Am citit o știre azi pe digi24.ro: Copii agresaţi la o grădiniţă din Capitală, chiar de directoare. ISMB: Grădinița funcționa ilegal. Menționez că articolul conține un video care vă va cutremura.
Pe mine m-a făcut să tremur la propriu, semn pentru mine că încă nu s-a vindecat rana, că încă mai există sentimentul de vină că am ales prima grădiniță a lui Rareș (la doar 2 ani si 4 luni ai lui) cu ochii închiși, cu naivitatea că oamenii care construiesc astfel de afaceri o fac și din dragoste pentru copii, nu numai pe considerente materiale. Am greșit. Am greșit, apoi, că am tăcut, că am ales să-mi retrag copilul după doar 2 zile la Micul Regat din Constanța, am povestit, dar n-am făcut public numele locului unde copiii erau disciplinați cu suferință. N-aveam dovezi, era doar instinctul meu de mamă. La doi ani după, au apărut și dovezile...
Situația se repetă în capitală. O altă societate comercială, Flipper Garden SRL, primește copii spre educare sub numele de "grădinița Flipper". Directoarea grădiniței, Ioana Ana Neagu, este cea care apare pe filmare lovind și bruscând copiii. Părinții au depus plângere și doamna directoare este anchetată. Știți ce fac mulți dintre părinții celorlalți copii? Ignoră. Mai mult, susțin omul Ioana Neagu, ca și cum omul Ioana Neagu ar fi altul decât directoarea Ioana Neagu.
„Eu o ştiu pe doamna directoare de foarte mulţi ani şi nu cred aşa ceva. E un om foarte ok. Am 2 copii chiar, in două grupe diferite, nu sunt de acceaşi vârstă și nu am avut nicio problemă. Şi copiii sunt aici de foarte mici, au aproape 6 şi 8 ani”, spune mama unor copii. (sursa digi24.ro)
Cei care au copiii în grija aceleiași societăți comerciale și ignoră sunt, de fapt, complici la abuzurile asupra copiilor. Sunt părinții abuzatori. Folosesc aceleași metode acasă. Nu poți să privești imaginile și să nu te înfiori! Să nu te temi pentru securitatea, în primul rând emoțională, a propriului copil! N-a fost el cel abuzat fizic, dar a auzit măcar. Și i-a încolțit și lui frica în suflet, a fost abuzat emoțional. Sau poate nu... dacă disciplinarea prin suferință este o practică și acasă...
Nu vreau să mai tac. Trebuie să spun asta. Sunt abuzați, în general, copiii care sunt crescuți în libertate de simțire și exprimare de părinții lor, acei copii "problemă" pentru neștiința și neputința educatoarelor. Acei copii care își permit să spună "Nu!" atunci când simt că o acțiune nu este pentru ei, care n-au fost învățați acasă ce înseamnă frica. Nu știu de palmă, pălmuță, bruscare, amenințare, urlet, șantaj, etichetare ca repercursiuni ale unui comportament neadecvat. Acești copii sunt crescuți pentru ei, sunt autentici, vii. Singura lor vină este că harta lor mentală și emoțională este alta decât cea a vechii societăți. Și că educatoarele nu au informațiile necesare pentru a interacționa cu ei.
Citește mai multe în Empatia dascălilor este cheia succesului preșcolar și școlar al copiilor. Rezultatul unui studiu de un deceniu.
Știu că suntem mulți cei care ne educăm copiii cu dragoste, cu grijă pentru sănătatea lor emoțională, cu respect pentru unicitatea și însuflețirea lor. Haideți să ieșim în față și să avem curajul de a spune "Nu așa!". Atât! Copiii noștri merită asta!
(Așa arată directoarea care face disciplină cu dramă.)
Citiți o anchetă jurnalistică despre caz aici.
Sursa foto aici.