Vă povestesc două experiențe, ambele ale mele cu Rareș comportându-se urât în public:
Înainte. Time out. Reacție.
Eu, furioasă, rușinată de comportamentul copilului meu, agitată, mereu cu garda ridicată. Aș fi dat orice să înceteze comportamentul, numai iubire nu. Mi se părea că, oferind iubire, aprob comportamentul, ori eu nu puteam fi de acord ca Rareș să împingă, să lovească, să refuze jocul cu alt copil, să nu împartă jucăriile, să nu accepte dovezile de iubire ale unui copil mai mic etc. Până să înțeleg profunzimea ideii de dragoste necondiționată, apelam la time out, time out de la iubirea mea.
"Rareș, încetează!" "De ce lovești?" "Nu așa." "Serios, dacă continui să te comporți așa, mergem acasă." "Off, chiar nu înțeleg ce ai. Te comporți oribil." "Rareș, ce ai? De ce faci așa?!"
sau
Îl prindeam de ambele mâini și îi transmiteam din priviri că nu sunt de acord cu felul în care se comportă. Rapid, fără răbdare, fără interes real pentru ce simte el. Eu eram cea rănită. Îi ofeream totul și el îmi răspundea în felul ăla!
Rezultatul era mereu același și se poate traduce prin război. Fie refuza dialogul cu mine, fie mă lovea, fie pleca de lângă mine, fie comportamentul lui era unul și mai urât. S-a ajuns până la ignorarea totală a chemării mele la dialog. Îl strigam și părea că nu mă aude.
După. Time in. Răspuns.
Time in înseamnă că părintele rămâne lângă copilul lui fizic și cu sufletul în momentul în care acesta greșește, face o criză, lovește, plânge etc până când copilul se calmează. Apoi, discută despre ce s-a întâmplat.
Time in-ul, dragostea necondiționată, răspunsul pozitiv la un comportament neadecvat al copilului nu este egal cu, "copilul are voie să facă orice!". Cei mai mulți care judecă sunt tentați să creadă că acești copii sunt nedisciplinați de către părinți, needucați, dar nu e deloc așa. Sunt studii care confirmă că un copil care primește dragoste în momentul în care greșește este mai aplecat spre a-și îndrepta comportamentul decât unul care este pedepsit. Și, până la urmă, care este scopul în educație?!
Am înțeles ce înseamnă, cu adevărat, dragostea și susținerea necondiționate, time in în loc de time out. Cum copilul se transformă în momentul în care i se oferă șansa să își schimbe comportamentul. Orice reacție urâtă a copilului este o modalitatea a lui de a atrage atenția. Ca și cum ar apăsa butonul de panică, pentru că asta simte el, panică. Ei bine, atunci, mai mult ca oricând, are nevoie de siguranță. Dacă îi ofer siguranță, înțelegere, acceptare copilului, sunt șanse mari ca eu să aflu de ce s-a comportat așa, de ce a apăsat butonul de panică, iar comportamentul lui să înceteze.
S-a întâmplat foarte de curând ca Rareș să se comporte urât în public, la o aniversare a copilului unor prieteni. M-am retras împreună cu el, m-am așezat pe jos, la nivelul lui, și am avut acest dialog:
-Iubitule, spune-mi, te rog, ce s-a întâmplat. Văd că ești cam agitat. Ce vrei să-mi spui? (Și l-am mângâiat, l-am îmbrățișat.)
-Mami, tu te-ai răstit la mine. Cu mine te comporți urât și cu ceilalți copii vorbești atât de frumos! Tu nu mă iubești pe mine, doar pe ei.
- Iubitule, îmi pare rău că ai simțit asta. Eu îi îmbrățișez pe ei, pentru că ne vedem mai rar și îmi sunt tare dragi, dar pe tine te iubesc. Tu ești minunea mea! Dacă iau în brațe un alt copil nu înseamnă că pe tine nu te mai iubesc. Vrei să te țin în brațe?
- Daaa. Dar tot sunt supărat pe tine.
După câteva minute de ținut în brațe, Rareș mi-a zis la ureche:
- Mami, îmi pare rău că te-am lovit!
Sursa foto aici.
