Despre epuizarea mamei s-a tot scris și o să se mai scrie, iar femeile o recunosc și și-o asumă. Fuga tatălui este, însă, un subiect tabu. Puțini bărbați recunosc dorința de evadare din primele luni cu bebelușul.
Ne-am amintim, zilele trecute, de acea perioadă în care nu ne mai recunoșteam. I-am enumerat soțului meu "fugile" și ne-am amuzat copios. Dar, cel mai important, le-a recunsocut pe toate.
Pentru mine, panica a început înca din maternitate și epuizarea s-a instalat dupa zeci de nopți nedormite. Pentru soțul meu, intenția de fugă s-a culcușit în creierul lui din prima zi acasă cu bebelușul. "Și acum ce facem cu el?!" m-a întrebat după ce l-a așezat pe Rareș, pentru prima dată, în pătuțul lui.
Citeste si: Copiii sunt imprevizibili, sinceri si au replici savuroase sau raspunsuri care ii pun pe parinti in dificultate.
Nu știu alți părinți ce au simțit în primele luni cu bebelușul, însă noi am fost copleșiți. De ce?! Am mai spus-o, noi am fost cam primii părinți din cercul nostru de prieteni și nu am știut la ce să ne așteptăm. Eu nu am schimbat prea multe păreri cu mamici înainte de a fi eu mamă. Și ăsta a fost un mare dezavantaj.
Cred ca asta ne-a și dezechilibrat, am avut alte așteptări. El știa că nu vom mai avea timp de noi doi, însă nu era pregatit să nu mai vorbim. Eu știam că mă voi trezi de mai multe ori pe noapte, însă nu știam că cele mai multe vor fi nopți albe. Știam că nu voi mai avea timp deloc de mine, însă nu știam că nici măcar pentru nevoile fiziologice. Știam că nu mă voi bucura de un ajutor permanent, însă nu știam că acesta va fi oferit cu atâta zgârcenie! (Și nu o declar cu resentimente, nici măcar cu supărare și nu mă refer la soțul meu.)
De fapt, un alt mare (poate, cel mai mare) dezavantaj a fost lipsa unui ajutor. Nici nu știu dacă aș fi apelat des, însă m-ar fi ajutat sentimentul de siguranță că, dacă într-o zi voi simți că nu mai pot, este cineva care mă poate ajuta. Mi-ar fi placut să aud: "Aura, sunt eu aici, dormi o oră!" Nu stiu dacă aș fi putut adormi, însă gândul mi-ar fi fost un prieten de nădejde.
Citeste si: Bunicii sunt ajutoare de pret pentru parinti si comori pentru copii
Eu eram epuizată, iar soțul meu fugea! Cred, repet, doar cred eu, că nu se putea adapta de la ceea ce se aștepta să însemne viața cu un bebeluș, la ce trăia de fapt. Și fugea! Cum?!
Trăgea de timp. Ei bine, îl rugam să îl hrănească el pe Rareș. Mergea în bucătărie să facă laptele și îl uita Dumnezeu acolo. Îl suspectez că special încălzea apa prea tare, ca să stea mai mult sa o răcească.
Se făcea ca nu aude. Îl strigam de câteva ori ca să îmi răspundă. Dar eu îi citeam pe față tresărirea, semn că auzea din prima, chiar și cu căștile pe urechi. Dar nu putea perminte să se creeze un precedent și, prin urmare, răspundea la al treilea sau chiar al patrulea apel. Ca o paranteză, doamna doctor ORL-ist mi-a și confirmat convingerea: "Doamnă, soțul aude foarte bine! Nu vă aude pe dumneavoastră."
Lucra foarte mult la un proiect. Nu contest că avea mult de lucru, însă îl surprindeam și lecturând de placere. Si, ca un copil, schimba cu "alt tab" când se afla laptopul în vizorul meu.
Mergea la întâlniri. Ce nu știa el este că îmi dădeam seama. În timpul discutiei cu un client, îmi răspundea la telefon cu "Ai o urgență?!", iar, când își făcea loc în programul său încărcat pentru o scurtă întâlnire cu prietenii, nu îmi răspundea deloc. Nu putea să mă mintă și îl înghiontea oricum vina.
Spăla mașina foarte des. Mi-a și mărturisit că era timpul lui, timp pe care nu se simțea nici vinovat că și-l oferă (doar trebuia să spele mașina!). Și o lăsa la spălătorie, iar el citea ziarul savurând un espresso, la o cafenea din mall.
Citeste si: Asadar, dragi parinti, iubiti-va!
Nu fugea de responsabilitate, știu. Fugea doar pentru că nu se putea adapta încă la viața cu un bebeluș și nu găsea o soluție salvatoare. Nu degeaba "barbații sunt de pe Marte și femeile de pe Venus"...
În final, aș vrea să vă asigur de ceea ce știu și simt acum: acea perioadă în care eu m-am simțit epuizată și soțul meu fugea a fost experiența de care am avut nevoie ca să poată exista bucuria și împlinirea pe care le trăim de ceva timp.
Sursa foto: www.gq-magazine.co.uk
