Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

Încăpățânarea copiilor este o calitate.

Scris de Aura Angheliu
Publicat: 03.11.2015
1 comentarii Comenteaza
Citeste si Cum și-a învățat o mamă din Rusia fetița să scrie. Metoda mi se pare genială!

Suntem diferiți, din fericire! Avem amprente unice. Dacă am fi fost toți la fel, cum am fi învățat ce este răbdarea, înțelegerea, iertarea, dragostea necondiționată? Dacă n-am fi fost provocați de experiențe, credeți că am fi știut? Nu, nu ne naștem cu răspunsuri, le căutăm toată viața. De multe ori, căutăm fără să știm ce căutăm și ne punem, incoștient, în situații care să ne rezolve ecuațiile. Alegem fără să știm rațional de ce o facem.

 

Până și copiii noștri vin cu o oglindă. Ne-o pun în față ca să ne vedem mai bine. Vrem sau nu să acceptăm, ne învață despre noi ceea ce nici nu știam că avem de rezolvat. Ne scot la lumină cele mai dosite emoții, ne trec prin ele cu viteza fulgerului și ne obligă să ne acceptăm și să ne iubim pe noi așa cum suntem, unici, frumoși, construiți din plusuri, dar și din minusuri. Pentru că numai așa putem să-i acceptăm și să-i iubim pe ei așa cum sunt, acceptându-ne și iubindu-ne pe noi întâi.

 

În căutarea noastră, mai și greșim, este firesc. Cine se crede părinte fără pată să arunce primul cu piatra. Apoi, copiii nu trăiesc într-un glob de cristal, trăiesc într-o lumea reală. Iar lumea reală este frumoasă așa cum e, diversă. 

 

Scriu asta pentru părinții speriați de cererile, comportamentele, manifestările emoțiilor copiilor lor. Și eu am fost. Și am fost pentru că al meu copil mic era iute, agitat, nerăbdător, curios, neprecaut, impulsiv, energic, încăpățânat.

 

Nu a stat în landou. Fiind bebeluș, dacă încercam să-l pun pe spate, se înroșea, încrunta, încorda și, în final, izbucnea în plâns în încercarea de a se ridica. Apoi, n-a stat în cărucior. El voia pe jos, deși nu știa să meargă. A făcut primii pași la 10 luni și nu accepta să fie ținut de mână. Voia direct să alerge. Fiind în brațe, nu cerea jos, se arunca pur și simplu. Nu a mers cu premergător. Nu-l voia, se simțea îngrădit și singurul lui obiectiv era să iasă din el. L-am dat la o lună după ce l-am cumpărat, la a treia răsturnare a lui Rareș. Nu a stat nici în scaunul de masă. De câteva ori, l-am prins înainte de a cădea în cap.

 

Rapiditatea cu care făcea mișcările întrecea viteza mea de reacție, viteză încetinită de epuizare. Dormeam foarte puțin, mâncam pe apucate. Mă robotizasem. Peste, venea și atitudinea celorlalți. Copilul meu era prea iute, prea impulsiv, prea, prea. În stare firească de funcționare, n-aș fi băgat de seamă. Dar, atunci, până și eu ajunsesem să-mi doresc un copil netemperamental.

 

Am ajuns la un seminar de parenting care mi-a schimbat perspectiva. Încăpățânarea copiilor este o calitate. Acești copii vor crește dorindu-și, fiind ambițioși. Dacă pun la îndoială cererile părinților, vor pune la îndoială si cererile grupului în adolescență. Ei știu ce vor.

 

Vreau să mai spun ceva. Ne naștem cu emoții. Simțim încă din viața intrauterină. În plus, materialul genetic este și el colorat emoțional. Dar felul în care le scoatem afară este personal. Unii plâng, alții se retrag într-un colț, unii țipă, alții refuză, unii sunt triști, alții sunt furioși. Copii, în general, fac crize. Nu sunt răi, needucați, răzgâiați, neiubiți, abuzați, sunt doar copleșiti de emoții, emoții de tot felul, pozitive sau negative. Nicio manifestare a emoției nu este mai normală decât cealaltă. Părinții sunt datori să-i însoțească pe drumul lor, al copiilor. Copiii nu trebuie să-și inhibe emoțiile, nu trebuie să își pună lacăt la gură, la suflet, la mâini și la picioare. Este ideal să scoată tot din ce-i copleșește. Și, dacă nu o fac în fața părinților, o vor face într-un mediu străin, neempatic. Asta le va adânci suferința.

 

Rareș m-a învățat să mă iubesc eu pe mine așa cum sunt. Eu pe mine, nu ceilalți, cu tot ce sunt eu, cu bune și cu rele. Până să îl am pe Rareș, acțiunile mele se îndreptau, înconștient, spre iubirea celorlalți, spre validarea, aprecierea celorlalți. Acum, sunt eu. Și îmi las copilul să fie liber, liber să facă orice vrea el atât timp cât nu se rănește pe el ori pe ceilalți.

