Copilul meu este furios, iar eu nici măcar nu cunosc motivul. Nu, n-o să-mi spună niciodată ce supărare are în starea asta, de furie. Așa că îi iau ștecherul și-l conectez la sursă.
- Ce dră-guuuț ești. Drăgăluțul meu!Vino să te pup.
- Nuu, nu sunt drăguț și nu vreau să mă pupi. Acum, vreau doar să te fac proastă! Lasă-mă!
- Hai, dă-mi un pupic. Dacă nu, am să te oblig! Te prind eu și te pup forțat.
- Nu, eu nu te iubesc și n-o să te pup deloc. De fapt, n-o să te mai pup niciodată! NICIODATĂ!
- Ei, stai că te prind eu. O să te pup și o să te oblig să mă și iubești!
Întotdeauna funcționează jocul ăsta. Ne alergăm prin casă, râdem cu poftă, ne tăvălim, ne luptăm, îi fur pupici. El inventează reguli noi ca să se asigure că jocul nu se va opri. Că, dacă el stă cu picioarele cruciș când îl prind eu și reușesc să-l pup, e ca și cum nu l-aș fi pupat, că trebuie să fie la pământ când îl pup, nu în picioare, că doar pupatul pe gât se pune...
- Auzi? Cu tine vorbesc, tinere. Știi că eu am puteri magice? Ce te uiți așa la mine?! Sunt furioasă. Ce, n-ai mai văzut om furios până acum, sau ce? Simt așa o furie mare. Se întâmplă ceva cu mine. Cred că o să mă transform într-un leu. Mac-mac. Ceee?! M-am transformat în rață?! Mac-mac. Ai făcut tu ceva? Vreau să fiu leu. Vreau să fiu regele pădurii. Să fiu eu cea mai puternică. Vai, cred că furia îmi ia din puterea magică... Nu reușesc să fiu leu. Nu te mai concentra, te rog! Se pare că ai luat tu magia mea. Așa e?
- Da, cred că da!
- Of, trebuie să scap de furia asta, ca să-mi recapăt puterile magice.
- O să te fac... gâscă. Mergi ca o gâscă! Ha-ha-ha! Ba nu, te transform în... Floare... sconțișorul din Bambi care făcea pârțuri...
Rareș și tati intră în casă nervoși. Pare-se, se certaseră.
- V-ați certat?
- Întreabă-l pe Rareș, îmi răspunde soțul meu și intră direct în baie.
- Rareș, ce aveți? De ce ați venit supărați? Ce s-a întâmplat?
- Nu sunt supărat. De ce zici că sunt supărat? Proasto!
- Îîî, simt cum mă înfurii și eu. Nu știu voi ce faceți, dar eu trebuie să scot furia asta din mine. Am văzut eu într-un film. Trebuie să dai din mâini și din picioare, să le arunci în față, în spate. Să te apleci, învârtești, rotești. Nebunie curată. Să faci ce-ți vine. Fără reguli. Cică îți scoate toată bâzdâca. Mă duc să îmi pun muzică.
Tu să nu te iei după mine. Tu nici nu ești furios, ai zis. În plus, e jocul meu. Eu l-am descoperit.
Și am început să mă manifest ca o lunatică. În câteva zeci de secunde, mi s-a alăturat și Rareș. Era fără reguli. Ca să aibă și mai mult farmec, aruncam și cuvinte odată cu picioarele, asta cât ne țineau muschii, paralizați de râs. Primele au fost cumințele. Eu, 'dulap', Rareș, 'magnet'. Până am ajuns la din alea urâțele, interzise. Eu, 'pipi', Rareș, 'căcat'. Eu, 'muc', Rareș, 'diaree'. Uitasem de soțul meu, care ieșise de mult din baie, și se prăpădea de râs, de mine, normal. Și ne filma.
Citește și Cum am învățat eu să răspund comportamentului urât al copilului meu. Iubire necondiționată
După momente din astea cu joacă intensă, unu' la unu', cu râs în hohote (nu o dată a făcut pipi Rareș de atâta râs), cu tachinări, provocări și luptă pentru putere, ne arătăm iubirea într-un mod atât de frumos. Întotdeauna, dar întotdeauna, jocurile se termină cu declarații de dragoste, cu îmbrățisări strânse și lungi.
De aici, pleacă multe dintre poveștile copilului meu despre ce s-a întâmplat în ziua respectivă la grădiniță, la maia, în parc, la locul de joacă, ce l-a supărat, ce l-a bucurat.
La noi este așa: FURIE - JOC - IUBIRE - POVESTE, sau așa: FURIE - JOC - POVESTE - PLÂNS CU ASCULTARE - IUBIRE.
Nu e vorba de timp. Este vorba despre a alege să fii un părinte conștient de nevoile copilului. Și ale tale, până la urmă. Toți avem nevoie de conectare. Credeți-mă, iubirea pe care o simt în ochii copilului meu mă încarcă.
Sursa foto aici.
