"Mami, o sa visez iar urat?! Nu vreau sa mai visez urat. Eu ma sperii tare! Aproape ca nici nu vreau sa dorm..."
Se pare ca micutii nu au dezvoltat inca managementul emotiilor. Ei simt, traiesc emotii pozitive si emotii negative, insa nu stiu sa le gestioneze. Asa se face ca vedem copii bucurandu-se intens si cu zgomot si copii plangand tare din motive nu suficient de importante.
La fel de adevarat este faptul ca micutii se bucura de gandirea magica. Obiectele prind viata, jucariile pot vorbi, oamenii pot capata forte supranaturale, animalele sunt inzestrate cu daruri ale fiintelor vii etc. De la o imagine proiectata pe timpul zilei, fie dintr-un desen animat, fie dintr-o discutie a adultilor, fie dintr-o activitate la gradinita, pana la un vis urat e o cale scurta.
Visele urate fac parte din firescul copilariei si nu trebuie sa va ingrijorati pentru aceste fenomene obisnuite. Copiii pot retrai noaptea si hiperboliza in vis experiente neintelese din timpul zilei sau isi pot raspunde, cu informatiile precare pe care le detin, la intrebari pe care nu au stiut sa le adreseze ziua. Visele urate sunt normale daca se intampla izolat.
Copilaria mi-a fost invadata de frici nocturne! "Mami, o sa visez iar urat!? Nu vreau sa mai visez urat. Eu ma sperii tare! Aproape ca nici nu vreau sa dorm..."
Daca acelasi vis urat se repeta, daca somnul copilului este regulat intrerupt de tot felul de vise urate, daca micutul devine anxios cu privire la somnul de noapte, atunci este cazul sa incercati sa il ajutati sau sa apelati la ajutor specializat.
Copilul meu devenise nelinistit. Avand experienta mea de copil incatusat de frica, prima mea reactie a fost de intelegere. Cum era sa nu-l inteleg?! Stiam perfect ce se naste in mintea lui, ce emotii il coplesesc, cat de greu ii este sa le faca fata... si cat de mare forta pot capata, daca nu primeste ajutor!
Cum am tratat teama copilului meu de vise urate si am evitat dezvoltarea unor frici nocturne?
L-am inteles. Atat am urat replica: "Nu are de ce sa iti fie frica!", ca am reauzit-o in ecou imediat in mintea mea si am recunoscut-o ca fiind nociva. In schimbul ei, am folosit o exprimare prin care ii validam teama, adica o acceptam si o punctam ca fiind o problema de rezolvat: "Dragul meu, inteleg ca iti este frica si ca nu te simti confortabil..."
Eu, fiind cu adevarat un copil ingenuncheat de tot felul de frici nocturne, am empatizat natural cu copilul meu. Chiar il intelegeam cu toata fiinta mea. Si i-am si povestit ca si eu am visat urat cand eram copil.
Apoi, problema fiind descoperita, l-am asigurat ca ea poate fi rezolvata chiar cu usurinta. Avem solutii: "Vom incerca impreuna sa rezolvam problema ta."
Am vorbit mult despre visele lui, fara intrebari foarte directe si punctuale, pentru ca, la cum il cunosc, nu mi-ar fi raspuns. Am reverberat "visele mele din copilarie". Vise dragute, dar care pe mine ma speriau. Am mintit, nu erau dragute deloc, dar am mintit cu un scop nobil. Doar nu era sa-i expun fricile mele si sa-l indreptatesc ca poate sa aiba temeri si angoase, pentru ca si mami a avut.
Asa am aflat ce anume viseaza si ce il sperie din visele respective. Am aflat ca nu se repeta acelasi vis si ca nu sunt imagini infricosatoare. Am aflat ca maia, in cele cateva nopti in care a dormit la ea, i-a spus ca trebuie sa se culce mai devreme, ca sa nu viseze urat.
Am aflat ca ii este teama de oglinda mare care imbraca usa dressing-ului din dormitor, ca el deschide ochii noaptea si vede ceva in ea. I-am explicat ca il inteleg, ca se poate ca, trezit din somn, sa creada ca este ceva care se reflecta in oglinda si ca cel mai probabil este chiar el. In fiecare seara, inainte de a ne aseza in pat, eu sau sotul meu sau chiar copilul nostru gliseaza usa cu pricina, pentru a nu mai exista posibilitatea sa isi poata intersercta privirea cu oglinda, in timpul noptii.
Comunicand ca doi adulti, a venit, desigur, si intrebarea legitima: "Mami, ce este un vis?" Na, intrebare. M-am gandit putin inainte sa ii raspund. Doar nu era sa-i povestesc despre constient si inconstient, despre actiunea nocturna a creierului nostru si despre sinapsele pe care le face...
Dupa cateva zeci de secunde de cautare a unei explicatii pertinente si pe care sa o poate intelege copilul meu de 4 ani, am inceput: "Rares, visul este ca o poveste! Tu ziua te joci, te uiti la desene, mami si tati iti citesc povesti. Chiar inventam povesti impreuna, nu? Ei, visul este ca si cum ai inventa tu o poveste. Si apar personaje, jucariile tale, prietenii tai de la gradi, toate si tot ce ai facut tu pe timpul zilei. Visul poate sa fie unul frumos sau poate sa fie urat, in functie de ceea ce te-a bucurat sau te-a intristat sau nelinistit."
Profitand de cursul discutiei, i-am repetat ca este bine sa comunice si sa spuna ce si daca il supara ceva, sa intrebe daca si ce nu intelege si sa se bucure.
In incercarea de a rezolva problema viselor urate, l-am invatat pe copilul meu "Inger, ingerasul meu!". Este rugaciunea pentru copii care chiar l-a ajutat. I-a fost un real sprijin gandul ca exista cineva care il vegheaza permanent si il protejeaza neconditionat, chiar si in vis. Copilul meu adoarme linistit.
Pentru un somn linistit, aerisim foarte bine camera inainte de culcare si chiar dormim cu usa de la dormitor deschisa sau geamul rabatat.
Dar cel mai mult ajuta sa incercam sa fim veseli pe timpul zilei si sa ne gandim la lucruri frumoase inainte sa adormim. Asa ca inchidem ochii toti trei si fiecare dintre noi isi imagineaza ce i-ar placea sa faca sau unde ar vrea sa fie. Rares inoata sau pescuieste sau se plimba cu bicicleta fara pedale sau culege flori sau prinde fluturi etc. Si ne asiguram ca vom inventa povesti frumoase in vis.
Sursa foto: http://www.freeimages.com/photo/191691