Citeste si Cum procedez cu doi copii care greșesc unul față de celălalt?
Unele articole pot contine informatii si sfaturi legate de anumite tratamente, afectiuni sau situatii. Acestea sunt doar pareri personale ale autorului. Va recomandam ca pentru orice afectiune sau problema medicala, psihologica sau de alta natura sa luati legatura cu un specialist in acest domeniu. Acest site este un jurnal unde sunt impartasite pareri si situatii si astfel orice sfat are o natura pur orientativa.

Articole relevante

 

Comenteaza prin Facebook

Comenteaza

Array
(
    [0] => Array
        (
            [id] => 213
            [date] => 2015-11-08 19:25:30
            [fields] => Array
                (
                    [0] => Array
                        (
                            [0] => name
                            [1] => text
                            [2] => Elena
                        )

                    [1] => Array
                        (
                            [0] => email
                            [1] => email
                            [2] => elenamcns@gmail.com
                        )

                    [2] => Array
                        (
                            [0] => link
                            [1] => text
                            [2] => 
                        )

                    [3] => Array
                        (
                            [0] => message
                            [1] => textarea
                            [2] => Foarte frumos spus, sunt intru totul de acord cu cele scrise mai sus. Multumesc. Si toti ar trebui sa le multumim copiilor nostri, pentru ca de multe ori au mai multa rabdare cu noi, decat avem noi cu noi sau cu ei. 
                        )

                    [4] => Array
                        (
                            [0] => abonare
                            [1] => 1
                        )

                    [5] => Array
                        (
                            [0] => abonare
                            [1] => 1
                        )

                )

            [img_name] => 
        )

)
Elena 2015-11-08 19:25:30
Foarte frumos spus, sunt intru totul de acord cu cele scrise mai sus. Multumesc. Si toti ar trebui sa le multumim copiilor nostri, pentru ca de multe ori au mai multa rabdare cu noi, decat avem noi cu noi sau cu ei.
Comentariile ce contin cuvinte vulgare nu vor fi acceptate. Va rugam sa tineti cont ca toate comentariile necesita moderare de catre un administrator.

Va mai recomandam sa cititi

Nu arăta asta, că nu e de bine!
    Am fost dură cu Rareș. I-am zis că sunt atât de furioasă, că aș putea să-l închid într-o cameră, sau să-l ameninț, sau să-l...
O medalie de bronz și trei lecții valoroase pe care viața i le-a predat într-o singură zi
Rareș a venit de la Cupa Olteniei karate kyokushin cu bronzul și cu trei lecții învățate într-o jumătate de zi. Lecția nerenunțării, lecția credinței că...
Esti și tu prea sensibilă?
    Sunt diferită, asta e cert și mi-e clar. Cei mai mulți oameni se bazează pe cele cinci simțuri. Eu mai simt ceva. Și simt mai mult. Și,...
De ce se imită atât de prost
Am multe începuturi în notițele telefonului, cele mai multe scrise noaptea, tastate neinteligibil de către oricine altcineva decât mine, unele...
Dacă pornești de la premisa că el trebuie să tacă și să asculte, ai greșit din start
    Față de tine.   Față de el, am scris zeci de rânduri cum. În fața ta, va învăța să construiască grimase,...
Un bătrânel, o zi de toamnă revelatoare și un studiu despre viață
    Am ajuns într-un moment al vieții mele când am înțeles niște mici, dar semnificative diferențe. Una dintre ele e asta:...
Nu vă feriți copiii de frustrări
Era jumătatea lui iunie ’92, serbare de sfârșit de clasa a IV.   Domnișoara învățătoare organiza serbări foarte frumoase, adevărate...
Știu ce le place celorlalți la tine
    Rareș mi-a zis ieri că abia așteaptă să înceapă școala. Primul gând de bucurie naivă s-a dus spre speranța că-i e dor de școală...
Cel mai bun remediu pentru uitare
Uit. Uit des. Știu că toată lumea uită, dar eu pierd amintiri chiar și de pe o zi pe alta, și nu e o glumă. ‚Păi, tu mi-ai zis!’ , îmi zice...
Mai am puțin, puțin de tot, și scap de măști
    - Rareș, iubitule, cred că am să-ți par schimbată o vreme. M-am hotărât să-mi dau voie să fiu cum simt să fiu. Să nu mai țin în...
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!

Modificari si setari importante online

In Uniunea Europeana s-a modificat legea privind datele personale ale utilizatorilor online si dorim sa va informam. Va rog sa le vedeti dureaza doar cateva minute. Te rog acceseaza aceste informatii pentru a putea folosi in continuare site-ul nostru.

Aflati:

Cum ne asiguram ca sunt protejate datele tale.

Cum utilizeaza site-ul nostru datele dumneavoastra personale.

Noile modificari la: Termeni si conditii, Politica de confidentialitate si Politica de cookie-uri.