Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

Un nou sindrom face ravagii printre copii. ATCP.

Scris de Aura Angheliu
Publicat: 08.04.2016
1 comentarii Comenteaza
Citeste si Care este cheia pentru a deschide inimile copiilor opozanți ne spune Oana Moraru

Întâi de toate, ce este ATCP? ATCP este denumirea generică pentru Angered Temper with Choleric Progression, un sindrom tot mai des întâlnit la copiii cu vârste cuprinse între 1 și 12 ani, cu manifestări extreme, ce includ comportamente dezadaptive. Copiii cu ATCP pot fie să dezvolte o timiditate exagerată, cu tendință de izolare, fie un comportament agresiv și o stare de nervozitate excesivă. Prezența a 3-4 simptome indicate de specialiști (agresivitate, nervozitate excesivă, violență verbală sau și fizică de tip "bullying", cerințe excesive față de părinți, timiditate, minciună, tendința de izolare, însingurare sau refugiere în consum tehnologic) este suficientă pentru ca un astfel de copil să poată fi considerat ca având comportament dezadaptiv.

 

Sindomul ATCP este considerat fenomenul secolului. În România, o echipă de specialiști psihologi, împreună cu Itsy Bitsy FM, Asociația Părinților Isteți, susținută de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, și-a propus să vină în sprijinul părinților și persoanelor interesate cu informații și consultanță, deschizând canale de comunicare www.sindromatcp.ro  și Facebook.com/Stop ATCP.

 

Sindomul ATCP, avertizează specialiști, este un efect asupra copiilor al lipsei părinților din viața lor. Și nu este vorba numai depre copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate. Datele arată că sunt 80 000 de astfel de copii, un sfert dintre aceștia rămânând chiar singuri acasă, în grija altor persoane. Îngrijorător este, însă, numărul în creștere al copiilor care se simt neglijați de părinții prezenți fizic, cu care locuiesc, dar cu care nu comunică. 1-ul din 10 copii de școală generală declară că stă de vorbă cu părinții lui doar câteva minute într-o zi lucrătoare. E trist!

 

Dar eu nu cred că există părinți care-și neglijează copiii conștienți fiind de efectele lipsei lor. (Veți spune că sunt, dar eu nu-i încadrez pe aceștia în categoria părinților.) Toți părinții vor binele copilului, așa cum îl înțeleg ei. Intenția nu e vicioasă, își iubesc copiii, dar nu știu cum să-i facă să și simtă asta. Mulți dintre ei pornesc de la premisa că știu mai bine decât copiii lor ce le face bine. Și se opresc la asta, la lipsa de informații și experiență a copiilor. Îi sfătuiesc să treacă bariera, să-i asculte pe copii. Chiar dacă nu sunt pregătiți să-i lase să ia decizii, măcar să-i asculte. Măcar să le afle nevoile.

 

Dar când? Nu au timp părinții. Muncesc pentru copii. Trebuie să facă bani pentru haine, bani pentru jucării, bani pentru activități, bani pentru bone, bani pentru grădiniță, școală, after-school, meditații, cursuri, bani pentru o viață mai bună decât au avut ei.

 

 "Pentru societatea în care trăim, timpul a devenit o resursă critică, care afectează echilibrul dintre viața de familie și cea profesională. Primele victime ale acestei situații pot fi, uneori, copiii. Ocupați sau prea grăbiți, părinții nu realizează că, deși cred că le oferă copiilor lor o viață extraordinară, uneori acestora le lipsește ceva sau au o problemă (…)”, declară Gabriela Coman, Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.

 

Oare, timpul este problema? Neglijența nu este, de fapt, fuga părinților în tipare de control? Un tipar de control este o modalitate de liniștire aparentă, care ascunde reprimarea emoțiilor. Le face bine părinților să se piardă în fața televizorului, de exemplu, pentru că uită, astfel, de probleme. Unii dintre ei ajung chiar să fie simpli colegi de apartament cu copiii lor, care, cel mai adesea, dezvoltă și ei tipare de control, având propriul lor televizor în cameră, propriul calculator, acces nelimitat la internet și tot ce înseamnă tehnologie.

 

Vreau să vă povestesc ceva. Intram, acum doi ani, cu Rareș în parc. Abia așteptam să mă așez pe o bancă și să încep să butonez telefonul. Eram obosită, cu gândul în mii de direcții și voiam să le pierd. Când a venit propunerea lui Rareș, cu mult entuziasm: 'Mami, să mergem cu bicicleta aia cu două locuri! Hai, mami!' I-am dat câteva argumente pentru refuzul meu, dar m-a rugat. Ei bine, am închiriat bicicleta (care are patru roți, nu două) și, vreme de jumătate de oră, efectiv ne-am încărcat cu energie. Ne-am hlizit, am și râs în hohote, am vorbit câte-n lună și-n stele. Într-un astfel de vehicul, copilul are locul lui, separat, cu centură. La noi, nu. Am condus împreună, eu pedalam, el ținea cârma și claxona. Ne-am aventurat și în off-road.

