De mult, mi-am propus să scriu despre aspectul diferențelor care se fac între fete și băieți. Fetele, într-o instituție de învățământ (grădiniță și școală primară cu precădere) par să fie avantajate din simplul motiv că adultul este, în majoritatea cazurilor, de gen feminin. Ei bine, cele mai multe dintre educatoare și învățătoare tind să coopereze mult mai bine cu fetițele decât cu băiețeii și să valorizeze și valorifice calități feminine în dezavantajul băieților.
Nu o spun eu, o spun studiile. Nu sunt diferențe foarte mari de gen din punct de vedere biologic, dar ele există. Și unii, și ceilalți au calități genetice, altele. Calități. Fetele pot cu ușurință să învețe din ceea ce li se vorbește, spre deosebire de băieți care pot cu ușurință să învețe din ceea ce li se arată. Fetițele se maturizează mai repede decât băieții, dar băieții sunt mai activi decât fetele.
Calitătile acestea pot fi exploatate, astfel încât să se obțină rezultate similare ale fetelor cu cele ale băieților. Și fetele, și băieții pot învăța la fel de ușor, dacă metodele de predare n-ar mai fi 100% "feminine". Și nu, nu vreau să fie 100% "masculine", dar trebuie găsit un echilibru între feminin și masculin.
"Atât băieții, cât și fetele aduc în viața școlară energie, curiozitate și dorința de a face echipă, dar aceste daruri vin împachetate în tiparele genului, tipare vizibil diferite, așa cum ne spun adesea cadrele didactice și părinții. Câte fete jucăușe și pline de imaginație își vor folosi energia pentru a crea pistoale din rămurele sau din pâine prăjită? Câți băieți jucăuși și plini de imaginație își vor folosi energia pentru a se preface că sunt niște cai frumoși, sălbatici, care aleargă pe câmpii?
Trăsăturile unui băiat obișnuit sunt împachetate în activitate sporită, impulsivitate și miscare. Aceste calități le folosesc de minune băieților la locul de joacă, unde există spațiu și respect pentru acțiuni îndrăznețe și pentru impulsivitate. În clasă, însă, alături de fete, care sunt în mod normal mai organizate, mai cooperante și eleve mai strălucite, aceste calități băiețești se transformă repede în defecte. (...)
Când un băiat simte că locul lui e în acel mediu și nu simte că e diferit (de obicei, acest diferit are conotații negative), atunci povara lui de rușine, nepotrivire și mânie cade de pe el și el este, atunci, liber să învețe." (Crescându-l pe Cain. Sa ocrotim viața emoțională a băieților. Autori: Michael Thompson și Dan Kindlon)
Dacă știința ne demonstrează asta, de ce ne este greu să apreciem pozitiv activitatea fizică mai intensă a băieților, dar ne este atât de ușor să apreciem dezvoltarea cognitiva precoce a fetelor în comparație cu băieții? De ce ne simțim îndreptățiți să aplaudăm faptul că o fetiță poate să învețe mai ușor și mai devreme culorile, cifrele, literele și să dezaprobăm aplecarea spre mișcare și spre comportamentul de joc a băieților?
De ce nu lăsăm băieții să se lupte? Atenție, să se lupte, nu să se bată. De ce ne supărăm pe ei că fac jocuri fizice (luptele sunt jocuri fizice) și nu ne supărăm pe fetițe că preferă activitățile care nu necesită efort fizic? De ce ne supărăm pe băieți că sunt impulsivi și nu ne supărăm pe fetițe că sunt grațioase?
Eu, dacă aș fi educatoare, aș stimula atât fetițele, cât și băieții. Vreau să îi învăț cifra 8 și să obțin rezultate atât de la fete, cât și de la băieți? Foarte simplu. (În primul rând, eu aș renunța la statul prelungit pe scăunele.)
Mă așez pe covoraș, cu toți copiii lângă mine, și le vorbesc cu bucurie despre cifra 8, permanent, arătând-o. Fetițele vor fi foarte atente și, cu siguranță, ele vor fi învățat deja care este cifra 8. Niciodată, dar niciodată, la grădiniță, n-aș cere feedback imediat, nici prin întrebări directe. Emoția chestionării, mai ales în contextul verificării competențelor, generează în unii copii o emoție negativă. Deși ei știu răspunsul, nu reușesc să îl și verbalizeze.
Apoi, vom decupa împreună cifra 8 și vom face, cu ajutorul ei, o pereche de ochelari. Ne vom amuza de cât de drăguți ne găsim toți cu ochelari la ochi, chiar vom face o scurtă vizită la o grupă vecină să îi bucurăm și pe ei. Ne facem prieteni la grădiniță.
Și, ca să mă asigur că valorific atât calitățile genetice ale fetițelor, cât și pe cele ale băieților, inițiez un joc pentru învățarea cifrei 8 care presupune mișcare. Și ne distrăm împreună. Un exemplu simplu ar fi gruparea în două echipe. Sarcina este să fie selectate, dintr-o grămadă de cartonașe reprezentând cifre de la 1 la 10, numai cartonașele cu cifra 8 și să fie duse în viteză în bolul echipei, poziționat în celălalt capăt al clasei.
Vreau să mai punctez ceva aici. Nu câștigă nimeni. Toți copiii sunt stimulați. Eu, în timpul jocului, voi aprecia viteza unuia, spiritul de echipă al celuilalt, recunoașterea rapidă a cifrei de către unul, exuberanța și entuziasmul altuia. Toți copiii primesc aprecieri, nicio critică!
Credeți că au învățat toți cifra 8? Credeți că vor vrea să vină în continuare la grădiniță? Credeți că vor vrea să învețe mai multe cifre?
Dacă aveți timp și dorința de a cunoaște mai bine băieții, vizionați video-ul de mai jos!
Sursa foto aici.
