A fi părinte, asta este cea mai complexă dintre misiunile unui om pe pământ. Misiunea aceasta nu e pentru toți, la fel ca oricare dintre misiuni, dar, spre deosebire de altele, când îți pui în cap să devii părinte, o faci pentru toată viața, zi și noapte, 7 zile din 7, nu-ți iei nici concediu de odihnă, nici măcar medical. Dacă o înțelegi ca pe o misiune. Dacă nu, și o consideri meserie, ești liber să o faci și cu jumătate de normă.
Nu vă grăbiți cu argumentele, nu mă refer la timp, ci la disponibilitate, nu la cantitate, ci la calitate. Cred că v-am mai spus, mama a fost obligată să se întoarcă devreme la serviciu. Eu și sora mea mai mare am urmat, gradual, toate instituțiile de învățământ, începând de la creșă. Făcea și ture de noapte și s-a întâmplat o dată să rămânem ultimii copii în cămin. Noi și o îngrijitoare. Mama nu auzise ceasul deșteptător, nici telefonul fix zbârnâind. Când ne pregăteam să ieșim din instituție cu îngrijitoarea, a apărut draga de ea, mama. Nu se aștepta să ne găsească la intrare. Nu-și aranjase părul vâlvoi, nu-și potolise respirația, nu-și ștersese transpirația de pe față, nici lacrimile, nu-și pusese pe față bucuria cu care își propusese să ne întâmpine. Ne-a îmbrățișat puternic și cald, și asigurator.
Toate misiunile cer timp, cunoștințe, capabilități, conectare, autenticitate, pasiune, creștere, chiar bani. Misiunea de părinte cere mult mai mult, conectare prin fir direct. Poți să-i transmiți copilului tău tot ce vrei fără cuvinte. E de ajuns să-l privești cu toată dragostea, până la cer și înapoi, și nu mai este nevoie să-i spui nimic. E de ajuns să-l îmbrățișezi cu toată căldura ta și nu mai este nevoie să-i spui nimic. E de ajuns să-l lași să te vadă cu toate ale tale, și bune, și rele, dar să te vadă că înveți din fiecare experiență și nu mai este nevoie să-i spui nimic. E de ajuns să te vadă pe tine că-ți dorești, că speri, că te bucuri de ce ai și nu mai este nevoie să-i spui nimic. E de ajuns să te simtă puternic, încrezător, curajos, demn, capabil și nu mai este nevoie să-i spui nimic. E de ajuns să te vadă că pui pasiune în ceea ce faci și nu mai este nevoie să-i spui nimic.
Când reușim să înțelegem că a fi părintele unui copil înseamnă a te lepăda de frici, rușini, judecăți, prejudecăți, concurențe, suferințe, presiuni, încorsetări, încrâncenări și altele asemenea, atunci ne însușim misiunea. Suntem noi și copilul nostru. Ne conectăm cu el prin fir direct. Îl vedem pe el cu adevărat, minunat cum este, și îi arătăm ce înseamnă el pentru noi, doar el.
Vă spun toate astea din propria mea experiență. N-am știu de la început. Dintotdeauna, am fost foarte bună la cuvinte. Ca mamă, m-au ajutat abia când am înțeles că ele sunt însoțitoare, dar nu esențiale. Când mi-am privit copilul dincolo de comportamentul lui, fără frică, frică venită din suferințe vechi, atunci l-am iubit cu adevărat. Și el a simțit-o!
Sursa foto aici.
