De aceea, dacă ne întâlnim în parc, nu te aștepta să întâlnești un copil cuminte. Un copil crescut și educat cu dragoste și respect nu este un copil care nu face năzdrăvănii sau crize, care împarte dragoste și flori și pupici tuturor celor cu care interacționează. Este un copil care, dimpotrivă, nu face eforturi să placă nimănui. Este un copil sincer, transparent, autentic, liber, care își arată temperamentul.
Copilul meu este iute, impulsiv, energic, n-o să schimb eu asta niciodată și nici nu vreau. Să-i spun lui Rareș "Fii cuminte!" este egal cu "Nu te iubesc!", pentru că, dacă mie nu-mi place impulsivitatea lui înseamnă că nu-l plac pe el. Și să nu crezi că am știut asta de la început. Pe noi, pe mine și soțul meu, chiar copilul nostru ne-a învățat și avea 2 ani și jumătate când i-a răspuns lui tati la "Rareș, fii cumine!": "Tati, eu simt că tu nu mă iubești. Toată ziua mă cerți. Aud mereu 'Rareș, Rareș, Rareș!, Rareș, fii cuminte!' . Tu vrei să stau cuminte, să nu vorbesc, să nu fac nimic. Eu așa sunt!"
În plus, este băiat, iar băieții se hârjonesc, se luptă, se întrec, își "măsoară" puterile. Asta fac ei și nu înseamnă că o să ajungă niște bătăuși, niște tâlhari sau mai știu eu ce infractori. Au gene masculine. Am mai spus-o și o repet: Să ne supărăm pe băieți că se tachinează ori hârjonesc este la fel cu a ne supăra pe fete că sunt grațioase, că preferă jocurile în care să-și arate grija, eleganța, prețiozitatea. Băieții preferă jocurile care presupun mișcare, iar fetele pe cele care presupun atenție la detalii, acuratețe, instinct matern.
Dacă îmi educ copilul cu dragoste nu înseamnă că nu-l disciplinez, că nu vreau să respecte regulile, că îi dau dumul pe câmpie, să se joace liber și nestingherit și îl bag în casă seara la culcare. Nu, educația cu dragoste presupune reguli, dar reguli pentru toți membrii familiei, reguli stabilite de comun acord, respectate cu fermitate și constanță.
Creșterea copilului cu dragoste și creșterea copilului pentru el înseamnă că-mi țin copilul lângă mine și că mă vede pe mine și învață din ceea ce sunt eu. Totodată, îi permit să exploreze, să cunoască singur, să "cadă", să fie el însuși, să greșească, să fie copil! În tot acest timp, eu îl iubesc și îl susțin necondiționat, iar, când greșește, nu-l pedepsesc, nu-i retrag iubirea, nu-l apostrofez, ci purtăm un dialog. Din acest dialog, el înțelege singur unde a greșit și cum ar putea repara greșeala. Când face crize de furie ori de plâns ori de retragere, îl iau în brațe și îi transmit că sunt cu el. Imediat ce s-a liniștit, purtăm același dialog, fiind tot îmbrățișați. Iar și iar.
Cine îl cunoaște pe Rareș vede în el un copil energic, încăpățânat, dar vede și un copil profund, sensibil, creativ, cu imaginație bogată, sincer, cu un vocabular dezvoltat, cu inițiativă, curaj. Și nu este un copil special, este doar unul dintre copiii crescuți pentru ei.
Societatea cere copii cuminți, disciplinați, docili, ușor de gestionat, apoi, se plânge de mase de oameni ușor de manipulat, cu capul prea plecat, fără inițiativă și curaj. Și, cel mai important, oameni nefericiți, blazați, complexați, frustrați, cu răni sângerânde, care se uită în curtea vecinului mai des și cu mai mult interes decât în propria curte. Oameni care, la rândul lor, își cresc copiii pentru aceeași societate sau pentru ei, părinții, să nu fie rușinați în societate.
Sursa foto aici.
