- Mami, mai zi-mi o dată povestea cu(,) când m-am născut eu.
- Iubitule, o știi... Cum ar fi să mi-o spui tu?
- Dar, mami, tu o spui frumooos! Și mie îmi place așa mult. Eu o știu, dar nu o știu ca tine...
- Hai, vino la mine în brațe, dovlecelul meu.
- Mami, iar tu ești... buburuza mea!
- Îngerașul meu!
- Comoara mea!
(Cum să nu te topească vorbele astea! Am auzit de multe ori: "Vai, ce te mai manipulează." sau "Copiii sunt mici speculanți." sau "Copiii sunt maeștri ai șantajului." Nu este deloc așa. Ei ne vor cu totul doar pentru ei și își pun în mișcare toate forțele, terestre ori supraterestre, ca să ne câștige. Când, de fapt, ar trebui să fie invers... Iar armele pe care le folosesc nu le aparțin, le împrumută de la noi!)
- Morcovelul meu, eu și tati eram cam triști. Mai și râdeam, dar în sufletele noastre eram triști. Parcă lipsea ceva.
- Lipseam eu?
- Da, lipseai tu. Știi că eu mi te-am imaginat exact așa cum ești?
- Adică m-ai văzut înainte să mă nasc?
- Nu, nu, adică mi-am dorit să am un băiețel anume. Uite, eu închideam ochii și-mi imaginam cum coboară pe un norișor bebelușul meu. Avea exact fața lui tati al tău. Îl iubeam și îl iubesc atât de mult pe tati, încât mi-am dorit să semene bebelușul nostru cu el. Și așa a fost!
- Mami, dar de ce erați triști dacă voi vă iubeați? Că tu ai zis odată că eu m-am născut exact pentru că tu și cu tati vă iubeați foarte mult...
- Păăăi...
- Mami, știi ce cred eu?! Căăă... vooi vă iubeaaați, dar mai aveați multă iubire de oferit și nu aveați cui. De-aia erați triști.
- Mă, iubitule, ești minunat! Tu ești minunea din viața noastră.
- Păi da! Că eu vă iubesc foarte mult. Voi mă iubiți chiar și când fac obrăznicii și de-aia vă iubesc eu mult. Mami, eu totuși vreau să-ți zic ceva... Uite, eu știu povestea, chiar o știu. Că eu am venit pe un norișor, încet, așa..., fâșș, fâșș ... am plutit așaa. Și voi, de când am venit eu la voi, n-ați mai fost triști. Dar, mami, nu e adevărat că n-ați mai fost deloc triști. Adică sunteți fericiți, dar nu destul. Adică nu mereu. Eu vreau să râdeți mereu. Să râdem așaa 'ha!ha!ha!' toți în fiecare zi, nu des.
- Vrei să râdem în fiecare zi, des?
- Ăăă, da, vreau să râdem des. Da, des. Așa.
- Mă, minunatul meu, ia să te gâdil eu puțin!
- Nu, mami, nu înțelegi. Vreau să râdem fără să ne gâdilăm. Să râdem că ne iubim.
Copilul meu mi-a amintit că fericirea o simțim și o trăim doar dacă vrem noi, iar motivele nu au legătură cu lucrurile materiale. De multe ori, chiar cred că Dumnezeu mi-a trimis un înger, pe copilul meu. Și eu mai uit să-i mulțumesc... Adică uit să fiu fericită cu ce am!
Azi, 20 martie, este Ziua Internațională a Fericirii. Dragi părinți, râdeți așa 'ha!ha!ha!' cu copiii voștri mai des!
Sursa foto aici.