Ne-am jucat, ieri, sticluța cu otravă, un joc ce ne-a pus toți mușchii în mișcare, inclusiv pe cei ai feței. Am râs cu atâta poftă, că nu reușeam să ne mai concentrăm nici măcar pe alergare.
Rareș, băiețelul meu de aproape 6 ani, a venit cu ideea jocului și, vă mărturisesc, simțeam să-l refuzăm, nu eram în cea mai bună formă, nici eu, nici tatăl lui, dar propunerea lui a venit cu atâta dorință și bucurie, că am acceptat-o chiar cu drag, și eu, și tatăl lui.
Ne-a aliniat pe mine și pe soțul meu și ne-a explicat regulile jocului. E păcat să nu-l citez, prea a făcut-o cu însuflețire:
Uite, e un joc de alergare. Eu v-am spus ca să știți. Că nu vreau să vă aud, după două-trei jocuri, că ați obosit și vreți pauză! Dar o să ne distrăm, o să vedeți, o să râdem rău. Vă promit! Hai, hai, sus! Hai, drăguților! Sau vă e frică să nu slăbiți prea tare?!
Deci, eu mă pun și voi stați pe loc. Când auziți "sticluța cu otravă", atunci fugiți. Bine, eu pot să nu zic de la început "Sticluța cu otravă. O să zic "sticluța cu miere" sau "sticluța cu pârț", ca să râdem, da?! Ideea e așa: eu, dacă ating pe unul dintre voi, îl îngheț cu otravă. Uite, o îngheț pe mami. Ea rămâne în aceeași poziție, dar fix în poziția aia și n-are voie să se miște. Poate să fugă din nou dacă vii tu, tati, și o atingi. Se termină jocul când eu vă ating pe amândoi și se pune cel pe care l-am înghețat primul. Ați înțeles?
Chiar ne-am distrat pe cinste, cu râs zgomotos și tipețe copilăroase de bucurie, cu poziții caraghioase și tachinări marca Angheliu, și nu numai între adulți, că Rareș este un expert al umorului engezesc. Evident, după două-trei jocuri, noi, ăștia mari, respiram cu greutate și am fi avut nevoie de o pauză, dar ne-am uitat unul la altul și ne-am încurajat. Fuseserăm avertizați doar!
Cutiuța cu otravă, recomandarea noastră de timp special cu copilul. Un joc atât de simplu și din copilăria noastră, fără gadget-uri și instrumente ajutătoare, ne-a conectat pe toți atât de frumos și natural! Și revin la convingerea mea că părinții cumpără jucării copiilor pentru a-i face fericiți. Dar copiii, dacă ar putea, și-ar vinde jucăriile pentru a cumpara timp în compania părinților.
Sursa foto aici.
