Scenă din recepția unei grădinițe:
- Doamnă, să știți că nu ascultă! Sunt foarte supărată pe ea. Nu ascultă deloc.
Of, eu am o problemă legată de aspectul ăsta, al ascultării, al cumințeniei copilului și al "înălțimii" cadrului didactic. Bine, la mine e și altceva. Scena m-a trimis cu trăirea la momentul prima zi de grădiniță a lui Rareș. Avea 2 ani și 4 luni, a plecat de acasă cu nerăbdare să ajungă în spațiul jocului și s-a trezit într-un "regiment", într-un mediu în care se vorbea o limbă străină lui. Cred că este încă și vina pe care o simt față de el că m-am făcut mică, că n-am fost în stare să-i spun doamnei care îmi descria un copil problemă măcar să nu purtăm discuția asta în prezența lui. Dacă aș putea da timpul înapoi, aș fi atât de senină la monologul doamnei. N-aș avea grijă decât să-mi asigur copilul că totul este în regulă și că el este în continuare un copil minunat. Apoi, i-aș fi recomandat educatoarei să mai stea puțin acasă, să citească despre cum obții un feedback frumos de la un copil fără să te raportezi la el de sus în jos și să apelezi la forță (forță = pedeapsă, etichetare, amenințare, șantaj emoțional și multe altele).
Nu aveam cum să nu întorc privirea. Educatoarea era de mână cu cea pe care o pâra. Avea o mină gravă. Bunica, dominată și ea de înălțimea domnișoarei care i se adresa direct, a început să se bâlbâie și s-a simțit obligată să-și dojenească nepoata, o fetiță de 2 ANIȘORI: 'Ți-am spus să fii ascultătoare. Ne supărăm, să știi.'
Copilul ridică ochii la educatoare, iar aceasta îi răspunde grimasei de pe față cu: 'Ce? Te-am avertizat că o să te spun bunicii. Trebuie să fii cuminte de acum încolo!' Fetița îi dă drumul la mână și îi întoarce spatele, motiv pentru cea care-i vorbea să completeze pentru bunică: 'Vedeți? Asa face. Nici nu ascultă ce-i spun. Câteodată, ne înțelegem, dar mai mereu se poartă așa. Chiar face invers decât îi spun. De multe ori, pare că nici nu mă aude.'
'Te aude, stai liniștită!', îmi venea să intervin... 'Dar niciun copil crescut cu respect (Respect = conectare și tot ce derivă din asta) de părinții lui n-o să se conecteze la subordonare. Da, aude, dar nu înțelege. E ca o limbă străină pentru el.'
Educatoarea își ia la reveredere și pleacă la fel de gravă cum a venit. Bunica, în urma ei, se apleacă și îi spune copilului: 'Vezi? Ai supărat-o. Du-te și cere-ți iertare. Hai, fii bună!' Fetița aleargă să o prindă pe educatoare, o trage de bluză și își cere iertare. Aceasta, de sus, o iartă, apoi, se apleacă și o recompensează cu un pupic. Imediat după, se retrage. O învățase minte!
Ce nu înțeleg cei care au o meserie atât de frumoasă este că e diferență între a ciopli și a sculpta. Că noi, părinții de copii sensibili (așa obișnuiesc să îi numească ei pe cei care ies din rând, vrând să argumenteze lipsa de feedback frumos), avem același obiectiv, doar că am descoperit un alt fel de a face educație.
Dragă educatoare, de sus, n-o să obții un feedback frumos de la un copil! Citește, te rog, studiile de specialitate care o demonstrează! Să-i satisfaci copilului nevoia de conectare, nevoie de competență și nevoia de control nu este un trend, o utopie, ci o stare de normalitate.
Sursa foto aici.
