Vă voi dezvălui, în rândurile ce urmează, jocul nostru vesel cu cifre și numere. Nouă ne place mult. Este o combinație frumoasă de învățare și joacă. Îl facem pe covor și nu ne plictisim, nu refuzăm, nu ne supărăm. Nu pierde nimeni, nu câștigă nimeni. Doar ne distrăm.
Avem niște cartonașe cu numere de la 1 la 10. Până să le avem, ne foloseam ne cărți de joc. Și, pe rând, extragem câte un număr. Cel care extrage este și cel care primește sarcina. Iar sarcina are legătură cu punerea în "formă" a numărului extras, fie că este vorba despre un desen pe hârtie, fie că este vorba de reprezentare numărului folosind propriul corp, fie de scrierea lui pe perete folosind o parte a corpului, fie de strângerea de obiecte potrivit numărului. Este cu hohote de râs joaca! De obicei, mie mi se dau toate sarcinile, dar mai ales cele care stârnesc hazul. (Asta și pentru că Rareș îmi argumentează că eu, oricum, nu sunt chiar așa de bună la desen!) Eu i le întorc pe cele care îi pun imaginația și creativitatea la treabă.
Așa am obținut cele mai creative desene, făcute pe burtă în secunde. Acestea sunt doar o mică parte. Din cifre și numere au ieșit un melc (+ o față desenată de tati), un om de zăpadă, o undiță, o pereche de ochelari, o cămilă, o pasăre, un tractor staționat lângă un gard, un profil, o rățușcă.
(Rareș, dintotdeauna, se exprimă foarte bine prin desen. Este singura activitate care presupune staționare pe care o adoră. Și nu desenează mereu la măsuță. De fapt, desenează pe unde apucă. Și, ca să evităm scrisul pe pereți, mobilă, obiecte de decor, i-am pus la dispoziție "tone" de foi. Bine, orice am (fi) făcut noi, nu s-a comparat niciodată cu spațiul imens pe care mimi l-a dedicat talentului nepotului. A se vedea în prima imagine, care datează din noiembrie 2013.)
Strecurăm și operații, precum adunarea și scăderea, alăturăm și cartonașe reprezentând vecinii numerelor și/ sau doar grupuri de obiecte care însumează numerele vecine.
I-am promis copilului meu că vom dezvolta jocul. Amândoi, si eu, și el, trebuie să venim cu idei. Azi, eu. Și ne vom juca "Rece, cald, fierbine!". Jocul presupune ascunderea de către unul dintre jucători a tuturor cartonașelor cu numere de la 1 la 10 și, apoi, ghidarea celuilalt jucător pentru găsirea lor numai folosind cuvintele "rece" (departe de obiectul ascuns), "cald" (aproape de obiectul ascuns), "fierbinte" (foarte aproape). Jocul se va termina când vor fi găsite și așezate în ordine crescătoare toate numerele găsite.
Joaca noastră deschide niște cămăruțe ale minții unde nu există decât emoții pozitive. Nu e loc de frică, rușine, furie, competiție cu ceilalți, presiune. Și atenția este maximă. Nu i-o cer niciodată. Acesta este singurul argument pentru care acțiunile copilului meu, drept răspuns, nu sunt nici măcar ezitante. Situația se schimbă radical în momentul în care îi cer să recunoască numerele, să dea răspunsul unei adunări, să-mi spună vecinii numerelor etc. Rareș, atunci, ezită, se încurcă, își comută atenția. Intervine parte din emoțiile pe care le-am enumerat mai sus. Este concluzia la care am ajuns experimentând!
Sursa foto aici.