 

M-am simțit bine. Atât de bine, încât am ținut să-i și mulțumesc copilului meu pentru că a insistat la început. Era fericit! Altfel de fericire avea în ochișori decât cea pe care i-o vedeam de pe bancă, în timp ce se juca.

 

Ce-am vrut să spun cu asta? Că ne neglijăm copiii când fugim în tipare de control. Și ne neglijăm și pe noi. Numai că ei, copiii noștri, suferă mai mult și chiar pot să dezvolte sindromul ATCP. Dar totul se repară!

 

Sursa foto aici.

Citeste si Dragă mamă care te ascunzi după Bine!,
Unele articole pot contine informatii si sfaturi legate de anumite tratamente, afectiuni sau situatii. Acestea sunt doar pareri personale ale autorului. Va recomandam ca pentru orice afectiune sau problema medicala, psihologica sau de alta natura sa luati legatura cu un specialist in acest domeniu. Acest site este un jurnal unde sunt impartasite pareri si situatii si astfel orice sfat are o natura pur orientativa.

Articole relevante

 

Comenteaza prin Facebook

Comenteaza

Array
(
    [0] => Array
        (
            [id] => 498
            [date] => 2016-11-15 00:16:40
            [fields] => Array
                (
                    [0] => Array
                        (
                            [0] => name
                            [1] => text
                            [2] => WOLF
                        )

                    [1] => Array
                        (
                            [0] => email
                            [1] => email
                            [2] => ss_cc@personal.ro
                        )

                    [2] => Array
                        (
                            [0] => link
                            [1] => text
                            [2] => 
                        )

                    [3] => Array
                        (
                            [0] => message
                            [1] => textarea
                            [2] => Am ramas vaduva cu 33 de ani si 2 copii...mi-am sacrificat tot ce am avut am oferit dragostea mea copiilor mei...au terminat facultatea...s-au casatorit... Fiica mea m-a dat afara din "CASA EI"...
                        )

                    [4] => Array
                        (
                            [0] => abonare
                            [1] => 1abonare
                            [2] => 1
                        )

                )

            [img_name] => 
        )

)
WOLF 2016-11-15 00:16:40
Am ramas vaduva cu 33 de ani si 2 copii...mi-am sacrificat tot ce am avut am oferit dragostea mea copiilor mei...au terminat facultatea...s-au casatorit... Fiica mea m-a dat afara din "CASA EI"...
Comentariile ce contin cuvinte vulgare nu vor fi acceptate. Va rugam sa tineti cont ca toate comentariile necesita moderare de catre un administrator.

Va mai recomandam sa cititi

De ce se imită atât de prost
Am multe începuturi în notițele telefonului, cele mai multe scrise noaptea, tastate neinteligibil de către oricine altcineva decât mine, unele...
Dacă pornești de la premisa că el trebuie să tacă și să asculte, ai greșit din start
    Față de tine.   Față de el, am scris zeci de rânduri cum. În fața ta, va învăța să construiască grimase,...
Un bătrânel, o zi de toamnă revelatoare și un studiu despre viață
    Am ajuns într-un moment al vieții mele când am înțeles niște mici, dar semnificative diferențe. Una dintre ele e asta:...
Nu vă feriți copiii de frustrări
Era jumătatea lui iunie ’92, serbare de sfârșit de clasa a IV.   Domnișoara învățătoare organiza serbări foarte frumoase, adevărate...
Știu ce le place celorlalți la tine
    Rareș mi-a zis ieri că abia așteaptă să înceapă școala. Primul gând de bucurie naivă s-a dus spre speranța că-i e dor de școală...
Cel mai bun remediu pentru uitare
Uit. Uit des. Știu că toată lumea uită, dar eu pierd amintiri chiar și de pe o zi pe alta, și nu e o glumă. ‚Păi, tu mi-ai zis!’ , îmi zice...
Mai am puțin, puțin de tot, și scap de măști
    - Rareș, iubitule, cred că am să-ți par schimbată o vreme. M-am hotărât să-mi dau voie să fiu cum simt să fiu. Să nu mai țin în...
Domnu Trandafir sau învățătorul de azi și dintotdeauna
    Domnu Trandafir, de Mihail Sadoveanu. Acum am recitit-o, acum-acum. Mi-a picat sub ochi pe laptop, după o căutare pe temă. Și n-am rezistat...
Dragă mamă, vei ști ce ai de făcut. Sau prin ochi de bebe (P)
„Dragă mamă, vei ști ce ai de făcut, nu cu mintea, dar cu sufletul. Fii sigură de asta! Pentru că nici bebelușii nu înțeleg cu mintea, dar cu emoțiile,...
Am scris cu gândul bun la mama
    Mama cu tata se certau des, zilnic. Au fost într-o luptă continuă, ce zic, război. Tata cu mama, de fapt, de când îl știu....
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!