De câteva zile, Rareș face terapie cu tati. Cel mai adesea, îi întoarce reacțiile, îi imită comportamentul, îl învață cum să. Eu o numesc terapie pentru că e ca și cum i-ar pune o oglindă în față, fără malițiozitate, natural. Iar noi, părinții lui, ne simțim mândri. Mai ales tati. Și râdem care pe unde apucă, că vedem, e un demers foarte serios. Si vreți să vă spun ceva? Terapia chiar funcționează.
Aseară, a fost despre emoții și cum le descărcăm.
"- Tati, vreau să-ți arăt ceva.
- Ce, iubitule?
- Ăăă, așteaptă puțin. Nu, nu te apuca iar de lucru, că vin repede."
Îi auzeam tălpițele lipăind pe perchet. Dus, apoi, întors. Se dusese în dormitor. Avem pe noptieră câteva cărți, cele mai multe ocupă rafturi în sufragerie.
"- Tati, mă bucur că nu te-ai apucat de lucru. Mulțumesc.
- Iubitul meu, te iubesc mult.
- Tati, uite, citește aici în cărticica asta. Tu acum te simți supărat.
- Dar nu sunt supărat.
- Ba ești, că eu știu că ești. Ești supărat, că eu știu.
- Da, iubitule, sunt un pic stresat.
- Cu clienții tăi, știu eu. Tati, uite, scrie aici că, când ...
- Că atunci când!
- Că, când (cacofonie și intenționată, și accentuată) te simți supărat poți să te joci cu cineva.
- Da? Și cum mă ajută să nu mai fiu stresat?
- Păi, tati, te descarci! Ce zici, facem o luptă cu săbiile? Te provoc. Îți dau ție sabia mea, și scutul. Sau, dacă vrei, ne luptăm cu mâinile goale. Hai, să te văd cum te lupți azi. Ai tehnică?!"
Sursa foto aici.
