajuns acasă și am început să caut despre educația cu dragoste, astfel încât să pot să mi-o asum ca metodă de creștere și educare și în public. Pot să vă mărturisesc că ce a urmat a fost un drum lung către mine.

 

Mi-am adus aminte de acest episod ascultând-o pe Monica Reu vorbind despre comunicarea nonviolentă.  Cu atâta convingere și blândețe, în același timp, a subliniat:  "Conectare, apoi, corectare!"

 

Să vă spun acum, cu tot ce știu despre educația democratică și comunicarea nonviolentă, care ar fi fost intervenția mea atunci:

 

- Iubitule, văd că ești furios. L-ai împins pe băiețel. Ție ți-a fost cumva frică să nu rămâi fără mașinuță?

 

- Da, mi-a luat mașinuța. I-am zis că e a mea și să mi-o dea înapoi. I-am lăsat-o, dar el voia să plece cu ea. Și mama lui nu a zis nimic.

 

- Te înțeleg. Nici mie nu mi se pare corect. Dar, uite, eu  nu mă simt bine când împingi pe cineva și cred că putem să rezolvăm altfel. Hai să vorbim cu băiețelul și, eventual, dacă ești și tu de acord, să îi propunem un schimb de jucării.

 

(Și mămicii i-aș fi replicat: Mulțumesc, mă descurc eu cu copilul meu.)

 

Orice comportament al copilului, care nouă nu ne place, are în spatele lui o nevoie neîmplinită, o emoție puternică sau lipsa de informații și resurse. Dacă vrem să corectăm comportamentul, este necesar să ne conectăm la copil.

 

Conectarea se face prin coborâre la nivelul de înălțime al copilului, empatie față de ceea ce simte el, înțelegere a comportamentului lui ca un semnal, ca un "țipăt de iubire" (Rareș, 3 ani și puțin). Conectarea nu se face neapărat în cuvinte. Deja, când vorbim și copilul ne ascultă, începem să și corectăm. Întotdeauna, încercăm să-i identificăm copilului nevoia din spatele comportamentului. Dacă o știm, o punctăm, dacă nu, încercăm să aflăm întrebându-l. Tot întotdeauna, vorbim personal, folosind persoana I, despre ceea ce simțim noi în raport cu comportamentul copilului. "Nu este voie!", "Nu-i frumos!, "E rușine!" nu-l învață nimic pe copil.

 

Iar 'Spune-i că-ți pare rău!' al meu, la fel ca oricare 'Cere-i scuze!', 'Spune iartă-mă!', pe care le-am tot auzit la educatoare, învățătoare și părinți, nu pune bazele conștiinței copilului, nu-l învață nimic din ceea ce intenționez eu. Mai mult, se poate traduce și așa: 'Nu mă interesează ce simți tu, ci ce simte celălalt. Ai greșit! Tu ești vinovatul! Vreau să închei conflictul, nu să-l și rezolv. E mai ușor să ocolești decât să înfrunți. Este suficient să spui că-ți pare rău ori de câte ori greșești.' Dacă vreau să-l învăț empatia și repararea greșelii, mă conectez și, apoi, corectez!

 

Sursa foto aici.

Citeste si Copiii nu vor ciocolată mereu. Ei vor bucurie și iubire!
Unele articole pot contine informatii si sfaturi legate de anumite tratamente, afectiuni sau situatii. Acestea sunt doar pareri personale ale autorului. Va recomandam ca pentru orice afectiune sau problema medicala, psihologica sau de alta natura sa luati legatura cu un specialist in acest domeniu. Acest site este un jurnal unde sunt impartasite pareri si situatii si astfel orice sfat are o natura pur orientativa.

Articole relevante

 

Comenteaza prin Facebook

Comenteaza

Array
(
)
Comentariile ce contin cuvinte vulgare nu vor fi acceptate. Va rugam sa tineti cont ca toate comentariile necesita moderare de catre un administrator.

Va mai recomandam sa cititi

Nu arăta asta, că nu e de bine!
    Am fost dură cu Rareș. I-am zis că sunt atât de furioasă, că aș putea să-l închid într-o cameră, sau să-l ameninț, sau să-l...
O medalie de bronz și trei lecții valoroase pe care viața i le-a predat într-o singură zi
Rareș a venit de la Cupa Olteniei karate kyokushin cu bronzul și cu trei lecții învățate într-o jumătate de zi. Lecția nerenunțării, lecția credinței că...
Esti și tu prea sensibilă?
    Sunt diferită, asta e cert și mi-e clar. Cei mai mulți oameni se bazează pe cele cinci simțuri. Eu mai simt ceva. Și simt mai mult. Și,...
De ce se imită atât de prost
Am multe începuturi în notițele telefonului, cele mai multe scrise noaptea, tastate neinteligibil de către oricine altcineva decât mine, unele...
Dacă pornești de la premisa că el trebuie să tacă și să asculte, ai greșit din start
    Față de tine.   Față de el, am scris zeci de rânduri cum. În fața ta, va învăța să construiască grimase,...
Un bătrânel, o zi de toamnă revelatoare și un studiu despre viață
    Am ajuns într-un moment al vieții mele când am înțeles niște mici, dar semnificative diferențe. Una dintre ele e asta:...
Nu vă feriți copiii de frustrări
Era jumătatea lui iunie ’92, serbare de sfârșit de clasa a IV.   Domnișoara învățătoare organiza serbări foarte frumoase, adevărate...
Știu ce le place celorlalți la tine
    Rareș mi-a zis ieri că abia așteaptă să înceapă școala. Primul gând de bucurie naivă s-a dus spre speranța că-i e dor de școală...
Cel mai bun remediu pentru uitare
Uit. Uit des. Știu că toată lumea uită, dar eu pierd amintiri chiar și de pe o zi pe alta, și nu e o glumă. ‚Păi, tu mi-ai zis!’ , îmi zice...
Mai am puțin, puțin de tot, și scap de măști
    - Rareș, iubitule, cred că am să-ți par schimbată o vreme. M-am hotărât să-mi dau voie să fiu cum simt să fiu. Să nu mai țin în...
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!

Modificari si setari importante online

In Uniunea Europeana s-a modificat legea privind datele personale ale utilizatorilor online si dorim sa va informam. Va rog sa le vedeti dureaza doar cateva minute. Te rog acceseaza aceste informatii pentru a putea folosi in continuare site-ul nostru.

Aflati:

Cum ne asiguram ca sunt protejate datele tale.

Cum utilizeaza site-ul nostru datele dumneavoastra personale.

Noile modificari la: Termeni si conditii, Politica de confidentialitate si Politica de cookie-uri.